Connect with us

ACTUALITATE

Italia justifică restricţiile de călătorie care au surprins alte ţări europene

Publicat

Ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranţa, a justificat joi restricţiile mai severe pentru intrarea în Italia din afara Uniunii Europene, transmite dpa.

"În aceste ore, prioritatea noastră nu poate fi alta decât să continuăm să lucrăm pentru menţinerea siguranţei ţării noastre", a declarat oficialul la un congres al asociaţiei asistenţilor medicali FNOPI.

Decizii cum sunt prelungirea stării de urgenţă şi restrângerea deplasărilor internaţionale au exact acest obiectiv, a mai spus el. Scopul e de a evita creşterea semnificativă a numărului de cazuri şi de internări în spitale din cauza noilor variante de coronavirus, cum ar fi Omicron.

De joi, toţi cei care intră în Italia din alte state membre ale Uniunii Europene trebuie să prezinte un test negativ pentru coronavirus, pe lângă dovada de vaccinare sau de vindecare. Conform reglementărilor, se acceptă teste PCR făcute cu maximum 48 de ore înainte şi teste de antigeni din ultimele 24 de ore.

Măsurile au fost adoptate rapid şi i-au surprins pe oficialii de la Bruxelles. Comisia Europeană încearcă să menţină o abordare comună a pandemiei, în timp ce situaţia legată de COVID-19 evoluează.

Joi, primarul din Bologna, Matteo Lepore, a anunţat că s-au anulat festivităţile de Anul Nou în Piazza Maggiore. "Trebuie să evităm ocaziile de noi infectări", a comunicat el.

La Roma nu va mai avea loc concertul tradiţional de Anul Nou de la arena de curse Circus Maximus.

Regiunea Campania (sud), din jurul oraşului Napoli, a mers chiar mai departe: preşedintele regiunii, Vicenzo De Luca, a semnat miercuri un ordin prin care interzice consumul de mâncare şi băuturi alcoolice şi nealcoolice (cu excepţia apei) în spaţiile publice din 23 decembrie până în 1 ianuarie.

Reglementări similare pentru perioada dinaintea Crăciunului au fost adoptate şi la Milano şi Torino. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Hramul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, prilej de rugăciune și bucurie pentru credincioșii din Botoșani

Publicat

video: hramul sfântului cuvios antonie cel mare, prilej de rugăciune

Publicitate

Zeci de credincioși au umplut, vineri seară, până la refuz, bisericuța din cartierul Rotunda, adunați în duh de rugăciune și evlavie pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul spiritual al parohiei. Atmosfera de sărbătoare a marcat începutul hramului unuia dintre cei mai mari asceți ai creștinătății.

Slujba Vecerniei cu Litie a fost oficiată de un sobor impresionant de preoți din municipiul Botoșani, în frunte cu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Copiii din clasele primare au celebrat Ziua Culturii Naționale la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

foto&video: copiii din clasele primare au celebrat ziua culturii naționale

Publicitate

Ziua Culturii Naționale a fost marcată la Botoșani printr-o amplă suită de manifestări culturale desfășurate în perioada 12–16 ianuarie 2026, la toate secțiile și filialele Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”. Programul a reunit expoziții de carte, lucrări plastice, exponate documentare, dar și momente artistice emoționante, susținute de elevi din mai multe instituții de învățământ din municipiu și din județ.

Un punct de atracție...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile Iași-Ungheni și Suceava-Siret trebuie să fie finalizate până în 2030, a dat asigurări premierul Ilie Bolojan

Publicat

câţi km de autostradă şi drum expres vom avea în

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Iași, că finanțarea pentru cele două capete de autostradă din Moldova – Iași-Ungheni și Suceava-Siret, a fost aprobată de Comisia Europeană, proiectele fiind considerate esențiale pentru conectivitatea regiunii și pentru componenta de apărare.

‘În primul rând, vom discuta despre cum punem în practică cel mai important proiect de conectivitate în Moldova, cele două capete de autostradă înspre...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primarul Botoșaniului ia în calcul acordarea de sprijin financiar persoanelor cu handicap, pentru a putea plăti impozitele

Publicat

primarul botoșaniului ia în calcul acordarea de sprijin financiar persoanelor

Publicitate

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei (PSD), ia în calcul acordarea unor ajutoare financiare pentru persoanele cu handicap, astfel încât acestea să își poată achita taxele și impozitele locale pentru anul în curs.

El a declarat, pentru AGERPRES, că măsura ar putea fi adoptată după aprobarea bugetului local, ca urmare a faptului că, începând din acest an, persoanele cu dizabilități nu mai sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe