EVENIMENT
Laleaua de Buzău, unică în țară, ar putea fi protejată. Cercetătorii fac demersuri pentru recunoaștere la nivel internațional
Laleaua Vlăsiei întâlnită în Pădurea Crâng din municipiul Buzău, unică la nivel internaţional, ar urma să fie recunoscută de către lumea ştiinţifică, în urma demersurilor făcute de Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale, alături de administraţia locală.
În ultima perioadă, în Pădurea Crâng din Municipiul Buzău a înflorit un tip de lalea galbenă sălbatică pe care cercetătorii Băncii de Resurse Genetice Vegetale încearcă să o protejeze legal, ţinând cont de caracteristicile ei unice şi de faptul că este întâlnită doar pe o arie restrânsă.
"Laleaua de Buzău, pe care noi am denumit-o Laleaua Vlăsiei, pentru că a fost găsită în Pădurea Vlăsiei, actuala Pădure Crâng, este cu totul diferită de Laleaua de Cazane sau laleaua de pădure pe care o întâlnim în Republica Moldova.
Este total greşit să o confundăm. Laleaua de Buzău are caracteristici unice, practic putem vorbi de o specie endemică, unică putem spune la nivel internaţional, pentru că aceasta, spre deosebire de Laleaua de Cazane, care preferă un areal stâncos, locuri însorite (...), ea creşte în pădure, în zone umbroase, chiar şi mlăştinoase. Şi caracteristicile ei sunt diferite faţă de celelalte două specii menţionate anterior. Noi apreciem că ea este o varietate din Tulipa Sylvestris, practic vorbim de o varietate cu caracteristici unice. Acum este aproape de finalul sezonului în care înfloreşte", a declarat pentru Agerpres, Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice şi Vegetale Buzău.
Pentru că este o specie rară şi deosebit de sensibilă, administraţia locală a făcut apel în nenumărate rânduri către cetăţeni să nu o mai recolteze.
Drept urmare, cercetătorii au întocmit mai multe studii ştiinţifice, care vor sta la baza unei documentaţii necesare să îi confere speciei un statut juridic şi o protecţie din punct de vedere legal.
"O aveam în studiu de mulţi ani. Când am încercat să vorbim despre acest tezaur, au venit fel de fel de specialişti din afara ţării pentru a recolta bulbi de aici şi de a-i duce în altă parte. Noi am luat măsuri şi tacit am extins, am dispersat bulbii pe un areal mult mai mare. Ea a fost recoltată în mod neprietenos, practic nu s-au respectat regulile de protejare. Suntem fericiţi că, dacă acum câţiva ani lumea o ştia în anumite zone, acum eu sunt bucuros că am reuşit să o avem pe o arie mai mare.
O avem în studiu la Banca de Resurse Genetice şi facem demersurile pentru recunoaşterea ei ca un genotip cu identitate clară, care să fie recunoscut de lumea ştiinţifică internaţională. Problema este aceasta a protejării. Ea trebuie protejată sub aspect ştiinţific şi să fie prezentă la nivelul congreselor internaţionale. Am avut o problemă anul trecut, pentru că nu a înflorit din cauza secetei. Anul acesta am avut o înflorire frumoasă. Nu este o lalea de cultură. Este foarte sensibilă, sunt foarte mulţi care cred că pot duce această bucurie acasă. Se înşeală, pentru că ea nu are capacitate de păstrare după rupere, doar câteva ore, trei-patru ore, după aceea se păleşte. Dacă laleaua cealaltă se păstrează câteva zile în vază, aceasta nu se poate păstra. Nu mulţi înţeleg asta, sperăm ca prin programe speciale să reuşim să o protejăm", a precizat cercetătorul Costel Vânătoru.
Prezent în urmă cu câteva zile la a 46-a ediţie a "Simfoniei Lalelelor" de la Piteşti, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunţat că va sprijini orice demers care să ateste unicitatea Lalelei Vlăsiei.
"Simfonia Lalelelor a devenit o tradiţie identitară pentru Piteşti, fiind deja un festival unic la nivel naţional şi unul dintre cele mai importante la nivel internaţional. Ca buzoian şi ca primar nu pot să nu mă gândesc la laleaua din Crâng, o specie emblematică cu care suntem binecuvântaţi.
Sunt convins că, odată cu regenerarea Pădurii Crâng şi transformarea ei în Pădure Parc şi cu ajutorul domnului inginer cercetător Costel Vânătoru, directorul general al Băncii de Resurse Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Medicinale şi Aromatice şi echipei sale, această specie de lalea va putea fi mai bine protejată, promovată şi multiplicată. Această specie de lalea rară ar putea deveni unul din brandurile Buzăului", a transmis primarul Constantin Toma.
Agerpres
sursa foto: Facebook
EVENIMENT
Speranță în prevenirea demenței: trei activități simple care pot reduce riscul cu aproape 40%. Studiu
Speranță în prevenirea demenței. Un studiu publicat recent aduce vești încurajatoare în lupta împotriva demenței, arătând că anumite activități practicate pe parcursul vieții ar putea avea un impact semnificativ în prevenirea acestei boli.
Cercetătorii de la Academia Americană de Neurologie au descoperit că scrisul, cititul și învățarea unei limbi străine pot reduce riscul de demență cu aproximativ 40%.
Studiul a inclus datele a 1.939 de persoane, care au fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tânărul de 26 de ani care l-a omorât cu un calorifer în cap pe Gheorghe Chindriș. S-au cunoscut pe un site
Gheorghe Chindriș, un cunoscut român care a înființat primul sat românesc în SUA, a fost ucis sâmbătă, în propria casă din comuna Florești, iar autorul crimei este un tânăr din Reghin.
S-au cunoscut pe un site
Surse judiciare au declarat pentru Cluj24 că cei doi s-au cunoscut pe un site și că s-au mai întâlnit.
Tânărul nu are antecedente penale, doar un dosar de distrugere prin 2019.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Fost director al Cupru Min Abrud, omorât în casa sa din Cluj. Polițiștii au reținut un suspect
Un fost director al Cupru Min Abrud, cea mai profitabilă companie de stat din județul Alba, a fost găsit mort în casa în care locuia, în județul Cluj. Gheorghe Chindriș avea 66 de ani și a devenit cunoscut după ce a înființat primul și singurul sat românesc din Statele Unite ale Americii.
Un tânăr de 26 de ani este principalul suspect în cazul crimei din Floreşti. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit poliţiştilor, între cei doi ar fi izbucnit un conflict...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Termen limită pentru depunerea unui document la Casa de Pensii. Certificatul de Viață, obligatoriu pentru pensionarii din diaspora
Pensionarii români din diaspora au termen pană la 31 martie să transmită la Casa Județeană de Pensii un document important care are rol de verificare administrativă în scopul evitării unor erori sau a plății nejustificate a pensiei către persoane a căror situație s-a modificat.
Pensionarii români care locuiesc în afara țării și primesc pensie din sistemul public din România au obligația legală de a transmite, de două ori pe an, un document esențial: Certificatul de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
