Connect with us

ACTUALITATE

Joe Biden continuă să fie pozitiv la COVID-19

Publicat

Preşedintele american Joe Biden a avut un nou test pozitiv la COVID-19 marţi, a anunţat medicul său într-un comunicat dat publicităţii de Casa Albă, relatează Reuters.

Preşedintele SUA „continuă să se simtă bine, deşi se confruntă cu o revenire a unei tuse uşoare”, a declarat medicul său Kevin O’Connor.

„El continuă să nu aibă febră şi este într-o bună dispoziţie”, a adăugat el.

După ce a fost testat negativ la COVID-19 marţi şi miercuri săptămâna trecută, Joe Biden a fost din nou testat pozitiv sâmbătă.

Medicul său a spus că este un caz de ”recădere”, caz observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.

Preşedintele în vârstă de 79 de ani a spus săptămâna trecută că simptomele sale au fost uşoare şi că a continuat să lucreze din izolare, el considerând că forma sa uşoară de boală se datorează vaccinării anterioare anti-COVID-19 şi tratamentului antiviral urmat după îmbolnăvire.

În urma retestării pozitive el a fost nevoit să-şi anuleze mai multe călătorii şi participarea la evenimente, în cadrul unor acţiuni prin care doreşte să contracareze scăderea popularităţii sale relevată de sondaje, cu câteva luni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Biserica „Sfântul Spiridon” din Botoșani, înveșmântată în sărbătoare. Credincioșii au venit în număr mare la hramul ocrotitorului parohiei

Publicat

foto&video: biserica „sfântul spiridon” din botoșani, înveșmântată în sărbătoare. credincioșii

Publicitate

Atmosferă de sărbătoare la Botoșani, unde parohia cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin slujbe deosebite, momente de rugăciune și o participare impresionantă a credincioșilor. Lăcașul de cult, monument istoric cu o vechime de peste două secole, a devenit în aceste zile loc de binecuvântare pentru botoșăneni și pentru pelerinii veniți din toate colțurile orașului.

Biserica „Sfântul Spiridon”, înscrisă…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO Botoșani: Schimbarea comenzii la Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”

Publicat

foto botoșani: schimbarea comenzii la batalionul 335 artilerie „alexandru cel

Publicitate

În această săptămână, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” a marcat un moment important în viața sa instituțională, printr-o ceremonie oficială de predare-primire a comenzii. Evenimentul a consfințit trecerea responsabilității conducerii de la maiorul Cioban Macarie-Daniel către maiorul Apopei Ciprian-Andrei.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența comandantului Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, colonel Dan-Valer Orza, care a…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

DOLIU: Comunitatea sportivă din Dorohoi regretă plecarea în veșnicie a lui Mitică Cosman. „Din păcate, meciul final al vieții l-ai pierdut”

Publicat

doliu: comunitatea sportivă din dorohoi regretă plecarea în veșnicie a

Publicitate

Comunitatea sportivă din Dorohoi este în doliu după aflarea veștii trecerii în veșnicie a lui Mitică Cosman, cunoscut cu simpatie drept „Nea Mitică”, omul care a marcat viețile a numeroase generații de sportivi și iubitori ai sportului din oraș și împrejurimi.

Proprietar al terenului sintetic ce a devenit, de-a lungul anilor, a doua casă pentru mulți tineri pasionați de sport, Nea Mitică a fost mai mult decât un susținător al mișcării…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Polițiștii botoșăneni nu glumesc: Captură de petarde într-o comună din Botoșani. Percheziții și dosar penal

Publicat

polițiștii botoșăneni nu glumesc: captură de petarde într o comună din

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, împreună cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Săveni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în comuna Vlăsinești, la domiciliul a doi bărbați, cercetați pentru comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe