Jandarmii botoșăneni s-au mobilizat la acest sfârșit de săptămână în urma unui apelul primit de la conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină Botoșani, pe fondul unei prezențe scăzute a donatorilor și a stocurilor reduse de sânge, și au devenit donatori.
15 jandarmi care au răspuns solicitării și au sărit în ajutorul semenilor aflați în suferință, iar Cosmina este unul din jandarmii care au spus DA donării de sânge.
Pentru tânăra jandarmeriță, prezența la centrul de transfuzie nu reprezintă ceva ieșit din comun. Ea este la cea de-a șaptea donare începând cu anul 2018 și nu are de gând să se oprească aici, conștientă fiind de importanța acestui gest benevol.
“Cosmina nu reprezintă un exemplu singular de implicare voluntară în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. La fel ca ea sunt mulți alții, Alex, Viorel sau Ovidiu fiind doar câțiva dintre colegii care se pot mândri cu un carnet de donator.
O parte dintre cei 15 donatori de sânge sunt elevi la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflați în practică în această perioadă la structurile operative ale inspectoratului, majoritatea la prima donare”, au precizat reprezentanții IJJ Botoșani.
Activitățile de acest gen nu sunt o noutate pentru jandarmii botoșăneni, la nivelul inspectoratului fiind desfășurate periodic campanii de recrutare a donatorilor de sânge.
Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza localității Dorohoi.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și oprite pentru control, 20...
În perioada 22 septembrie 2025 – 5 ianuarie 2026, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au acționat în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC” pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale, referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.
Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot.
Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se...
Mântuitorul nu avea nevoie să se boteze precum avem noi, dar Botezul Său devine temelie a botezului nostru. Noi ne botezăm spre viaţă nouă, curăţindu-ne de tot păcatul, inclusiv de păcatul strămoşesc. Iisus nu avea nevoie de botez, fiind şi Dumnezeu. Lumea putea să se smintească văzându-L că intră să Se boteze laolaltă cu toţi păcătoşii. Dar El intră în Iordan şi-i cere lui Ioan să-L boteze, iar Evanghelistul Luca atrage atenţia...