EVENIMENT
Jandarmeria Capitalei a aplicat 45 de amenzi la protestul AUR de la Parlament
La protestul organizat de AUR la Parlament, Jandarmeria Capitalei a aplicat miercuri 45 de amenzi.
În legătură cu adunările publice din zona Palatului Parlamentului, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti precizează că a dat 45 de amenzi în valoare totală de 50.700 lei.
43 de amenzi, în valoare totală de 50.000 lei, s-au dat în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Două amenzi în valoare totală de 700 lei au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Jandarmeria precizează că în continuare se fac verificări pentru identificarea altor persoane care au săvârşit abateri.
Sursa: MediaFax
EVENIMENT
Ce se întâmplă cu salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2026. Discuții la reuniunea Consiliului Tripartit
Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social se reunește miercuri, alături de premierul Ilie Bolojan. Discuțiile include tema salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2026.
Guvernul și partenerii sociali trebuie să ajuungă la un acord în privința majorării sau înghețării salariului minim brut garantat în plată, notează Mediafax.
În 23 octombrie, premierul Bolojan anunța „un acord de principiu” în coaliție pentru ca salariul minim actual, de 4.050 de lei brut,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj-Napoca pornește ofensiva la Istanbul. Se caută prima victorie în returul din EuroCup
Miercuri, 10 decembrie, U-BT Cluj-Napoca se va deplasa la Istanbul pentru a întâlni Bahcesehir College Istanbul, într-un meci contând pentru etapa a zecea a BKT EuroCup.
Partida va începe la ora 18:00 și se va desfășura în „Sinan Erdem Dome”.
Istorie și confruntări directe
Cele două echipe s-au întâlnit deja o dată în acest sezon, în turul Grupei A, la BTarena. Atunci, Bahcesehir College a plecat cu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
„Justiție capturată”: DOCUMENTAR Recorder despre judecători schimbați, dosare tergiversate până la prescriere și anchete clasate
Recorder a publicat marți seara o investigație despre starea justiției din România. Documentarul „Justiție capturată” prezintă fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”.
„După câțiva ani în care Justiția a dispărut aproape complet de pe agenda publică, societatea românească s-a trezit în fața unei realități greu de digerat, în care dosarele de mare corupție sunt îngropate în mod…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Românii ar putea avea câte un cont unic online pentru toate site-urile și aplicațiile statului. PROIECT, la Senat
Românii ar putea avea câte un cont unic online pentru toate site-urile și aplicațiile statului, potrivit unui proiect de lege înregistrat recent la Senat. Scopul este de a oferi cetățenilor o modalitate unică și sigură de autentificare în serviciile publice digitale printr-un cont unic. Astfel, românii se vor conecta rapid la serviciile digitale, birocrația s-ar reduce, iar accesul la informații și proceduri online ar fi facilitate.
O propunere legislativă privind utilizarea…
Citește mai mult pe Alba24.ro




