EVENIMENT
Iubita lui Culiță Sterp, mesaj public după ce artistul a ieșit din arest: “Regretă mult. Veți vedea un om schimbat în viitor”
Manelistul Culiță Sterp trece prin momente grele după ce a provocat un accident rutier. Cu toate că a scăpat de arest, fiind pus acum sub control judiciar pentru că s-a urcat sub influența alcoolului la volan, a provocat incidentul și a fugit de polițiști, familia sa este alături de el. Iubita sa, Daniela Iliescu, femeia care i-a adus pe lume un copil, îl susține necondiționat.
A fugit de la locul faptei, dar a colaborat cu autoritățile
Daniela Iliescu, într-un videoclip postat pe TikTok a vorbit despre situația în care se află artistul. Ea și-a cerut scuze public atât în numele ei, dar și a artistului, pentru cele întâmplate în Cluj-Napoca, susținând că interpretul de manele a cooperat cu organele judiciare încă din primul moment, pentru a se stabili care au fost circumstanțele incidentului, scrie
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș. Anunțul făcut de primarul Dorin Nistor
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș.
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat duminică inițierea unu program local de sprijin financiar destinat persoanelor cu handicap grav și celor cu afecțiuni oncologice, care se va derula în luna aprilie, după aprobarea bugetului local.
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș
„În calitate de primar, vă informez că am inițiat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Standarde unice pentru toate site-urile instituțiilor publice. Proiect legislativ, la Parlament
Standarde unice pentru toate site-urile instituțiilor publice. Parlamentarii propun unificarea modului în care cetățenii interacționează cu paginile și serviciile online ale instituțiilor publice.
Președintele Comisiei de IT&C din Senat, senatorul USR Ciprian Rus a depus la Parlment un proiect care prevede crearea unui Sistem Unic de Design Digital (SUDD) - un set de reguli comune pentru toate serviciile digitale ale statului, de la formulare și mesaje de eroare, până la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Amenzi pentru șoferii care conduc mașini cu numerele de înmatriculare murdare. Sancțiunile prevăzute de Codul rutier
Amenzi pentru șoferii care conduc mașini cu numerele de înmatriculare murdare. Șoferii care conduc autovehicule ale căror plăcuțe de înmatriculare sunt murdare sau acoperite de noroi, gheață sau zăpadă, astfel încât numerele nu pot fi citite, riscă amenzi de sute de lei.
Menținerea plăcuțelor de înmatriculare curate nu este doar o obligație legală, ci și o măsură esențială pentru siguranța rutieră și identificarea corectă a vehiculelor în trafic.
Amenzi pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
În crima oribilă care a avut loc sâmbătă în comuna Florești, apar noi detalii interesante. Victima, Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, ar fi fost omorât cu un calorifer electric, de către un tânăr de 26 de ani.
Omorât cu un calorifer
„Localitatea Luna de Sus/CJ –...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
