EVENIMENT
KFC a reluat utilizarea dozatoarelor de băuturi răcoritoare
Sphera Franchise Group anunţă reluarea utilizării dozatoarelor de băuturi răcoritoare în restaurantele KFC, în urma unei informări primite din partea autorităţilor, conform căreia decizia luată în urmă cu o săptămână de a suspenda folosirea acestora a fost ridicată.
Anterior fusese solicitată autorizarea ca producător de băuturi răcoritoare pentru a fi permisă în continuare utilizarea dozatoarelor, se menţionează într-un raport remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti.
"Având în vedere faptul că dozatoarele pentru băuturi nu au fost utilizate în această perioadă, compania a realizat toate procedurile necesare pentru repornirea acestora la parametri optimi, împreună cu furnizorul echipamentelor. Începând de ieri (marţi n.r), toate dozatoarele din toate restaurantele KFC sunt funcţionale", se menţionează în raport.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au interzis utilizarea aparatelor de producere a gheţii din restaurantele KFC, după ce au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme şi enterococi în gheaţa, a anunţat, în urmă cu o săptămână, directorul general al ANPC, Paul Anghel.
Ulterior, KFC România a anunţat că a demarat o investigaţie internă şi a decis oprirea tuturor maşinilor de gheaţă din toate restaurantele KFC din ţară până la finalizarea acesteia.
Într-un comunicat, remis AGERPRES, compania preciza că are proceduri stricte de management şi gestionare a gheţii, incluzând inspecţii zilnice, săptămânale şi curăţări periodice ale maşinilor de gheaţă. În plus, face teste independente frecvente ale gheţii în toate restaurantele sale.
Sphera Franchise Group S.A. este un holding ce reuneşte sub umbrela sa companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell în România, KFC în Republica Moldova şi KFC în zona de nord-est a Italiei.AGERPRES
EVENIMENT
Mesaje de Sfântul Ioan, sărbătorit pe 7 ianuarie. Urări frumoase pentru cei dragi, cu ocazia zilei de nume
Mesaje de Sfântul Ioan. Pe 7 ianuarie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan, unul dintre cei mai cunoscuți sfinți. Cu această ocazie, peste 2 milioane de români își celebrează ziua de nume.
Indiferent că este vorba despre familie, prieteni sau colegi, mai jos găsiți cele mai frumoase mesaje pentru a le ura "La mulți ani".
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendentă a seminției lui...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Garsonieră de 24 de mp din Cluj-Napoca, scoasă la vânzare la un preț halucinant. Bate și Coasta de Azur și Benidorm
Un proprietar a scos la vânzare pe OLX o garsonieră situată la etajul 3 al unui bloc de pe strada Louis Pasteur din Cluj-Napoca, la un preț halucinant. Garsoniera are 24 de mp și un balcon de 3 mp.
Prețul de vânzare este 159.000 de euro, negociabil, ceea ce înseamnă un preț de 5,888 euro/ mp pentru întreaga suprafață a garsonierei, cu balcon cu tot.
Vânzătorul susține că garsoniera are o pozitie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă pentru județul Cluj și zonele învecinate, valabilă între 6 ianuarie, ora 18:00, și 8 ianuarie, ora 12:00.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana și Maramureș, iar apoi și în nordul și vestul Transilvaniei vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 20…35 l/mp și local peste 40 l/mp în Munții Banatului...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Doi bărbați din Cămărașu, arestați pentru tâlhărie. Au bătut un consătean și i-au furat 1000 de lei și țuica de pe masă
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus, luni, măsura reținerii pentru 24 de ore față de doi bărbați, de 24 ani, respectiv 38 de ani, ambii din comuna Cămărașu. Cei doi au fost, ulterior, arestați preventiv.
”Din cercetări a reieșit că, la data de 5 ianuarie a.c., cei doi s-ar fi aflat la domiciliul unui bărbat de 58 de ani, din aceeași comună, iar pe fondul consumului de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

