Connect with us

ACTUALITATE

Iuliu MERCA ar fi împlinit azi 74 de ani. „E unic și UNIC va rămâne”

Publicat

merca.jpg

Azi, 26 ianuarie ar fi trebuit să îl aniversăm pe Iuliu Merca, muzicianul de al cărui nume se leagă existenţa uneia dintre cele mai iubite trupe rock din România, Semnal M din Cluj-Napoca. Ar fi împlinit 74 de ani.

iuliumerca

Din păcate, n-a fost să fie. În 27 iulie 1999, la Costineşti, înainte de un concert, inima lui mare a încetat să mai bată.

Formaţia pe care a condus-o din 1977 , Semnal M, trăieşte, însă, şi azi, graţie, în principal, compoziţiilor semnate Iuliu Merca şi, de asemenea, graţie vocii sale inconfundabile şi măiestriei sale în a mânui chitara.

Piese precum „Moara”, „La fereastra ta”,  „Bal la Apahida”, „Spune-mi cine eşti” , „Trenul cursă de persoane Apahida-Cluj-Napoca” vor rămâne veșnic în antologia rock-ului românesc.

N-a fost doar un mare artist ci a fost şi un mare patriot. Dacă ascultaţi compoziţiile sale, „Iancu Pribeag” sau „Planeta visurilor noastre” o să realizați acest lucru.

merca 2

A fost un mare român dar n-a urât niciodată alte naţii. Nu întâmplător, la Semnal M, de-a lungul anilor, au cântat un Istvan Nagy, un Norbert Halmágyi, un Ferencz Molnar sau regretatul Francisc (Ferencz) „Saci” Solomon.

Despre cine a fost şi ce a reprezentat Iuliu Merca, pentru rock-ul românesc, cel mai bine a spus-o fostul basist, compozitor şi lider al unei trupe la fel de celebre şi de iubite, regretatul Liviu Tudan, lider al formaţiei „Roşu şi Negru”:

„Iuliu Merca e unic și unic va rămâne”, a spus regretatul Liviu Tudan.

Istvan Nagy, fostul său coleg din trupă. scria azi pe pagina sa de Facebook:

„Iuliu Merca, Leaderul formatiei Semnal M, astazi ar fi implinit 74 de ani, DUMNEZEU sa il ohneasca in Pacea LUI vesnica,...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Start pentru extinderea unității de învățământ din Ștefănești: Investiție de peste 6,5 milioane de lei

Publicat

start pentru extinderea unității de învățământ din Ștefănești: investiție de

Publicitate

Un nou proiect important pentru educație prinde contur în orașul Ștefănești. Primarul Florin Butura a anunțat semnarea contractului de lucrări pentru investiția „Extindere unitate de învățământ în orașul Ștefănești”, un proiect finanțat din fonduri europene.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 6.557.130,40 lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Investiția vizează modernizarea și extinderea infrastructurii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Veste bună pentru primari: Zonele protejate, stabilite doar cu acordul primarilor și al comunităților locale

Publicat

veste bună pentru primari: zonele protejate, stabilite doar cu acordul

Publicitate

Zonele prioritare pentru biodiversitate vor putea fi desemnate doar după consultarea autorităților locale și cu acordul comunităților afectate, a anunțat Ministerul Mediului. Proiectul privind noile zone protejate a fost transmis spre avizare interministerială și introduce reguli clare privind utilizarea terenurilor de către locuitori, relatează alba24.ro.

Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iluminat public modern la Gorbănești: Investiție de aproape un milion de lei pentru eficiență și siguranță

Publicat

iluminat public modern la gorbănești: investiție de aproape un milion

Publicitate

Comuna Gorbănești face un pas important spre modernizare și eficiență energetică. Primarul Ionuț Melinte a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în Comuna Gorbănești, Județul Botoșani”.

Contractul a fost semnat în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, iar valoarea totală a investiției se ridică la 996.238 de lei.

Prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 29 ianuarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 29 ianuarie 2026

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 29 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 29 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 14, 46, 12, 43, 41, 3

Loto 5/40: 37, 15, 36, 9, 34, 10

Joker: 4, 9, 16, 5, 21 + 18

Noroc: 1 9 7 9 9 4 6

Publicitate

Noroc Plus: 5 4 0 3 3 7

Super Noroc: 6 2 6 6 3 2

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe