Connect with us

EVENIMENT

JOIA MARE: Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Ce nu e bine să faci în Joia celor 12 Denii

Publicat

joia-mare-rugaciune-gradina-ghetsima

În perioada denumită Săptămâna Patimilor sau săptămâna dinaintea Paștelui, credincioșii își amintesc, cu sfințenie, fiecare moment din drumul parcurs de Iisus Hristos spre a salva umanitatea și învinge moartea. Această perioadă culminează cu cel mai important eveniment al creștinismului: Învierea.

În tradiția creștină, Joia Mare este numită și Joia Neagră sau Joia celor 12 Denii.

După ce luni şi marţi, atenţia creştinilor a fost concentrată asupra ultimelor învăţături ale lui Iisus Hristos înainte de răstigire, iar miercuri, Mântuitorul a fost vândut fariseilor şi cărturarilor pentru 30 de arginţi, de către un apropiat, care voia să-l ucidă (de aici miercuri fiind declarată zi de post, alături de vineri, ziua în care Iisus a fost răstignit), în Joia Mare sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă.

Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: Spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Împărtăşaniei, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.

JOIA MARE: Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Spălarea picioarelor ucenicilor

Biblic, spălarea picioarelor ucenicilor  este mărturisit de Sfântul Ioan Evangelistul şi îl înfăţisează pe Iisus Hristos spălând picioarele ucenicilor.

Spălarea are caracter purificator, Iisus i-a curăţat pe ucenici de păcate. Tot prin acest gest Mântuitorul le înfăţişează Apostolilor smerenia, conform creştinortodox.ro.

În zilele noastre acest gest este un privilegiu de a te dărui altora prin jertfă. Ritualul a precedat Cinei cea de taină.

Cina cea de taină. Biblic, acest eveniment este momentul când Iisus prin folosirea vinului şi a pâinii le arată ucenicilor cum urmează să fie jertfit.

Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi, să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea „Cina Domnului a fost instituită de Iisus Hristos în noaptea în care a fost vândut”, spune apostolul Pavel făcând referire la momentul în care Iuda îl va trăda pe Mântuitor.

JOIA MARE. La slujba din Joia mare sunt citite cele 12 evanghelii ale patimilor Mântuitorului. Procesiunea religioasă cuprinde Denia şi Vecernia care sunt unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

JOIA MARE: Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Tradiţii populare în Joia Mare

Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile, inclusiv în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile.

Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi.

Mai mult, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oţet: de aici şi obiceiul popular, care exclude cele două alimente de pe lista mâncărurilor recomandate în ultima săptămână de post.

Tradiţia spune că din acest momet nu se mai bat clopotele ci doar toaca.

În gospodăriile româneşti astăzi se înroşesc ouăle şi se pregătesc cozonacii şi pasca.

Pasca se face din făină albă cernută în tava specială.

Cojile de ouă folosite la pască nu se aruncau si nici nu se ardeau.

Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sambata Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile si puii aveau sa fie paziţi de păsările prădătoare peste vară, conform creştinortodox.ro

JOIA MARE: Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Joia Patimilor

Joia Mare mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa.

Până la această dată femeile trebuiau să termine de tors cânepa.

Se spunea că vine Joimăriţa la femeile leneşe să vadă cât au lucrat, iar dacă le prinde dormind, le face neputincioase tot anul.

Câteodată, o femeie bătrână mergea pe la casele în care locuiau fete mari şi dadea foc cânepii netoarse.

Uneori, copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la muncă pe fetele gata de măritat şi să primească oua pentru încondeiat de Paşte, spunând: „Câlţii / Mâlţii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te-nduri şi să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate”.

În Joia Mare, dimineaţa, oamenii obişnuiesc să meargă la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească.

Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii, unde se îmbracă haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru.

Tot în Joia Mare se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere.

În Vest, dacă o familie prepară painea pentru Paşte, aceasta este adusă cu vase noi.

Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Străbunii credeau că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.

În Sudul ţării, în Joia Mare, fetele obişnuiesc să facă câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le atunci când dorinţa s-a împlinit.

Uneori, fetele îşi pun aţa sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot în Sud aici se păstrează obiceiul de a spala picioarele celor din casă de către femeile mai în vârstă.

JOIA MARE: Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Joia Mare, binefăcătoare pentru morți

În tradiţia populară Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. În acestă zi se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare.

Tardiţia spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii.

Uneori, se obişnuieşte să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morţi, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.

În Oltenia se fac şi acum, în zori, în curti şi / sau la morminte, focuri pentru morţi din boz sau nuiele.

Se crede ca ele închipuiesc focul pe care

l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, cand s-a lepădat de Iisus Hristos.

În Zona Clujului, de Joia Mare se striga peste sat. Însă strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor – un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare.

În Joia Mare, nu se fac sub nicio formă parastase.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil

Publicat

foto: accident rutier pe autostrada a1 ilia deva sebeș. o mașină s a

Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.

Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.

Pompierii au acționat cu o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Crin Antonescu confirmă că a fost trădat în campania pentru prezidențiale de Ilie Bolojan

Publicat

crin antonescu1 facebook.jpg






Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.

„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.

Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății din Alba Iulia, în plină desfășurare. Cum va arăta zona

Publicat

foto: lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al

Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății Alba Carolina sunt în plină desfășurare la Alba Iulia. Constructorul a intrat cu utilajele în zonă și în prezent decopertează terenul în vederea realizării investiției. 

Zona va include, printre altele, un teren de volei, o piațetă pentru odihnă și socializare, mese de ping-pong, o oglindă de apă, un amfiteatru, un parc de joacă pentru copii și două parcuri pentru câini. Lucrările ar urma să fie finalizate...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Grevă de avertisment în primării din județul Alba și din țară. Revoltă în peste 1.300 de comune

Publicat

varianta susținută de psd în reforma administrației locale: primarii vor

Sindicaliștii din administrația publică locală anunță grevă de avertisment, marți, timp de două ore, în peste 1.300 de primării de comune din țară, inclusiv din județul Alba. Angajații din primăriile din mediul rural spun că nu acceptă să fie ”săracii administrației locale”.

Acțiunea de protest a fost anunțată de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), dar și de Asociația Comunelor din România. Greva de avertisment ar urma să...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe