Connect with us

EVENIMENT

Jurist din Sibiu, reţinut după ce a fost prins în flagrant luând mită pentru o locuinţă socială

Publicat

Arhivă foto

Consilierul juridic de la SC Urbana SA Sibiu a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant luând mită 6.000 de lei de la o femeie care dorea să primească o locuinţă socială, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

"Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 04.11.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul I.D.C, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 C.pen., raportat la art. 6 alin.1 din Legea nr. 78/2000, republicată, şi respectiv trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 291 alin. 1 C.pen., raportat la art. 6 alin. 1 din Legea nr.78/2000, republicată. Ulterior, prin ordonanţa din aceiaşi dată a fost dispusă reţinerea suspectului, pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunilor anterior menţionate", a anunţat prim-procurorul Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu

Juristul i-a promis femeii că îşi va convinge colegii din SC Urbana SA să-i aprobe cererea pentru locuinţă socială.

"În ziua de 04.11.2021, în jurul orelor 16.00, numitul I.D.C. s-a întâlnit în proximitatea intersecţiei străzilor Mihai Viteazu şi Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, cu numita C.C.I., (aceasta din urmă având calitatea de colaborator cu identitate reală) şi a invitat-o în interiorul autovehiculului său, după care au plecat spre zona Pieţei Cibin din municipiul Sibiu.

Suma totală de 6.000 de lei pretinsă de către acest angajat Urbana S.A. Sibiu cu titlu de mită

În momentul în care au ajuns în proximitatea Pieţei Cibin, potrivit înţelegerii anterioare, numitul I.D.C. a primit de la colaboratoarea cu identitate reală C.C.I. suma totală de 6.000 de lei pretinsă de către acest angajat Urbana S.A. Sibiu cu titlu de mită şi respectiv preţ al influenţei, în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu în legătură cu atribuirea unor locuinţe sociale, dar şi în vederea exercitării unor influenţe spre a-şi determina colegii din cadrul S.C. Urbana S.A. Sibiu să îi soluţioneze favorabil cererea denunţătoarei, sumă ce a fost ulterior ridicată de la acesta de organele de urmărire penală, cu ocazia constatării în flagrant a faptelor de corupţie", a mai precizat prim-procurorul Ion Veştemean.

Potrivit sursei citate, femeia a depus în 2019 un dosar la SC Urbana SA, pentru atribuirea unei locuinţe sociale. După doi ani, juristul de la această societate a căutat-o, prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, sub pretextul completării acestui dosar. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Impozitele locale pentru 2026 se pot plăti de luni, la Alba Iulia. CREȘTERI substanțiale față de anul trecut. Exemple

Publicat

video: impozitele locale pentru 2026 se pot plăti de luni,

Impozitele și taxele locale pentru anul 2026 se pot plăti începând de luni la Alba Iulia. Valoarea acestora a crescut substanțial în acest an, în unele cazuri procentele majorărilor fiind de peste 80%, mai mari decât cele anunțate de Guvern la finalul anului trecut.

Impozitele din 2026 pe clădiri pentru persoanele fizice din Alba Iulia au fost majorate, de administraţia locală, cu peste 80% faţă de anul 2025, ca urmare a modificării Codului fiscal. Persoanele care achită cu...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Un clujean de 81 de ani, primul la coadă la impozitul pe casă, la ora 5, pe un ger de – 9 grade. Ghișeul, deschis la 8,30

Publicat

coada e1768203901736.jpeg






Luni a fost prima zi de plată a impozitelor și taxelor locale pe locuințe, mașini și parcări, dar și prima zi pentru depunerea cererilor de parcare pentru locuitorii municipiului Cluj-Napoca.

Primii clujeni s-au pus la coadă la Centrul de Informare pentru Cetățeni (CIC) al Primăriei Cluj-Napoca de pe Calea Moților la ora 5 ca să își plătească dările și au stat peste 3 ore în ger la minus 9 grade. Până la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VINE GERUL: Vreme deosebit de rece în Alba, dar și în restul județelor din țară, în următoarele două zile. Cod Galben de vreme rea

Publicat

vine gerul: vreme deosebit de rece în alba, dar și

Temperaturile vor scădea drastic în următoarele zile, atât în țară, dar și pe raza județului Alba. În seara de luni spre marți, în Alba, vor fi temperaturi de -14 grade Celsius, iar cele mai scăzute temperaturi vor fi în noaptea de marți spre miercuri (-15 grade).

Dacă ziua de joi situația se va mai ameliora și vor fi temperaturi de 1 grad, acestea vor scade iar, și vor ajunge la zero grade spre sfârșitul săptămânii, iar apoi se vor înregistra iar temperaturi foarte...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ISU Alba: Peste 160 de intervenții în weekend. Zeci de misiuni de patrulare, în contextul temperaturilor extrem de scăzute

Publicat

pomperii din alba, la datorie în ultimele 24 de ore:

Echipajele ISU Alba au intervenit, în perioada 9-11 ianuarie 2026, la peste 160 de solicitări, printre care se numără incendii și patrularea pentru identificarea persoanelor fără adăpost sau a celor aflate în dificultate, în contextul temperaturilor scăzute din ultima perioadă.

Astfel, potrivit ISU Alba, siguranța cetățenilor și protecția persoanelor vulnerabile au reprezentat prioritățile salvatorilor în ultimele 72 de ore.

Din totalul de 161 de acțiuni desfășurate,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe