Connect with us

EVENIMENT

Laureat al Premiului Nobel pentru Economie, la Cluj: Europa trebuie să fie fermă. Trump îi respectă doar pe cei care îl înfruntă

Publicat

Într-un context internațional incert, marcat de războiul comercial declarat de președintele Statelor Unite, Donald Trump, partenerilor săi de schimburi, economistul american Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, a transmis, de la Cluj, un mesaj ferm în favoarea democrației, cooperării internaționale și rezilienței europene.

Aflat la Universitatea Babeș-Bolyai pentru primirea titlului de Doctor Honoris Causa, profesorul Joseph E. Stiglitz a susținut un discurs de aproximativ 40 de minute, în care a oferit o analiză lucidă și critică a realităților economice și politice globale.

„În acest moment, cred că este un consens că lucrurile sunt fragile, în mare parte din cauza unei perturbări a regimului comercial global, cauzat de tarifele masive ale lui Donald Trump și a războiului comercial. Așadar, trăim astăzi într-o lume cu o mare incertitudine. Sunt puțin pesimist cu privire la Statele Unite în acest moment, din punct de vedere economic. Efectele adverse asupra economiei americane sunt foarte puternice, investițiile sunt parțial paralizate, pentru că nimeni nu știe cum va arăta noul regim comercial”, a declarat profesorul, într-o conferință de presă.

Europa are o poziție favorabilă în contextul instabilității globale

Contrastând cu perspectiva sumbră asupra economiei americane, Stiglitz a afirmat că Europa pare mai bine poziționată pentru a naviga această perioadă de incertitudine, în special datorită anunțului că se va concentra pe consolidarea propriilor capacități de apărare.

„Cred că Europa se află într-o poziție mai bună, datorită angajamentului, asumat mai ales de către Germania, de a se înarma, realizând că nu se mai pot baza pe Statele Unite pentru apărare. Este o mare nevoie ca Europa să ia o poziție mai activă în apărarea sa. Acest lucru, dacă va fi gestionat corect, cred că va contracara efectul negativ al acțiunilor Statelor Unite. Această inițiativă pentru apărare vine într-un moment foarte potrivit”, a arătat economistul.

Un război în care toată lumea pierde, dar SUA cel mai mult

„Lucrul de bază într-un război comercial este că toată lumea o să piardă”, a avertizat Stiglitz, subliniind că viziunea mercantilistă a fostului președinte american este profund eronată. El a explicat că tipul de bunuri importate de SUA din China nu pot fi ușor substituite „peste noapte”.

„Premisa de la care pornește Trump este complet greșită, pentru că noi avem cel mai mult de pierdut. El a crezut că America are cărțile în mână, de exemplu în relația cu China, dar în realitate, cred că greșește, cărțile sunt de fapt în mâna Chinei. Motivul pentru care el a crezut asta este pentru că China exportă mai mult către SUA decât SUA către China. El are un punct de vedere mercantil asupra lumii, care exista în urmă cu două secole și jumătate.

E important însă să analizezi ce anume exporți și imporți din China. El nu a înțeles că tipul de importuri pe care China le are din SUA le poate avea și din America Latină, însă lucrurile importate de SUA din China nu există surse alternative, pentru că ei domină sectoarele de pământuri rare, minerale. Noi s-ar putea să fim capabili să producem Iphone-uri, dar acum nu avem inginerii, logistica, lanțul de aprovizionare necesare să o facem. Ne va lua ani buni să creăm în SUA capacitatea de producție pe care o are China”, a explicat acesta.

„Noi avem atât o problemă de aprovizionare, cât și de cerere”

De partea cealaltă, China poate redirecționa producția spre piața internă.

„Pentru China, problema devine cererea, unde vor găsi o piață de desfacere pentru produsele lor. China este în acest moment cea mai mare economie a lumii, din punct de vedere al parității puterii de cumpărare, însă cererea internă este relativ mică. Având resursele, ei se pot concentra pe creșterea cererii domestice. Substituirea cererii externe cu cea internă nu e ușor de realizat, dar nu este nici atât de dificil. Noi avem atât o problemă de aprovizionare, cât și de cerere. Substituirea aprovizionării din China este foarte dificilă și o să se întâmple foarte încet. S-ar putea ca SUA să înceapă să producă, în unele sectoare, însă nu o să se întâmple peste noapte. Între timp, economia noastră se află sub multă presiune și este dominată de neîncredere. America este cel mai mare pierzător în toată această poveste”, a subliniat el.

Europa trebuie să fie fermă: „Trump îi respectă doar pe cei care îl înfruntă”

În ceea ce privește relațiile SUA-Europa, Stiglitz a punctat necesitatea unei atitudini mai ferme din partea europenilor. A subliniat, totodată, potențialul Europei de a se susține singură.

„În ceea ce privește atitudinea Europei în fața lui Trump, din observațiile mele asupra sa, sunt de părere că trebuie să fie dură. Trump îi respectă doar pe oamenii care îl înfruntă și dacă nu o faci, te va sfărâma. Universitățile americane au început, încet-încet, să facă acest lucru. Ce s-a întâmplat cu Universitatea Harvard demonstrează acest lucru. Au acceptat unele concesii și au acceptat să facă așa și pe dincolo din voința lui Trump. Însă odată ce au făcut aceste compromisuri, le-a cerut să renunțe la tot mai multe, punct în care Harvard a trebuit să spună nu. La fel se va întâmpla și cu voi, dacă sunteți dispuși la compromisuri, cerințele lor vor deveni tot mai mari, nu se vor opri. Europa are o economie mai mare decât a Statelor Unite și resurse prin care poate crea propria ei cerere și ofertă”, a mai explicat profesorul american.

„Pentru Rusia nu există principii, reguli sau etică”

Referindu-se la conflictul din Ucraina, Stiglitz a condamnat narațiunile propagandistice promovate de Trump și a subliniat pericolul geopolitic real.

„Convingerea mea puternică este că Europa trebuie să aibă capacitatea să reziste îi invazia Rusiei în Ucraina. Povestea de care vorbește Trump, că Ucraina a invadat de fapt Rusia, este absurdă! Și este foarte clar pentru mine că dacă Rusia a invadat Ucraina, poate să invadeze orice altă țară. Dacă nu oprești Rusia la granița cu Ucraina, următoarele la rând vor fi Moldova și Țările Baltice. E o normalitate la felul cum privesc ei lumea, nu în termeni de principii, ci de putere. Pentru Rusia nu există principii, reguli sau etică”, a arătat economistul.

Economia României și falsa soluție a austerității

Întrebat despre situația economică a României, Stiglitz a spus că austeritatea este o strategie greșită și ineficientă pentru reducerea deficitului, deoarece încetinește economia și afectează populația. A dat exemplul Greciei, unde austeritatea a fost aplicată, dar a dus la pierderi majore și o revenire lentă.

„Nu cunosc exact situația economică a României, așadar voi da un răspuns mai general. Sunt două tipuri de răspuns la deficitul comercial. Unul are o istorie lungă de eșecuri: austeritatea. Tăierea cheltuielilor bugetare încetinesc economia și mai mult. (…) Austeritatea este o măsură reactivă, a fost una dintre greșelile din criza euro din 2010, după părerea mea, și nu a funcționat. Grecia abia acum a reușit să revină la produsul intern brut per capita dinaintea crizei. Eu numesc asta un eșec, ei îi spun succes”, a mai arătat acesta.

Apărarea libertății și a gândirii critice, rolul universităților

În discursul său de acceptare a titlului Doctor Honoris Causa, Joseph E. Stiglitz a adus un omagiu democrației și libertăților fundamentale, subliniind pericolele care planează asupra lor într-un climat global tot mai tensionat, marcat inclusiv de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Într-o cuvântare de aproximativ 40 de minute, Stiglitz a susținut cu fermitate ideea că universitățile trebuie să rămână spații libere, dedicate promovării gândirii critice, mai ales în fața tentativelor autoritare de control și intimidare. A făcut referire directă la atacurile recente ale președintelui Donald Trump împotriva Universității Harvard, argumentând că regimurile totalitare încep întotdeauna prin a ataca instituțiile academice — o realitate îngrijorătoare care, spune el cu regret, se manifestă tot mai clar și în Statele Unite.

