EVENIMENT
L-ați văzut? Tânăr de 19 ani căutat de autorități după ce a fugit din Centrul Educativ Târgu Ocna
Un tânăr în vârstă de 19 este căutat de autoritățile din Bacău după ce a fugit, marți, din Centrul Educativ Târgu Ocna.
”Marți, 18.02.2020, în jurul orei 1000, s-a constatat că persoana internată BARBU IONEL, în vârstă de 19 ani, sancționată cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru săvârșirea infracțiunii de Tâlhărie calificată (art. 234 NCP), a părăsit, fără drept, Centrul Educativ Târgu Ocna.
În vederea capturării persoanei internate, au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Poliției Stațiunii Târgu Ocna, Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna, Penitenciarului- Spital Tg. Ocna, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii.
Fapta în cauză constituie evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”, au transmis reprezentanții centrului.
La momentul părăsirii Centrului Educativ, persoana internată era îmbracată cu: hanorac negru, pantaloni tip trening – negri.
Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Centrul Educativ Târgu Ocna, la numărul de telefon: 0234-344434.
EVENIMENT
ITM Alba: Un caz de muncă nedeclarată, amenzi de peste 30.000 de lei și nereguli la firme din județ. Unde au fost controale
Inspectorii de muncă din Alba au dat amenzi de peste 30.000 de lei în urma unor controale la zeci de firme din județ. A fost descoperit și un caz de muncă nedeclarată.
Majoritatea verificărilor au vizat activități de depozitare sau curierat.
În domeniul relaţiilor de muncă, în perioada 24-28 noiembrie,-au fost verificate 31 de firme, cu un număr total de 697 de angajați.
Inspectorii au descoperit 65 de nereguli și au dat amenzi de 26.000 de lei. Cea mai mare amendă, de 20.000…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cea mai bună destinație din lume pentru viața de după ieșirea la pensie, în 2026. Top țări preferate, condiții și prețuri
Cea mai bună destinație de pensionare din lume în 2026. Cel mai recent clasament internațional al țărilor preferate pentru a petrece anii după pensionare aduce noutăți.
Grecia a depășit Spania și Portugalia, aflate de mult timp în fruntea topului. Statistica Indicele Global Anual de Pensionare 2026 a fost realizată de International Living, notează Mediafax.
Statistica a fost realizată în funcție de factori precum costul vieții, asistența medicală, locuința, vizele, clima…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
OPINIE. Dragoș Damian: Nicușor Dan, discurs de mare CEO, de mare corporație, de 1 Decembrie 2025. Aveam nevoie de asta
Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, a analizat discursul președintelui României, Nicușor Dan, ținut la recepția de la Palatul Cotroceni de Ziua Națională a României.
Pare, dar nu este un comentariu de tip odă conducătorului suprem. Pentru că trebuie să recunoaștem, este prima dată când un Președinte al României ne vorbește la evenimentul de gală de Ziua Națională, cu candoare, dacă putem spune așa,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânăr din Alba prins la volan fără permis, pe o stradă din Deva. Cum a fost oprit de polițiști
Un tânăr de 20 de ani din Alba a fost prins conducând fără permis, pe o stradă din Deva. Acesta se afla la volanul unui autoturism căruia nu-i funcționa corespunzător sistemul de iluminare.
Potrivit IPJ Hunedoara, duminică, 30 noiembrie, în jurul orei 20.30, polițiștii au oprit pe strada Ciprian Porumbescu, din municipiul Deva, un autoturism ce prezenta defecțiuni la sistemul de iluminare.
În plus, conducătorul mașinii, un tânăr de 20 de ani din comuna Avram Iancu, nu purta…
Citește mai mult pe Alba24.ro



