EVENIMENT
Legea privind comercializarea produselor alimentare va fi modificată, pentru protejarea producătorilor români
Legea 321 privind comercializarea produselor alimentare este un act normativ bun care trebuie modificat, astfel încât să fie complementar cu Directiva europeană 633 privind practicile comerciale neloiale, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu. Acesta a menţionat că legea va proteja producătorul român în relaţia cu marii comercianţi.
"În propunerea venită de la Senat pentru transpunerea Directivei 633 privind practicile comerciale neloiale se prevedea abrogarea Legii 321. În schimb, pentru mine şi colegii mei, Legea 321 este un act normativ bun care trebuie modificat astfel încât să fie complementar cu directiva europeană. P
entru prima dată o să avem şi în România un mecanism statal de intervenţie, pe de o parte, prin Legea practicilor neloiale unde Consiliul Concurenţei va fi autoritatea de aplicare a legii, în timp ce Ministerul Agriculturii va fi autoritate de monitorizare, iar de cealaltă parte vom avea posibilitatea prin Legea 321 să creăm cadrul legal care să protejeze producătorul român în relaţia cu marii comercianţi şi să echilibrăm acest raport de forţe care a fost inegal şi dezechilibrat", a precizat Chesnoiu.
În ceea ce priveşte modificările aduse legii privind prelungirea termenelor de plată, Chesnoiu a spus că în legea venită de la Senat se impuneau termene de plată, ceea ce aducea un risc de declanşare a unei proceduri de infringement. "Haideţi să ne înţelegem. Directiva europeană spune depăşirea termenului de plată cu până la 30 de zile, constituie practică comercială neloială. În legea venită de la Senat se impuneau termene de plată. Ori nu acesta a fost rolul şi scopul Directivei. Riscam, dacă treceam în forma venită de la Senat această lege, să se declanşeze procedura de infringement împotriva României pentru că am transpus Directiva în mod incorect. Şi atunci lăsam Legea practicilor comerciale neloiale cu definirea practicilor negre şi a celor gri şi intervenim pe Legea 321 ca să asigurăm complementaritatea actelor normative, astfel încât legea naţională să fie în completarea celei europene", a transmis şeful MADR.
Întrebat dacă România riscă un infringement pentru netraspunerea directivei europene, el a răspuns: "Nu. Am avut discuţia cu domnul comisar. L-am informat că până la finalul lunii februarie, ţinând cont că Parlamentul va avea vacanţă în ianuarie, vom finaliza legea şi va fi adoptată".
În ceea ce priveşte controlul pe calitatea fructelor şi legumelor comercializate pe piaţa românească, ministrul Agriculturii a spus că aceste controale vizează în general produsele importate, iar de anul viitor autorităţile se vor preocupa pentru deschiderea de noi pieţe pentru producătorii romani şi diminuarea evaziunii fiscale din acest sector.
Sute de amenzi aplicate de Ministerul Agriculturii, în urma controalelor la operatorii economici care comercializează fructe și legume proaspete
Potrivit datelor transmise de Ministerul Agriculturii, în perioada 10 - 16 decembrie 2021, inspectorii MADR au aplicat amenzi în valoare totală de 101.500 lei şi 159 de sancţiuni cu avertisment, după verificările efectuate la operatorii economici care comercializează fructe şi legume proaspete cu privire la modul de respectare a legislaţiei specifice.
Acţiunile de control s-au concretizat în verificarea unui număr de 581 operatori economici, din domeniul comerţului en-detail cu legume şi fructe proaspete (Market-uri/Supermarket-uri/Hipermarket-uri), fiind constatate abateri de la prevederile standardelor de comercializare pentru fructele şi legumele proaspete.
Printre neconformităţile constatate se regăsesc lipsa menţiunii originii şi categoriei de calitate de pe facturile fiscale emise de furnizorii produselor, în baza cărora operatorii economici comercializează en-detail legume şi fructe proaspete, a etichetării sau etichetarea incompletă a loturilor de legume şi fructe (de exemplu: lipsa originii, lipsa categoriei de calitate, lipsa calibrului, lipsa datei recoltării).
De asemenea, etichetele expuse în imediata apropiere a loturilor de legume sau fructe aveau menţionate o altă ţară de provenienţă/o altă origine, decât cea înscrisă pe eticheta ambalatorului şi pe documentele fiscale (facturi, avize de însoţire).
Inspectorii au găsit şi deficienţe de calitate la vânzarea legumelor expuse, fără a corespunde standardelor de comercializare (de exemplu: produse afectate de mucegai, lipsă prospeţime şi turgescenţă, cu umezeală externă anormală, deshidratate).
Nu în ultimul rând, a fost constatată lipsa etichetelor de pe ambalaje sau etichetarea incompletă a acestora, precum şi lipsa originii şi calităţii de pe facturile emise de distribuitorii en-gros, fapte care pot conduce la situaţia în care unele produse provenite din comerţ intracomunitar sau import sunt prezentate drept produse în România. Lipsa acestor menţiuni reprezintă o informare eronată a consumatorilor, susţin reprezentanţii Ministerului Agriculturii. Agerpres
Două noi decese provocate de un virus gripal au fost înregistrate în ultima săptămână, astfel că numărul celor decedaţi din cauza gripei în acest sezon a ajuns la trei, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Reprezentanţii INSP au transmis că toate cele trei decese sunt înregistrate la persoane de peste 65 de ani din judeţele Cluj, Constanţa şi Buzău, în două...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Anul 2026 a fost instituit ca „Anul Constantin Brâncuși”, conform unei legi care a fost promulgată de președintele României, Nicușor Dan, la 24 iulie 2025. „Se instituie anul 2026 ca Anul Constantin Brâncuși, pentru aniversarea a 150 de ani de la nașterea artistului Constantin Brâncuși”, potrivit actului normativ.
O propunere legislativă privind instituirea în 2026 a Anului Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, a fost înregistrată la Senat,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă de joi noaptea şi până vineri după-amiaza în zonele de munte din 27 de judeţe, printre care şi Clujul.
Vânt de 100 km/h
În intervalul 1 ianuarie, ora 23:00 – 2 ianuarie, ora 18:00, vântul va avea intensificări în Carpaţii Occidentali şi Orientali, iar din dimineaţa de vineri fenomenul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cât costă serviciile de curățenie în clădirile Primăriei Sebeș, în 2026. Ce clădiri sunt incluse și ce lucrări se vor face
Primăria municipiului Sebeș a cumpărat recent, prin intermediul platformei SEAP, servicii de curățenie, întreținere și igienizare a spațiilor ce aparțin municipiului pentru anul 2026.
Valoarea servicilor este de 268.500 de lei, fără TVA.
Potrivit documentației, serviciile de curățenie, întreținere și igienizare vor fi realizate zilnic, săptămânal, lunar sau ocazional, în zilele lucrătoare, în cadrul următorelor spații:
- Primăria municipiului Sebeș
- Direcţia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
