EVENIMENT
Lege promulgată de președintele Iohannis: Cotă redusă de TVA de 5% la livrările de masă lemnoasă sub diverse forme
Luni, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea de modificare a Codului fiscal, prin care se va implementa o cotă redusă de TVA de 5% pentru livrările de masă lemnoasă în diverse forme. Această reducere se aplică pentru produse precum rumeguș, deșeuri și resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn și brichete din lemn.
Aceste livrări se vor face către persoane fizice, persoane juridice sau alte entități, inclusiv școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială.
Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri astfel încât şi masa lemnoasă sub diverse forme să poată fi livrată în aceleaşi condiţii ca lemnul de foc către persoane fizice/persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.
Potrivit legii, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii:
- către persoanele fizice - lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00 şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere puse la dispoziţia furnizorului;
Lege promulgată de președintele Iohannis. Aceeaşi cotă de TVA se va aplica şi pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice
- către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială - lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00 şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn, aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere puse la dispoziţia furnizorului.
De asemenea, aceeaşi cotă de TVA se va aplica şi pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute, care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 privind cerinţele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 privind cerinţele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene. Agerpres
EVENIMENT
ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion
Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș.
Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.
Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Viorel Băltărețu, despre centura metropolitană: Suspendarea totală nu rezolvă nimic. Mută costul pe clujenii care stau în trafic
Secretarul de stat în Ministerul Economiei, fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu, susține că nu trebuia suspendat întreg contractul privind centura metropolitană și că, în opinia sa, partea de proiectare trebuia continuată.
Băltărețu a precizat că a făcut o analiză a situației bazată pe deciziile și termenele asumate public și pe modul în care a fost gestionat proiectul până acum, în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Situație inedită: O femeie din Alba, bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații. Bărbatul a insistat să fie evacuat din casă
O situație cel puțin inedită a avut loc recent pe rolul Judecătoriei Aiud. O femeie care a fost bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații, dar bărbatul nu a fost de aceiași părere.
Mai exact în data de 29 ianuarie 2026, pe rolul Judecătoriei din Aiud s-a judecat un dosar de ordin de protecție. Pe de o parte s-a aflat o femeie care a alertat autortiățile după ce a fost bătută de soț. De partea opusă s-a aflat chiar soțul ei.
În fața instanței femeia a spus că a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Revoltă pe str. Lotrului. Mașinile parcate aiurea blochează traficul. Locuitorii cer intervenția Poliției Locale Cluj
Tot mai mulți locuitori de pe strada Lotrului din Cluj-Napoca, riverani din zonă, sunt nemulțumiți de faptul că se parchează ilegal mașini care blochează traficul și fac apel la intervenția Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
”Suntem pur și simplu revoltați de această situație, care durează de ani de zile, și nu se ia nicio măsură. Sunt studenți din alte județe care locuiesc în chirie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
