Connect with us

ACTUALITATE

JUSTIN BIEBER face tratament împotriva depresiei

Publicat

Vedeta pop Justin Bieber face un tratament împotriva depresiei, potrivit revistei People, care a precizat joi că soţia sa, Hailey Baldwin, cu care s-a căsătorit civil în mare secret anul trecut, ar putea amâna cununia religioasă pe care o plănuiesc, relatează EFE.

O sursă apropiată publicaţiei subliniază că Bieber "pare copleşit şi obosit", asigurând că Hailey îl susţine. "Cei din jurul său îl ajută şi se află sub tratament. Este convins în curând se va simţi mai bine", a precizat sursa.

Artistul în vârstă de 24 de ani, care devenit un idol pe plan internaţional, a admis în repetate rânduri că a luptat cu probleme de depresie.

După ce s-a logodit în iulie 2018, în Bahamas, Bieber s-a căsătorit civil cu Hailey Baldwin, în vârstă de 22 de ani, la New York, în septembrie anul trecut.

"Justin este bine. Este concentrat şi dispus să primească ajutor. Hailey este foarte înţelegătoare. Justin este conştient că Hailey vrea să-l ajute. S-ar simţi pierdut fără ea şi îi este foarte recunoscător. Cei doi vor să aibă o căsnicie fericită", a declarat o altă sursă revistei People.

Publicaţia a asigurat că cei doi tineri plănuiesc o cununie religioasă cu rude şi prieteni ca invitaţi, dar a precizat că, înainte de toate, prioritară este sănătatea lui Justin. (AGERPRES)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

anaf începe marea restructurare: mai multe servicii fiscale vor fi

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la botoșani.

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 12 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 11 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 12 februarie 2026:

Loto 6/49: 26, 6, 4, 10, 29, 7

Loto 5/40: 20, 29, 14, 25, 2, 19

Joker: 27, 6, 9, 22, 18 + 11

Noroc: 2 0 2 4 9 5 5

Publicitate

Noroc Plus: 3 0 0 9 4 0

Super Noroc: 8 3 0 5 7 0

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat condamnat de Judecătoria Botoșani, prins la Răcăciuni după ce se sustrăgea de la închisoare. Era urmărit național și internațional

Publicat

un bărbat din dorohoi a ajuns din control judiciar în

Publicitate

Un bărbat condamnat printr-o hotărâre a Judecătoriei Botoșani a fost depistat de polițiști după ce se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea, fiind dat în urmărire atât la nivel național, cât și internațional.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, la data de 11 februarie, o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni a identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, pe numele căruia fusese emis mandat de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe