Podcastul Contraste de pe Cluj24 analizează, marți, de la ora 13, în direct,  subiectul Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedralei Naţionale, dar şi alte subiecte de actualitate.

Invitatul permanent al jurnalistului Florin Danciu este analistul Ion Novăcescu.

Podcastul poate fi urmărit pe site-ul Cluj24.ro, pe pagina de Facebook Cluj24 și pe YouTube Cluj24.

Catedrala care are „verb și acțiune”

„Catedrala Mântuirii Neamului are verb și acțiune, are scop”, a spus Ion Novăcescu. „Transmite mișcare și sens. Catedrala Națională e o formulă fără suflet.”
De aici a pornit întreaga dezbatere – de la forța cuvintelor și până la forța simbolurilor. Pentru Novăcescu, nu e vorba despre o clădire impunătoare, ci despre un act de identitate.

Florin Danciu amintește versul ironizator „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”. Profesorul reacționează imediat: „Nu preferă Dumnezeu lemnul și spațiile mici. Românii au fost nevoiți.”
Apoi aduce în discuție tragedia de la Costești (1930), când 118 oameni – majoritatea copii – au murit într-o bisericuță de lemn cu o ușă care se deschidea spre interior. „Românii n-au ales lemnul din smerenie, ci din interdicție. În Transilvania, li se interzicea să ridice biserici de zidărie. A fost o umilință transformată în tradiție”.

„A patra Romă” – visul pierdut al unei generații

În anii de după Marea Unire, Ion I.C. Brătianu, Nicolae Iorga și Regele Ferdinand au privit spre viitor cu un plan grandios: ridicarea unei capitale care să fie „a patra Romă”, simbol al puterii spirituale și al unității românilor.

„Era o viziune extraordinară”, spune Novăcescu. „România Mare ajunsese a șaptea putere a Europei. Era cel mai numeros popor ortodox, dar fără o biserică proprie, autocefală. Nu puteai rămâne cu o bisericuță mică pe dealul Patriarhiei.”

Lupta pentru recunoașterea Patriarhiei Române a durat patruzeci de ani. „Am peregrinat patruzeci de ani prin pustiul Constantinopolului”, povestește Novăcescu. „Grecii refuzau să ne recunoască independența ecleziastică, cerând înapoi averile confiscate de Cuza. Abia în 1925, prin Brătianu și istoricul clujean Alexandru Lapedatu, am obținut tomosul de recunoaștere.”

Tot în 1925, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a alocat primele fonduri pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. „Vintilă Brătianu, ministrul de finanțe, a spus atunci: eu pun banii”, amintește Novăcescu. „Atunci s-a pus prima piatră simbolică a acestui vis.”

O fotografie care spune tot

O fotografie din timpul sfințirii Catedralei devine punctul de aprindere al discuției. În imagine, politicieni care în mod normal nu și-ar da mâna apar aliniați sub aceeași cupolă. Pentru Ion Novăcescu, nu ei contează, ci un detaliu aparent mărunt: „Mi-a umplut inima de bucurie fetița președintelui României, cum se roagă. Acolo e viitorul țării. Într-un gest simplu, sincer, fără calcule.”

Pentru Florin Danciu, scena e opusul speranței: „E o fotografie a ipocriziei naționale. Oameni care se detestă în viața de zi cu zi stau unul lângă altul doar pentru că i-a pus Biserica sub același acoperiș. N-am văzut acolo niciun luminator al națiunii.”

De la rugăciune la realitate

România de azi intră în discuție cu un gust amar. Florin Danciu vorbește despre o țară fără direcție, în care investițiile se opresc, consumul scade, iar încrederea dispare din ce în ce mai repede. „Avem nevoie de un vis, nu doar de tăieri și austeritate”, spune jurnalistul, privind mai degrabă spre oameni decât spre politicieni.

Novăcescu completează cu o lecție de viață: „Dacă vrei să conduci oameni, nu le tăia salariul. Te vor ierta pentru orice, dar nu pentru asta.” O amintește pe vremea comunismului, când liderii, oricât de duri, știau măcar regula respectului pentru muncă.

Discuția ajunge inevitabil la politicienii actuali. Numele lui Ilie Bolojan și al rectorului Daniel David apar ca exemple de autoritate rigidă. „Vreau să ne pedepsească”, spune Danciu ironic, referindu-se la tonul auster al reformelor. „E multă încrâncenare, puțină inspirație.”

Ucraina, testul tăcerii românești

Spre final, dialogul virează spre geopolitică. Novăcescu critică decizia Ucrainei de a închide liceele cu predare în limba română din regiunea Cernăuți. „Îi ajutăm, ne prăbușim economia pentru ei, iar ei răspund cu asimilare. Asta e recunoștința?” întreabă el.

România și nevoia unui vis comun

Pe final, discuția revine la esență. Nu la bani, nu la ziduri, ci la sens.
„România nu va avea lideri adevărați până când oamenii care o conduc nu vor ști cine sunt și ce reprezintă”, spune Ion Novăcescu.
„Să credem în noi, că merităm și putem.”

O frază simplă, dar cu greutatea unei rugăciuni. Într-o țară obosită de scandaluri și neîncredere, poate tocmai de acolo ar trebui să înceapă reconstrucția. Nu din piatră, ci din conștiință.