„Democrațiile sunt fragile”

Stiglitz a amintit experiența țărilor din Europa Centrală și de Est, marcate de decenii de dictatură, subliniind rolul esențial pe care Uniunea Europeană l-a jucat în sprijinirea tranziției lor democratice. A avertizat că democrațiile sunt fragile și nu trebuie considerate drept garantate: „Democrația a fost un lucru pe care SUA nu l-a apreciat până de curând.”

În același ton, el a respins ideea că politicile publice incluzive ar fi periculoase, afirmând că „niciun lucru rău nu i s-a întâmplat vreodată unei țări din cauză că guvernele au făcut prea mult pentru incluziune – ci dimpotrivă, problemele apar atunci când ele fac prea puțin.” A pledat pentru o înțelegere etică a libertăților individuale, oferind exemple clare: dreptul la viață trebuie să prevaleze în fața dreptului de a purta arme sau de a nu purta mască.

Stiglitz a reiterat în mai multe rânduri ideea că Europa nu se mai poate baza pe protecția Statelor Unite și trebuie să-și asume propria apărare. A salutat decizia statelor europene de a sprijini Ucraina în fața agresiunii ruse și de a investi în propriile capacități militare.

În încheiere, profesorul american a reafirmat rolul esențial al mediului academic în apărarea valorilor democratice: „Universitățile americane nu se vor opri, nu se vor preda.”

Discursul său a fost primit de public cu aplauze îndelungi și ovații în picioare.


Într-un context internațional incert, marcat de războiul comercial declarat de președintele Statelor Unite, Donald Trump, partenerilor săi de schimburi, economistul american Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, a transmis, de la Cluj, un mesaj ferm în favoarea democrației, cooperării internaționale și rezilienței europene.

Aflat la Universitatea Babeș-Bolyai pentru primirea titlului de Doctor Honoris Causa, profesorul Joseph E. Stiglitz a…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Incendiul de la Psihiatrie, provocat de un pacient care a fugit. A fost prins de polițiștii clujeni

Publicat

psihiatrie iii f.jpg

Incendiul de sâmbătă de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a fost provocat intenționat de un pacient care a dat foc unor saltele din salonul în care era internat.

Din primele informații, bărbatul a fugit apoi, dar a fost identificat de polițiști care urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat și dacă poate răspunde pentru fapta sa.

Vom reveni cu detalii.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

AUR: Congresul USR, un spectacol al ipocriziei. Fritz cere control pe servicii, dar nu răspunde în fața românilor

Publicat

aur.jpg

Discursul susținut de Dominic Fritz la congresul USR a fost o dovadă clară că acest partid a abandonat orice urmă de principiu și echilibru democratic. Afirmația noului lider USR despre un control total al serviciilor secrete nu are nimic în comun cu interesul național, ci trădează ambiția periculoasă a unei figuri politice care nu dă socoteală românilor, ci unor agende străine.

Fritz vorbește despre „ce s-a construit în 35 de ani” și identifică AUR drept…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Gala Premiilor TIFF: „Pământ străin” – câștigătorul Trofeului Transilvania, „Anul nou care n-a fost” – cel mai bun film românesc

Publicat

gala tiff 15.jpeg

Sub semnul eleganței și al celebrării excelenței cinematografice, gala de închidere a celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a reunit, sâmbătă seara, la Cluj-Napoca, artiști consacrați, tinere talente, cinefili pasionați și personalități marcante ale industriei filmului. 

Trei figuri esențiale ale filmului internațional și românesc – Béla Tarr, Emilia Dobrin și Valerian Sava – au fost celebrate cu distincții pentru…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Poliția Cluj: Patru pacienți de la Psihiatrie, internați la Spitalul Județean după incendiu. Au primit îngrijiri medicale

Publicat

psih.jpg

Poliția municipiului Cluj-Napoca anunță că a fost sesizată, sâmbătă, cu privire la degajări de fum observate în zona unui pavilion al Secției de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență de pe strada Victor Babeș din municipiul Cluj-Napoca, iar din primele verificări, s-a stabilit că incidentul ar fi fost provocat de un pacient internat.

”În timpul intervenției pentru evacuare și stingerea focului, pacientul ar fi profitat de contextul creat și ar fi…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe