EVENIMENT
Italieni condamnați la închisoare, după ce au aruncat la gunoi corpul unui român mort pe șantierul lor într-un accident de muncă
Doi italieni, patroni ai unei firme de construcții din Torino, au fost condamnați la închisoare pentru ucidere din culpă și ascunderea cadavrului unui român care a murit într-un accident produs pe șantier.
Vittorio Opessi, 56 de ani, și Antonino Marino, 55 de ani, au fost condamnați la 7, respectiv 4 ani de închisoare, după ce au încercat să mușamalizeze un accident de muncă mortal care s-a petrecut pe un șantier, aruncând la groapa de gunoi cadavrul angajatului român Mihai Iștoc, de 45 de ani. Pedepsele au fost stabilite definitiv de instanța de judecată, marți, 11 februarie, la aproape 11 ani de la decesului bărbatului român, potrivit publicației Torino Today.
Ajuns în Italia în anii 2000, Mihai Iștoc, și-a găsit un loc de muncă la negru la firma celor doi italieni. Pe data de 8 iunie 2009, el a murit pe un șantier din localitatea Venaria Reale, 16 kilometri distanță de Torino, în urma unui accident teribil. În timp ce spărgea un zid la înălțime, Mihai s-a dezechilibrat și a căzut de pe schelă murind pe loc, scrie sursa citată.
Cadavrul lui a fost descoperit de un alt muncitor român, care i-a alertat pe patroni. Aceștia s-au decis să mușamalizeze totul, pentru a nu risca vreo consecință legală, având în vedere că românul nu era angajat cu forme legale.
După ce l-au „convins” pe muncitorul român care a făcut cumplita descoperire să tacă, cei doi patroni italieni au pus cadavrul românului pe o canapea veche și l-au aruncat la o groapă de gunoi aflată la 60 de kilometri de șantierul unde a avut loc tragedia.
Trupul a fost descoperit câteva zile mai târziu, însă fața era complet desfigurată, astfel că identificarea a fost făcută abia după patru ani. În tot acest timp, familia lui Mihai l-a dat dispărut și a făcut eforturi uriașe de a-l localiza, potrivit Torino Today.
Într-un final, în baza probelor existente și a unui test ADN, s-a descoperit că trupul neînsuflețit de la groapa de gunoi îi aparține românului Mihai Iștoc. A urmat o anchetă dificilă pentru a se stabili ce s-a întâmplat cu bărbatul și cum a ajuns la groapa de gunoi. Misterul s-a spulberat abia după ce colegul lui, românul care i-a descoperit cadavrul, s-a decis să vorbească.
„Am trecut pe la el, pe șantierul de lângă cel unde lucram eu. L-am găsit mort”, le-a mărturisit anchetatorilor românul care a descoperit corpul lui Mihai. El a mai spus că a fost amenințat de cei doi italieni: „Ține-ți gura, nu spune nimic nimănui! Gândește-te la familia ta, ne ocupăm noi de tot”.
Judecătorii de la Curtea de Casație i-au condamnat în mod definitiv pe cei doi italieni în cursul zilei de marți, 11 februarie 2020, la 7 ani de închisoare pentru Vittorio Opessi și doar 4 ani de închisoare pentru Antonino Marino.
Sursa: torinotoday.it
EVENIMENT
Carte sau film? „Montalbano sono!” – Camilleri vs Zingaretti. Scriitorul sau actorul intrat perfect în pielea personajului?
Cluj 24 vă propune în weekend să luați o mică pauză de la scroll și să vă opriți cu șoarecul peste o rubrică în care veți da de o părere extrem de subiectivă, dar măcar nu exagerat de lungă, despre cărți și filme mai mult sau mai puțin cunoscute. Iar atunci când romanul a fost ecranizat vom încerca să vă convingem despre superioritatea hârtiei asupra celuloidului. Sau vițăvercea…
Editura Crime...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Acțiune a polițiștilor, la Galda de Jos și Vințu de Jos: Amenzi de peste 15.000 de lei și sute de vehicule și persoane verificate
În noaptea de 14/15 februarie 2026, în intervalul orar 22.00 - 02.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat o acțiune, pe raza municipiului și a localităților Galda de Jos și Vințu de Jos, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din localitate.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 305 verificări...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Șpring, REȚINUT de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism, băut și fără permis
Un bărbat de 37 de ani din Șpring a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Șpring, județul Alba, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Care este data limită și ce trebuie să știe angajații
Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 mai pot beneficia în continuare de respectivele zile libere.
Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 - Codul muncii, salariații au dreptul la concediu de odihnă anual plătit. Legea interzice renunțarea, cesionarea sau...
Citește mai mult pe Alba24.ro
