EVENIMENT
Legea de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a dat miercuri undă verde prin promulgarea legii de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Legea, iniţiată de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.
„De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede actul normativ.
Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare, mai stabileşte actul normativ. Agerpres
EVENIMENT
Vremea de weekend în Alba, 3-5 octombrie: frig și ploi. În Munții Șureanu va ninge. Prognoza meteo pe zile în localități din județ

Vremea de weekend în Alba, 3-5 octombrie: va fi frig la finalul acestei săptămâni, în județul Alba. Temperaturile scad, vineri până la 8-9 grade. Sâmbătă și duminică, vor fi 10-13 grade Celsius.
Sunt anunțate perioade cu ploaie și burniță, atât vineri cât și sâmbătă. Duminică, se mai înseninează, în prima parte a zilei.
Va ploua și la munte – Oașa și Arieșeni (maxime de 3-6 grade). Însă la Șureanu – altitudini mari, va continua să ningă și va fi viscol,…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Școlile Militare de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și „Petru Rareș” Fălticeni și-au deschis porțile pentru viitorii candidați. Peste 700 de locuri sunt disponibile pentru sesiunea de admitere septembrie-decembrie 2025.
Jandarmeria Română pune la dispoziția tinerilor care își doresc o carieră militară 350 de locuri la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Peste 270 de copii au descoperit lumea jandarmilor în cadrul „Săptămânii Altfel”, la Grădinița nr. 12 din Alba Iulia

Cu prilejul programului educațional „Săptămâna altfel”, jandarmii din Alba au desfășurat o activitate educativ-preventivă la Grădinița nr. 12 „Step by Step” din Alba Iulia.
Peste 270 de preșcolari au urcat în autospecialele de intervenție, au descoperit tehnica din dotare și s-au bucurat de întâlnirea cu cățelușa Iura, noul membru canin al Jandarmeriei Alba.
Copiii au adresat numeroase întrebări, au primit răspunsuri adaptate vârstei lor și au avut ocazia să…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Parteneriat pentru învățământul superior dual, în Alba. „Tehnologie alimentară”, o nouă specializare propusă la UAB

Dezvoltarea învățământului superior dual reprezintă un pilon esențial pentru creșterea competitivității economiei locale și pentru formarea unei forțe de muncă bine pregătite și adaptate cerințelor actuale ale pieței, au transmis joi reprezentanții Consiliului Județean Alba.
În acest context și ca urmare a consultărilor avute cu reprezentanții mai multor companii din industria alimentară, Consiliul Județean Alba a organizat joi, 2 octombrie, o întâlnire de lucru…
Citește mai mult pe Alba24.ro