Connect with us

ACTUALITATE

Israelul interzice călătoriile spre SUA, Canada şi alte opt ţări. De când intră în vigoare măsura

Published

on

israel

Israelul a anunţat marţi că a inclus Statele Unite şi alte câteva ţări pe lista roşie de circa 50 de state spre care sunt interzise călătoriile, o decizie prin care se urmăreşte limitarea răspândirii variantei Omicron a coronavirusului, transmite AFP.

O comisie parlamentară a aprobat propunerea Ministerului Sănătăţii de a le interzice israelienilor să călătorească în SUA, dar şi în Canada, printre alte ţări, a declarat purtătoarea de cuvânt a comisiei, Ronit Gal, într-un comunicat.

Restricţiile vor intra în vigoare de miercuri şi vor fi valabile până la 29 decembrie, la fel ca pentru celelalte ţări deja incluse pe lista roşie, printre care Marea Britanie, Franţa şi majoritatea statelor africane.

Restul ţărilor incluse marţi pe lista roşie sunt Belgia, Elveţia, Germania, Italia, Maroc, Portugalia, Turcia şi Ungaria.

Aceste măsuri îi vizează, mai ales în cazul Statelor Unite, pe sutele de mii de israelieni care au dublă cetăţenie.

Străinii nerezidenţi în Israel au interdicţie de intrare pe teritoriul ţării

Străinii nerezidenţi în Israel au interdicţie de intrare pe teritoriul ţării, fără excepţie. Cetăţenii şi rezidenţii israelieni care se află într-o ţară înscrisă recent pe lista roşie vor trebui să intre în izolare timp de o săptămână după revenirea în ţară.

Prim-ministrul Naftali Bennett a apărat recent aceste restricţii de călătorie ca fiind necesare spre a se evita un nou lockdown.

În Israel au fost depistate până acum aproape 830 de cazuri de infectare cu varianta Omicron, printre care 480 ale unor călători intraţi pe teritoriul israelian.

Peste 4,1 milioane de locuitori ai Israelului au primit trei doze de vaccin împotriva COVID-19. Israelul a început şi vaccinarea copiilor de la 5 la 11 ani. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Rezultate pentru elevii din Avrămeni la competiția de șah și tenis de masă de la Liceul Tehnologic Coțușca

Published

on

rezultate pentru elevii din avrămeni la competiția de șah și

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Avrămeni au obținut rezultate frumoase la competiția de șah și tenis de masă organizată în cadrul fazei pe cerc pedagogic – zona Săveni, desfășurată la Liceul Tehnologic Coțușca.
Participarea lor a fost marcată de ambiție, concentrare și dorință reală de afirmare, calități care s-au reflectat în clasările obținute.

Publicitate

La proba de tenis de masă – fete, Condurache Paula Andreea a reușit o evoluție...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

paradă planetară: aliniere rară a planetelor în februarie. mercur, venus,

Publicitate

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Published

on

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Published

on

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading