Marea răscoală a țăranilor pe care istoricii au numit-o, peste secole, Răscoala de la Bobâlna a cuprins şi o parte din domeniul mănăstirii Cluj-Mănăştur. În satele respective, țăranii trăiau rău nu datorită muncilor pe care le aveau de înfăptuit pentru comunitatea fraților călugări de pe gâlma Mănășturului, ci din pricina capriciilor episcopului romano-catolic.

Oricât s-ar fi străduit monahii să îndulcească lucrurile, având, pe cât le sta în putință, grijă de cei bolnavi, încercând să dea o educație creștină copiilor din familiile sătenilor și spovedindu-i pe cei grav bolnbavi, gata să treacă în lumea de dincolo, capriciile ierarhului le făceau viața nesuferită și, mai mult, nici nu le dădeau speranță de mai bine măcar pentru odraslele lor.

Între cei care au condus Răscoala s-au numărat, de aceea, și câțiva iobagi de pe moşiile Episcopiei, printre care s-a făcut cunoscut mai cu seamă un bărbat numit Ioan Românul din Floreşti, satul din vecinătatea Mănășturului, așezat pe drumul Oradiei Mari înainte de Gilău.

Pendulând cu caii, cu căruțele sau pe jos între claustrul mănășturean și palatul episcopal, sătenii de la Florești își duceau viața după puteri, ba strângând fânul în căpițe, pentru hrana animalelor iarna, ba păscând turmele de oi și de vite ale mănăstirii, lucrând de dimineață și până seara fără a putea pune prea multe deoparte.

Focoasa Raveca

Mai marele feluritelor lucrări din preajma palatului, om de încredere al înălțimii sale, Episcopul, era un anume Abrahám din clanul Otcay (cel puțin așa pretindea, căci alții spuneau că e fecior de slugă din pustă). Și, așa cum se întâmplă în viață, prin felurite...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro