EVENIMENT
La un pas de tragedie, într-o localitate din Dâmbovița: O copilă de 2 ani s-a electrocutat

Un incident grav s-a produs, luni la amiază în localitatea Decindeni, județul Dâmbovița. O copilă de 2 ani s-a electrocutat.
Potrivit IPJ Dâmbovița, la data de 6 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 2 ani, din Decindeni, ar fi inconștientă și s-ar fi electrocutat.
Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată la spital.
Polițiștii efectuează cercetări pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.
EVENIMENT
VIDEO: Cartea electronică de identitate: cum se obține certificatul de atestare a domiciliului, în format digital. Precizări MAI

Cartea electronică de identitate: cum se poate obține certificat de atestare a domiciliului, în format digital. Ministerul Afacerilor Interne a făcut precizări despre procedura prin care poate fi disponibil acest document digital.
”Nu mai vezi adresa pe noua Carte Electronică de Identitate?
Poți obține rapid și simplu un certificat de atestare a domiciliului, valabil în format digital, de câte ori ai nevoie, direct de pe HUB-ul MAI”, este mesajul MAI.
Certificat de atestare a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Schimbare de ultim moment. Sindicatele din Cluj reprogramează protestul pentru începutul lui septembrie

Sindicatele, patru confederații sindicale din județul Cluj, au anunțat marți o modificare importantă în calendarul protestelor anunțate până acum. Acțiunea prevăzută inițial pentru 20 august a fost amânată și va avea loc pe 4 septembrie, între orele 12:00 și 13:00, în fața Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
Liderii sindicali (CNS „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR și CSN Meridian) explică că…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Calendar an universitar 2025-2026. Cursuri, examene și vacanțe pentru studenți la universități din Alba, Cluj, Sibiu și Timișoara

Calendar an universitar 2025-2026. Majoritatea universităților din țară au anunțat structura anului universitar, cu perioadele de cursuri, examene și vacanțe. Acesta diferă de la o instituție de învățământ superior la alta, în funcție de profil și programe de studii.
Cele mai multe universități încep cursurile în 29 septembrie sau în 1 octombrie.
Calendar an universitar 2025-2026. Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia
La universitatea din Alba Iulia, cursurile…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Ciceo: Pasagerii pot intra pe Aeroportul Cluj cu sticle cu lichide de capacitate de până la 2 litri de la sfârșitul lunii

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, primul din Europa care a eliminat temporar restricțiile privind transportul lichidelor în bagajul de mână, încearcă să revină la această facilitate pentru pasageri.
Potrivit lui David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj, până la finalul lunii august restricțiile vor fi ridicate, iar pasagerii vor putea să călătorească cu lichide într-un recipient de maxim 2…
Citește mai mult pe Cluj24.ro