Connect with us

ACTUALITATE

„Lasă-mi, toamnă, pomii verzi/ Uite, ochii mei ţi-i dau”. Ana Blandiana, 80. Numele adevărat. Studentă de Cluj

Publicat

ana blandiana.jpg

Ana Blandiana (pseudonim al Otiliei Valeria Coman), poetă, prozatoare şi publicistă, s-a născut la 25 martie 1942, la Timişoara.

Studentă de Cluj

Şi-a făcut studiile liceale la Oradea (1955-1959), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj (1962-1967).

După absolvirea facultăţii a lucrat în redacţia revistelor „Viaţa studenţească” şi „Amfiteatru” (1968-1974), ca bibliotecară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1975-1977) şi ca redactor la Uniunea Scriitorilor (1977-1979). Între 1973-1974 a beneficiat de o bursă de studii în cadrul Programului Scriitoricesc Internaţional al Universităţii din Yowa City (SUA).

Ana Blandiana a debutat ca poetă în 1954, în revista „Cravata roşie”, apoi în „Tribuna” (1959), după care, între 1960-1963 a avut interdicţie de publicare, după cum indică „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004). Reintră în publicistică, începând din 1964, la „Contemporanul” (unde deţine ani de zile rubrici permanente), apoi la „România literară”, unde a deţinut ani la rând rubrica „Atlas”, se arată în „Dicţionarul scriitorilor români” (coordonatori M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu; Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995). Editorial a debutat cu placheta „Persoana întîia plural” (1964).

„Natură eminamente romantică, de tip contemplativ şi interiorizat, formată îndeosebi prin studierea intensă a lui Eminescu, Blaga şi Novalis, a muzicii clasice şi a picturii, Ana Blandiana tinde, în poezie, la lirismul esenţial, pe care îl şi realizează adesea. În versurile...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul cuvios antipa de la calapodești

Publicitate

Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie.

Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Sergiu Negulici, expoziție interactivă. Eveniment organizat în cadrul Zilelor Eminescu

Publicat

sergiu negulici, expoziție interactivă. eveniment organizat în cadrul zilelor eminescu

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită, în cadrul Zilelor Eminescu, la o expoziție interactivă. Artistul Sergiu Negulici va transforma holul de la etaj al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani într-un spațiu de traversare și tensiune, situat la granița dintre realități aparent incompatibile.

Instalația propusă funcționează ca o fisură între lumi: un spațiu aparent steril, construit din folii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Cromatici ipoteștene”, de Aurel Azamfirei, la Memorialul Ipotești

Publicat

expoziția „cromatici ipoteștene”, de aurel azamfirei, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vernisează expoziția Secvențe ipoteștene a artistului plastic Aurel Azamfirei. Evenimentul face parte din programul Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale și va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, la ora 13:00, în Sala Portaluri a Memorialului Ipotești.

Expoziția Secvențe ipoteștene este parte din proiectul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile A7 și A8, esențiale pentru nord-estul țării, pe lista proiectelor prioritare ale Ministerului Finanțelor

Publicat

Încă 50 de kilometri din autostrada moldovei ar putea fi

Publicitate

Ministerul Finanțelor a publicat lista actualizată a proiectelor de investiții publice semnificative. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, ierarhizate conform metodologiilor de selecție și prioritizare.

Publicarea acestei liste reprezintă un instrument de monitorizare a eficienței cheltuielilor de capital și a impactului acestora în economie.

În prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe