EVENIMENT
La trei luni de la crima din Caracal, autoritățile anunță că vor fi montate camere de supraveghere. Imaginile nu vor fi monitorizate, din lipsă de personal
La trei luni de la crima din Caracal care a zguduit o țară întreagă, autoritățile locale anunță că, până la sfârșitul anului, vor fi montate în municipiu 42 de camere de supraveghere. Potrivit Primăriei, în primă fază conținutul obținut de pe camere va fi doar stocat, fără ca imaginile să fie monitorizate în timp real, din lipsă de personal. Totuși, Primăria anunță că, după ce camerele vor fi montate, se va angaja și personal specializat în scopul monitorizării.
Municipiul Caracal va avea sistem de supraveghere video până la finalul acestui an, în prezent fiind în derulare procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie, camerele video fiind deja cumpărate, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Primăriei oraşului, Anca Ioniţă.
Potrivit acesteia, în Caracal vor fi montate 42 de camere video la intrările în oraş, în intersecţii, în pieţe, la zone pietonale, parcuri, în zona unităţilor de învăţământ, iar investiţia totală pentru sistemul de supraveghere video este de aproximativ 525.000 lei, în această sumă fiind incluse şi un server pentru managementul sistemului, precum şi alte echipamente necesare interconectării.
După ce sistemul va începe să funcţioneze, într-o primă fază, conţinutul video obţinut cu aceste camere va fi stocat pentru o perioadă fără ca imaginile să fie monitorizate în timp real, din lipsa personalului, care ar urma să fie angajat ulterior.
"Potrivit studiului de fezabilitate, montarea echipamentelor şi obţinerea avizelor se va face într-o perioadă de două luni după contractarea execuţiei lucrărilor. În prima fază, sistemul de supraveghere nu va fi monitorizat prin dispecerat, însă se are în vedere angajarea de personal de specialitate în acest scop", a precizat Anca Ioniţă.
Proiectul privind sistemul de supraveghere video în Caracal a fost aprobat în luna septembrie de către consilierii locali, iar în analiza privind oportunitatea proiectului se argumenta că prezenţa şi funcţionarea camerelor de supraveghere video va determina scăderea semnificativă a infracţiunilor.
AGERPRES
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.
Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.
Contracte...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
