Connect with us

ACTUALITATE

Jucătorul Roger Federer a ajuns la Londra, dar este confuz pentru competiţia Laver Cup

Publicat

tenis
fotografie cu caracter ilustrativ

Tenismanul elveţian Roger Federer a sosit luni la Londra, dar este incert pentru competiția Laver Cup, ultima la care urmează să ia parte înainte de a se retrage definitiv din circuitul profesionist.

Pierre Paganini, preparatorul fizic al lui Federer, a precizat că o decizie în privinţa participării elveţianului la turneul din capitala britanică va fi luată "în ultimul moment".

De menţionat că Roger Federer nu a mai disputat nicio partidă de la ediţia 2021 a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon. El a suferit în total trei intervenţii chirurgicale la genunchi în ultimii ani.

"Va fi o decizie de ultim moment. S-a antrenat pentru a şti exact dacă a juca este o idee bună sau nu", a declarat Paganini pentru ziarul elveţian Blick.

Severin Luthi, antrenorul de-o viaţă al lui Federer, a declarat la rândul său că "scopul lui Roger este să joace un meci, fie de simplu, fie de dublu. Vrea să fie în echipă şi să încerce să joace. Cred este că nu vrea să se plaseze deasupra Laver Cup, dar cred că reacţia publicului va fi extraordinară".

Jucătorul Roger Federer a ajuns la Londra, dar este confuz pentru competiţia Laver Cup. Când și-a anunțat retragerea din circuitul profesionist

Roger Federer, în vârstă de 41 de ani, care are în palmares 103 titluri cucerite în circuitul profesionist, 20 dintre ele de Mare Şlem, şi-a anunţat săptămâna trecută retragerea din activitatea sportivă.

Campionul elveţian, cu peste 1.500 de meciuri disputate în 24 de ani petrecuţi în circuitul profesionist, a subliniat că ultimii trei ani au fost dificili din punct de vedere fizic.

"Am muncit mult ca să revin la cel mai bun nivel al meu şi să fiu competitiv. Ştiu însă de asemenea care sunt limitele corpului meu şi capacităţile mele. Iar ultimele mesaje ale corpului meu au fost clare", a precizat Federer în mesajul său de săptămâna trecută.

La competiţia Laver Cup de la Londra, Federer va apăra culorile echipei Europei, alături de spaniolul Rafael Nadal, sârbul Novak Djokovic, britanicul Andy Murray, grecul Stefanos Tsitsipas şi norvegianul Casper Ruud.
Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

românia, în continuare pe primul loc la inflație în uniunea

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județul Botoșani

Publicat

inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județul

Publicitate

În perioada 09.02.2026 – 20.02.2026, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani derulează inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județ.

În această săptămână au fost verificate Liceul „Demostene Botez” Trușești, Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăești și Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici” Lozna, iar săptămâna viitoare vor fi inspectate Școala Gimnazială „Sfânta Maria” Botoșani, Școala...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Economia României a intrat în recesiune tehnică: PIB în scădere două trimestre consecutiv, deși anul 2025 s-a încheiat pe plus

Publicat

economia româniei a intrat în recesiune tehnică: pib în scădere

Publicitate

Institutul Național de Statistică a anunțat vineri că economia României a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv. Pe ansamblul întregului an, însă, economia a înregistrat o creștere modestă, de 0,6%.

Potrivit datelor semnal publicate de INS, în trimestrul IV 2025, PIB-ul a fost mai mic cu 1,9% față de trimestrul III, pe serie ajustată sezonier. În...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosar penal pentru un tânăr din Bălușeni care a fost prins beat la volan pe străzile din municipiul Botoșani

Publicat

Șofer de 55 de ani, municipiul botoșani, aproape de comă

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Bălușeni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe