Connect with us

ACTUALITATE

Lista medicamentelor esențiale, aprobată de ministrul Sănătății

Publicat

medicamente

Lista medicamentelor esențiale a fost aprobată de ministrul Sănătății. Ioana Mihăilă spune că aproximativ 1.000 de medicamente esențiale vor fi decontate 100%.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat ordinul prin care aprobă lista medicamentelor esențiale pentru pacienții din România.

Potrivit MS, aceasta conține 150 de denumiri comune internaționale (substanțe active), în total aproximativ 1.000 de medicamente care conțin aceste substanțe.

Pe listă se regăsesc medicamente esențiale din programul național de oncologie, pentru boala Wilson, pentru diabet, precum și pentru bolile endocrine, printre altele.

Medicamentele cuprinse în ordinul aprobat de ministrul Sănătații se află pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și sunt decontate 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În 24 iunie, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a aprobat ordinul prin care au fost modificate normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman. Astfel, a fost introdusă o nouă categorie de produse farmaceutice, medicamentele esențiale, pentru care prețul maximal aprobat va fi media celor mai mici trei prețuri din statele din Europa aflate în grupul de țări de comparație, în loc de cel mai mic preț, astfel încât să se asigure disponibilitatea pe piața din România a unor medicamente esențiale pentru pacienți.

Ordinul cu lista de 150 de denumiri comune internaționale (substanțe active) a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 710 din 19 iulie a.c.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Casă mistuită de flăcări în Carasa, comuna Corlăteni. O bătrână a ajuns la spital cu arsuri

Publicat

foto: casă mistuită de flăcări în carasa, comuna corlăteni. o

Publicitate

Un incendiu izbucnit în această după-amiază într-o casă din localitatea Carasa, comuna Corlăteni, a avut consecințe grave. O femeie în vârstă de 85 de ani a suferit arsuri și a ajuns la spital. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor la 112.

La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Când au ajuns, locuința ardea în totalitate și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nu adormiți cu focul aprins în sobă, avertizează pompierii

Publicat

nu adormiți cu focul aprins în sobă, avertizează pompierii

Publicitate

Este foarte greu este să faci față frigului din această perioadă, însă siguranța și viața sunt mai importante decât orice. Nu adormiți cu focul aprins în sobă, un moment de neatenție poate avea urmări grave.

Riscurile sunt reale și periculoase:
❗ Intoxicația cu monoxid de carbon, un gaz invizibil și fără miros, care poate provoca amețeli, pierderea cunoștinței și chiar deces în timpul somnului.
❗ Incendiile, declanșate de scântei sau jar...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Concursul „Numai poetul”, la Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești: O săptămână sub semnul lui Eminescu

Publicat

concursul „numai poetul”, la Școala gimnazială nr. 2 tudor vladimirescu

Publicitate

În perioada 15–21 ianuarie 2026, Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești a devenit, pentru câteva zile, un loc în care poezia s-a simțit altfel: mai aproape, mai vie, mai caldă. Elevii din ciclul gimnazial au participat la proiectul de activitate extrașcolară „Numai poetul”, un demers dedicat memoriei și operei lui Mihai Eminescu, dar și bucuriei de a crea, de a recita și de a înțelege frumusețea cuvântului.

Proiectul a fost...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Accident între Mestecăniș și Iacobeni, județul Suceava. Un autotren a rămas imobilizat transversal pe carosabil

Publicat

accident între mestecăniș și iacobeni, județul suceava. un autotren a

Publicitate

Un autotren a rămas imobilizat transversal pe carosabil, blocând complet circulația în ambele direcții pe DN 17, între localitățile Mestecăniș și Iacobeni, județul Suceava. Incidentul s-a produs în jurul orei 17:30-17:45, în dreptul localității Iacobeni, și a implicat doar conducătoarea autotrenului (femeie, fără încărcătură în remorcă).

Conform informațiilor transmise de Centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliției...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe