Connect with us

EVENIMENT

Laura Codruța Kovesi, audiată în comisiile Parlamentului European pentru postul de procuror-șef al UE

Publicat

kovesi
sursa foto: facebook

Candidaţii pentru primul post de procuror-şef european pentru infracţiuni împotriva bugetului Uniunii Europene vor fi audiaţi, marţi, la Bruxelles, în comisiile pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi control bugetar (CONT) ale Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă al LIBE.

Laura Codruţa Kovesi îşi va susţine candidatura pentru postul de procuror-şef al parchetului european, alături de ceilalţi doi procurori - unul din Franţa şi unul din Germania - intraţi în cursă.

Va fi o audiere publică în care fiecare candidat îşi va prezenta proiectul de management şi va răspunde întrebărilor adresate de membrii comisiei. 

Procurorul-şef european va conduce Parchetul European (EPPO) care se aşteaptă să fie operaţional până la sfârşitul anului 2020. Procurorul-şef va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliul UE, printr-o procedură complexă. Într-un prim vot indicativ al Consiliului UE, francezul Jean-Francois Bohnert (procuror șef în Reims) s-a clasat pe primul loc, iar Kovesi si Ritter (procuror șef în Rostock). Va urma votul din Parlamentul European, iar clasamentul stabilit de eurodeputați va fi negociat cu Consiliul UE.

Pe lista întocmită anterior de un grup de experți independenți, Kovesi se clasase pe primul loc.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ioan Ovidiu Sabău rupe tăcerea după scandalul Bergodi–Cordea și vorbește despre realitatea dură din fotbal: Te faci că n-auzi

Publicat

bataie cfr u.png






La doar trei zile după scenele tensionate care au zguduit lumea fotbalului românesc, incidentul dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea continuă să stârnească reacții puternice.

Ioan Ovidiu Sabău, fostul antrenor principal al „Șepcilor Roșii”, a comentat episodul și a oferit o perspectivă echilibrată asupra conflictului, evitând să arate cu degetul spre vreunul dintre cei implicați.

Tehnicianul în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj obține calificarea în sferturile Cupei României după un egal tensionat în Gruia

Publicat

cfr cluj rapid cupa romaniei foto andrea szilagyi4 scaled.jpeg






CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după remiza 1-1 obținută pe teren propriu, într-un meci tensionat disputat în Gruia.

Deținătoarea trofeului a abordat partida într-o formulă schimbată și a preferat un joc precaut, într-o primă repriză săracă în ocazii, încheiată fără gol.

După pauză, ritmul a crescut ușor, iar momentul decisiv a venit în minutul 66,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor, analizat de Guvern

Publicat

pensii private obligatorii: ce sume s au adunat în conturile românilor

Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor publice, precum și a țintelor și jaloanelor din acest domeniu aferente cererilor de plată 3, 4 și 5 din Planul Național de Redresare și Reformă (PNRR) au fost analizate marți în cadrul Comitetului interministerial coordonat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, reprezentanții ministerelor au prezentat informații actualizate cu privire la...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ADR Nord-Vest își construiește sediul de vis la Cluj. Cine a câștigat concursul de arhitectură

Publicat

arn nord vest.jpeg






Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest își va ridica un nou sediu în Cluj-Napoca, proiectul fiind câștigat de STUDIO 82 S.R.L. în urma concursului de soluții organizat de Ordinul Arhitecților din România, în parteneriat cu Filiala Teritorială Transilvania a OAR.

Jurizarea proiectelor s-a desfășurat între 6 și 9 februarie 2026, iar rezultatele au fost anunțate oficial marți, 10 februarie. Noul sediu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe