Connect with us

ACTUALITATE

Jumătate dintre elevii depistați cu Covid sunt din județele Cluj, Arad și municipiul București

Publicat

Jumătate dintre elevii depistați cu Covid la nivelul țării sunt din județele Cluj, Arad și din municipiul București, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit Ministerului Educației, în perioada 8-11 februarie, după redeschiderea școlilor, au fost confirmați cu Covid 244 de elevi și 329 de angajați din sistem și a fost suspendată activitatea în 171 de clase.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că jumătate dintre elevii confirmați cu Covid sunt din Cluj, Arad și București.

„Până acum există opt județe fără niciun caz confirmat la elevi, există alte 10 județe fără niciun caz confirmat la angajați, cadre didactice, după cum există județele Cluj, Arad și municipiul București, în care în total sunt 122 de copii infectați, la nivelul zilei de astăzi (joi-n.r.), ora 18.00, adică exact jumătate din numărul celor depistați pozitiv în întreaga țară. Cred că asta ne face să tragem niște concluzii cu privire la respectarea regulilor”, a declarat Cîmpeanu, la Digi24.

Conform acestuia, 64 dintre cazuri sunt în București.

Întrebat de ce crede că au apărut mai multe cazuri în București decât în alte părți, ministrul Educației a spus că o explicație ar putea fi „mobilitatea crescută a elevilor din București, în raport cu alte zone. Ar trebui făcută o analiză epidemiologică, împreună cu una sociologică”.

Întrebat, de asemenea, dacă există date cu privire la numărul de infectări cu tulpina din Marea Britanie, ministrul Educației a precizat că acestea nu sunt disponibile.

„Aceste cazuri au confirmate pe baza unor teste, teste făcute într-o măsură mică în cabinetele cșoalre, teste făcute prin intermediul autorităților sanitare, plus teste făcute la solicitarea părinților. Mulți părinți responsabili, care în momentul în care au observat simptome au cerut testarea propriilor copii”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Acesta a precizat că în școlile în care există cabinete medicale există și se fac teste rapide.

Sursă: Mediafax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Dosar penal pentru un tânăr de 23 de ani, din Albești, pentru că a condus o mașină care avea autorizația provizorie expirată

Publicat

arme și muniție ridicate de polițiști la concești. dosar penal

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Albești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Doi tineri din Copălău și Flămânzi au fost condamnați la închisoare cu executare. Polițiștii i-au escortat la penitenciar

Publicat

mandate europene executate de către polițiștii botoșăneni. doi bărbați din

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au identificat un tânăr, de 32 de ani, din comuna Copălău, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Lecție de viață pentru elevii botoșăneni, de Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Publicat

foto: lecție de viață pentru elevii botoșăneni, de ziua europeană

Publicitate

Când suni la 112? Ce spui când suni la 112? Și, mai ales, când este cu adevărat o urgență? La aceste întrebări, dar și la altele asemănătoare, au aflat răspunsul, astăzi, peste 100 de copii de la Școlile Gimnaziale nr. 11 și nr. 17 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu pompierii pentru o lecție interactivă despre folosirea corectă a numărului unic de urgență 112.

Activitatea a fost organizată cu prilejul Zilei Europene a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare. Precizări OFICIALE de la ANAF

Publicat

modificări fiscale de la 1 ianuarie: anul 2026 aduce o

Publicitate

În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare: Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale, precizează ANAF, într-un comunicat transmis Alba24

Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate inactive fiscal de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în situația în care nu depun...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe