Connect with us

ACTUALITATE

JOIA MARE. Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Ce nu e bine să faci în Joia celor 12 Denii

Publicat

cina cea de taina

În Săptămâna Patimilor, credincioşii rememorează, pas cu pas, calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi învingerea morţii, cale care culminează cu evenimentul crucial din creştinism: Învierea. Joia Mare este cunoscută şi ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră.

După ce luni şi marţi, atenţia creştinilor a fost concentrată asupra ultimelor învăţături ale lui Iisus Hristos înainte de răstigire, iar miercuri, Mântuitorul a fost vândut fariseilor şi cărturarilor pentru 30 de arginţi, de către un apropiat, care voia să-l ucidă (de aici miercuri fiind declarată zi de post, alături de vineri, ziua în care Iisus a fost răstignit), în Joia Mare sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă.

Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: Spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Împărtăşaniei, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.

Spălarea picioarelor ucenicilor

Biblic, spălarea picioarelor ucenicilor  este mărturisit de Sfântul Ioan Evangelistul şi îl înfăţisează pe Iisus Hristos spălând picioarele ucenicilor. Spălarea are caracter purificator, Iisus i-a curăţat pe ucenici de păcate. Tot prin acest gest Mântuitorul le înfăţişează Apostolilor smerenia, conform creştinortodox.ro.

În zilele noastre acest gest este un privilegiu de a te dărui altora prin jertfă. Ritualul a precedat Cinei cea de taină.

Cina cea de taină. Biblic, acest eveniment este momentul când Iisus prin folosirea vinului şi a pâinii le arată ucenicilor cum urmează să fie jertfit.

<<Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi, să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea>>

„Cina Domnului a fost instituită de Iisus Hristos în noaptea în care a fost vândut", spune apostolul Pavel făcând referire la momentul în care Iuda îl va trăda pe Mântuitor.

JOIA MARE. La slujba din Joia mare sunt citite cele 12 evanghelii ale patimilor Mântuitorului. Procesiunea religioasă cuprinde Denia şi Vecernia care sunt unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Tradiţii populare în Joia Mare

Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile, inclusiv în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi. Mai mult, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oţet: de aici şi obiceiul popular, care exclude cele două alimente de pe lista mâncărurilor recomandate în ultima săptămână de post.

Tradiţia spune că din acest momet nu se mai bat clopotele ci doar toaca. În gospodăriile româneşti astăzi se înroşesc ouăle şi se pregătesc cozonacii şi pasca. Pasca se face din făină albă cernută în tava specială. Cojile de ouă folosite la pască nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sambata Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile si puii aveau sa fie paziţi de păsările prădătoare peste vară, conform creştinortodox.ro

Joia Patimilor

Joia Mare mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Până la această dată femeile trebuiau să termine de tors cânepa. Se spunea că vine Joimăriţa la femeile leneşe să vadă cât au lucrat, iar dacă le prinde dormind, le face neputincioase tot anul. Câteodată, o femeie bătrână mergea pe la casele în care locuiau fete mari şi dadea foc cânepii netoarse.

Uneori, copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la muncă pe fetele gata de măritat şi să primească oua pentru încondeiat de Paşte, spunând: "Câlţii / Mâlţii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te-nduri şi să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate".

În Joia Mare, dimineaţa, oamenii obişnuiesc să meargă la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii, unde se îmbracă haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. Tot în Joia Mare se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În Vest, dacă o familie prepară painea pentru Paşte, aceasta este adusă cu vase noi.

Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Străbunii credeau că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.

În Sudul ţării, în Joia Mare, fetele obişnuiesc să facă câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le atunci când dorinţa s-a împlinit. Uneori, fetele îşi pun aţa sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot în Sud aici se păstrează obiceiul de a spala picioarele celor din casă de către femeile mai în vârstă.

Joia Mare, binefăcătoare pentru morți

În tradiţia populară Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. În acestă zi se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Trdiţia spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii.

Uneori, se obişnuieşte să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morţi, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.

În Oltenia se fac şi acum, în zori, în curti şi / sau la morminte, focuri pentru morţi din boz sau nuiele. Se crede ca ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, cand s-a lepădat de Iisus Hristos.

În Zona Clujului, de Joia Mare se striga peste sat. Însă strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor - un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare.

În Joia Mare, nu se fac sub nicio formă parastase.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent într-o gospodărie din Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

Publicat

foto: incendiu violent într o gospodărie din coțușca. acoperișul unei case,

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, Stației Săveni și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, cu trei autospeciale de stingere,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Minor de 16 ani din Săveni, dat dispărut. Poliția solicită sprijinul populației

Publicat

minor de 16 ani din săveni, dat dispărut. poliția solicită

Publicitate

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din orașul Săveni, județul Botoșani, este căutat de polițiști după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Poliției Orașului Săveni, la data de 11 februarie 2026, oamenii legii au fost sesizați cu privire la dispariția lui Olaru Marian Sebastian, născut la data de 3 septembrie 2009, domiciliat în Săveni, județul Botoșani.

Conform celor semnalate,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Se întrerupe apa în Dorohoi. „Rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezervele de apă necesare”

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii din municipiul Dorohoi că, pentru remedierea unei avarii apărute la rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Alexandru Ioan Cuza, se va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 12 februarie 2026, în intervalul orar 0800-1630.

Vor fi afectați consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Lt. Olinescu, Viilor și Poștei.

Rugăm utilizatorii din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Săptămâna aceasta, la Teatrul „Mihai Eminescu”: Spectacolele „Portugalia” de Zoltán Egressy și „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec

Publicat

săptămâna aceasta, la teatrul „mihai eminescu”: spectacolele „portugalia” de zoltán

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită iubitorii de teatru, în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Portugalia” de Zoltán Egressy și „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec.

Sâmbătă, 14 februarie, de la ora 1900, botoșănenii sunt așteptați la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul Portugalia” de Zoltán Egressy.

Regia: Vladimir Anton
Scenografia: Gelu Rîșca
Coregrafia: Victoria Bucun
Asistent regie: Răzvan...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe