Connect with us

ACTUALITATE

LISTA țărilor care au început să elibereze certificatul digital privind COVID

Publicat

sursa foto: STS

Șapte țări au decis să se conecteze de marți la portalul și au început să elibereze primele certificate digitale privind Covid, a anunțat Comisia Europeană. Este vorba de Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia.

Potrivit unui Comisiei Europene, marți s-a lansat pilonul tehnic al sistemului UE. Creat în doar două luni, portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor. Acest lucru le va permite cetățenilor și autorităților să aibă certitudinea că certificatele sunt autentice. În timpul acestui proces, nu se schimbă și nu se păstrează date cu caracter personal. Lansarea portalului marchează sfârșitul lucrărilor pregătitoare la nivelul UE.

Regulamentul se va aplica din 1 iulie

Comisia Europeană a anunțat că, din 10 mai, 22 de țări au testat deja portalul cu succes. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice și care sunt pregătite să elibereze și să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar.

„Încă de astăzi, șapte state membre – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia – au decis să se conecteze la portal și au început să elibereze primele certificate ale UE, în timp ce altele au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcțiile vor fi implementate la nivelul întregii țări. Prin urmare, mai multe țări vor începe să utilizeze sistemul în zilele și săptămânile următoare”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, Regulamentul se va aplica de la 1 iulie și, pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic și financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.

„Lansarea de astăzi a portalului este un pas important care le va permite statelor membre să înceapă să utilizeze portalul și să emită certificatele digitale ale UE privind COVID. Faptul că șapte state membre s-au conectat deja la portal este un început bun. Încurajez și celelalte state să se conecteze cât mai curând posibil. Pregătirea din timp va face ca întregul sistem să poată fi pe deplin operațional până la 1 iulie, atunci când propunerea va deveni aplicabilă, iar UE va fi gata la timp pentru redeschidere în această vară”, a declarat Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Avertisment Bitdefender pentru utilizatorii Android: Un nou virus poate fura date bancare

Publicat

avertisment bitdefender pentru utilizatorii android: un nou virus poate fura

Publicitate

Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare, relaează alba24.ro.

Hugging Face este o platformă de găzduire online...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (426)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (412)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

Actorul Ion Caramitru despre Eminescu: 1. „Eminescu rămâne la originea frumoasei limbi româneşti pe care o vorbim astăzi”; 2. „…Eminescu, făcând studii de limbă germană, îndreptându-se spre cultura şi filozofia germană, a dus limba română, ca structură şi limpezime, pe culmi nemaiatinse până la el”; 3. „De când sunt împătimit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iarna lovește în buzunare: Facturile la gaze sunt cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026 față de 2025

Publicat

sprijinul pentru energie continuă și în 2026: reducerea se aplică

Publicitate

Facturile la gaze ale românilor au crescut semnificativ în ianuarie 2026, ajungând cu până la 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Analiza aparține Asociația Energia Inteligentă, iar concluziile sunt prezentate de președintele organizației, Dumitru Chisăliță.

Potrivit datelor centralizate, consumul de gaze al populației a fost cu aproximativ 18% mai mare în ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025, pe fondul gerului persistent....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosarul celui mai temut interlop român din Europa, botoșăneanul Ioan Clămparu, „plimbat” între instanțele din Alba și Cluj

Publicat

dosarul celui mai temut interlop român din europa, botoșăneanul ioan

Publicitate

Procesul dintre botoșăneanul Ion Clămparu, considerat cel mai temut interlop român din Europa, și un medic a ajuns într-un veritabil joc de „alba-neagra” judiciară între instanțele din Alba și Cluj. Cele două tribunale și-au declinat succesiv competența, pasând dosarul de la unul la altul, situație care a dus la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, chemată acum să stabilească instanța competentă, relatează alba24.ro.

Dosarul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe