Adrian Wolphard (1491 – 1544) a fost primul poet din Cluj de la care s-au păstrat opere literare. Astfel, el rămâne pentru toți poeții care i-au urmat, un reper de seamă, fiind cel care, după toate aparențele, a inaugurat o tradiție lirică locală de rezonanță plurietnică și, prin unii reprezentanți ai săi, universală.

Pentru poezia română din Transilvania și de la vest de arcul carpatic, Wolphard – bard care a folosit ca mijloc de expresie, în ton cu epoca, limba latină – este cel care a dat strălucire umanistă cu șlefuire clasică folosirii cu intenții lirice a limbii universale a Renașterii europene: latina.

Ca autori într-un idiom neolatin, poeții români nu pot rămâne insensibili la acest imbold indirect, chiar dacă el este contrabalansat, în Țara Românească, de poemul în italiană dedicat Tatălui Ceresc de principele pribeag Petru Cercel (domnitor al principatului sud-carpatin între 1583 și 1585), pe vremea când se afla, într-unul dintre periplurile sale, la Veneția.

Adrian Wolphard s-a înscris la Universitatea din Viena în 1509, sub numele de Adrianus Wolfhard Engeding Transilvanus. A obținut titlurile de Baccalaureus și magistru în filosofie (1511). Într-o scrisoare trimisă fratelui său în 1512 menționa că este „artium et philosophiae professor”.

În acel an a editat volumele utilizabile în procesul didactic: Grammaticae opus novum a lui Andreas Guarna Salernus (Viena, 1512) și Dialogus Mythologicus a lui Bartholomaeus Coloniensis (Viena, 1512).

După întoarcerea sa în Transilvania, la sfârșitul anului 1512, a fost însărcinat cu conducerea școlii capitulare de la Alba Iulia. O fărâmă din activitatea lui de profesor al acestei școli este relevată…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro