Connect with us

EVENIMENT

Liberalizarea pieței de gaze: 13 furnizori propun pentru consumatorii casnici un preţ mai mare decât în prezent

Published

on

gaz

Conform unui studiu realizat de Asociaţia Energia Inteligentă, în situaţia liberalizării pieţei de gaze, din 35 de furnizori care vând gaze în regim reglementat către consumatorii casnici, nouă propun un preţ mai mic decât preţul din prezent, cinci menţin preţul şi 13 propun un preţ mai mare decât în prezent.

"Asociaţia Energia Inteligentă a realizat un studiu privind situaţia liberalizării pieţei de gaze şi ofertele publice ale furnizorilor de gaze care au în prezent consumatori de gaze cărora le furnizează gaze în regim reglementat. Analizând ofertele celor 35 de furnizori care vând gaze în regim reglementat către consumatorii casnici, publicate pe site-urile proprii, comparativ cu preţul reglementat pe care aceşti consumatori îl au în prezent, constatăm că 9 dintre aceşti furnizori propun un preţ mai mic decât preţul din prezent, 5 menţin preţul şi 13 propun un preţ mai mare decât preţul din prezent", se precizează într-un comunicat al AEI remis marţi AGERPRES.

Preşedintele AEI, Dumitru Chisăliţă, a explicat, în context, că Asociaţia a calculat un preţ orientativ al gazelor la nivelul consumatorilor casnici care primesc gaze de la diverşi furnizori, folosind datele publicate în comparatorul de preţ de pe siteul ANRE.

"Acest preţ orientativ ne permite să apreciem discounturile pe care clienţii casnici le pot solicita furnizorului lor de gaze faţă de preţurile actuale", a declarat Dumitru Chisăliţă.

Scăzând din preţurile ofertate pe site-urile proprii tarifele de distribuţie şi tarifele de transport, aşa cum au fost publicate de furnizori pe site-ul ANRE, a fost obţinut preţul marfă al gazelor naturale şi comisioanele furnizorului, se arată în comunicatul AEI.

Din compararea preţului marfă al gazelor şi a comisioanelor furnizorilor, studiul a evidenţiat 'o diferenţă uriaşă între aceste valori la nivelul diferiţilor furnizori'. Diferenţa între valoarea cea mai mică şi valoare cea mai mare a preţului gazelor achiziţionate este de 2,32 de ori. Potrivit AEI, este "puţin probabil ca într-o piaţă să apară o diferenţă atât de mare care să se datoreze exclusiv tranzacţionării preţului marfă al gazelor".

Considerând preţul marfă al gazelor naturale şi comisioane la valoarea de 73,31 lei/MWh (al treilea cel mai mic preţ marfă + comisioane din ofertele existente) şi aplicând exact aceleaşi tarife de transport şi distribuţie pe care furnizorii le au publicate pe site-ul ANRE, analiza asociaţiei a obţinut preţul orientativ al gazelor pe care consumatorii reglementaţi ai acestor furnizori l-ar avea ca şi bază de negociere cu furnizorii lor.

Compania ENGIE, care conform rapoartelor ANRE deţine o cotă de piaţă de 52,84% din piaţa reglementată, propune un preţ final ofertat începând cu data de 1 iulie 2020 exprimat de 124,92 lei/MWh, preţul final orientativ care poate fi folosit ca bază de negocierea a preţului gazelor cu furnizorii actuali de gaze (în lei/MWh) fiind de 115,84, diferenţa în procente fiind de -7%.

Compania E.ON Gaz Furnizare, care deţine o cotă de 39,36% din piaţa reglementată, propune un preţ final ofertat de 131,92 lei/MWh, preţul final orientativ care poate fi folosit ca bază de negocierea a preţului gazelor cu furnizorii actuali de gaze fiind de 113,12 lei/MWh, diferenţa în procente fiind de -14%

Conform analizei AEI, cea mai mare diferenţă dintre preţul final ofertat începând cu data de 1 iulie 2020 şi preţ final orientativ care poate fi folosit ca bază de negocierea a preţului gazelor cu furnizorii actuali de gaze este de -38% (furnizorul VEGA 93), iar cea mai mică este de -3% (furnizorii Gaz Vest şi Instant Construct)

"Preţul Corect la Gaze se poate determina doar analizând datele fiecărei categorii omogene de clienţi în parte: cantitatea de gaze care urmează a fi consumată, dinamica zilnică, lunară, semestrială a consumului, posibilităţile de decontare, posibilităţi de substituire a gazelor etc', precizează sursa citată.

Asociaţia Energia Inteligentă reuneşte profesionişti din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, care militează pentru un preţ corect al gazelor naturale şi pentru creşterea transparenţei în piaţa de energie din România. Misiunea asociaţiei este de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor de gaze şi de energie din ţara noastră.

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Niculae Havrileţ, piaţa de gaze naturale are cel mai scăzut nivel din punct de vedere al preţului, un nivel istoric, astfel că la ora actuală vorbim de preţuri începând cu 25 de lei pe pieţele adiacente României comparativ cu momentul începerii procesului de liberalizare din 2012, când preţul administrativ era 45 lei pe megawatt.

În context, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a arătat, săptămâna trecută, că practica actuală a furnizorilor de gaze naturale de a trimite clienţilor oferte de contracte pentru perioada de după liberalizarea pieţei la un preţ similar cu cel din contractele anterioare este o golănie, în condiţiile în care preţul de achiziţie al gazelor de către furnizori va fi mult mai mic după liberalizare.

Ministrul de resort a susţinut că, în ultimă instanţă, Guvernul poate interveni pentru limitarea adaosurilor comerciale practicate de furnizorii de gaze naturale, pe baza Legii Concurenţei. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

U Cluj a zdrobit-o pe Csikszereda, în Superligă. Dan Nistor 500

Published

on

1771100625 u cluj 1.jpg






Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

 

Dan Nistor, la meciul 500

Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.

Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

planeta marte va fi vizibilă marți seară. cum poate fi

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.

În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.

Un eveniment asemănător a avut loc și în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on

ubb3 e1639656908346.jpg






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

apa potabilă, oprită în zone din zlatna. apa ctta a

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading