Connect with us

EVENIMENT

LIVE VIDEO: Aproape 25.000 de oameni la mitingul din Piaţa Victoriei. Manifestanții s-au mutat în fața Guvernului

Publicat

Aproape 25.000 de persoane se află, sâmbătă seară, în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei. Numărul celor prezenţi a crescut considerabil în ultimele ore, astfel că a fost blocată circulaţia rutieră în faţa Palatului Victoria.
Gardurile de protecţie instalate de jandarmi au fost mutate din nou spre sediul Guvernului şi a mai rămas un rând de garduri şi cordonul de jandarmi în faţa Palatului Victoria.

Totodată, au fost suplimentate efectivele de jandarmi în acea zonă.

UPDATE ORA 22:08  Protest în Bucureşti/ 24.000 de persoane în Piaţa Victoriei; 11 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a precizat sâmbătă seară că gardurile din faţa Guvernului au fost mutate pentru că era nevoie de o redimensionare a spaţiului, întrucât în Piaţa Victoriei sunt, potrivit unor estimări, 24.000 de persoane.

"Nu s-a dorit apariţia unor incidente şi am creat spaţiul necesar", a explicat Georgian Enache.

Gardurile nu vor putea fi mutate mai mult, pentru că au ajuns deja la trotuarul din faţa Guvernului.

Numărul forţelor de ordine a crescut concomitent cu creşterea numărului de participanţi la protest.

Georgian Enache i-a îndemnat pe cetăţeni să fie vigilenţi şi să semnaleze forţelor de ordine orice posibil incident.

Reprezentanţii ISU au informat că 11 persoane din piaţă au avut nevoie de asistenţă medicală, din cauza temperaturii ridicate.

"Facem apel la calm, adresăm participanţilor rugămintea de a fi atenţi în jurul lor şi de a semnala jandarmilor orice încălcări ale legii. Nu intraţi în conflicte!", a fost mesajul forţelor de ordine transmis sâmbătă seară.

UPDATE ORA 21:29  Protest în Bucureşti/ Aproximativ 20.000 de manifestanţi în Piaţa Victoriei

Aproximativ 20.000 de persoane se află, sâmbătă seară, în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei.

Numărul celor prezenţi a crescut considerabil în ultimele ore, astfel că a fost blocată circulaţia rutieră în faţa Palatului Victoria.

Gardurile de protecţie instalate de jandarmi au fost mutate din nou spre sediul Guvernului şi a mai rămas un rând de garduri şi cordonul de jandarmi în faţa Palatului Victoria.

Totodată, au fost suplimentate efectivele de jandarmi în acea zonă.

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a precizat anterior că nu au fost înregistrate incidente grave până în prezent.

Au fost două cazuri de persoane depistate la filtrele de la intrarea în piaţă cu arme albe, iar o a treia persoană cu obiecte pirotehnice. De asemenea, o a patra persoană care a avut o dispută verbală cu forţele de ordine a fost identificată şi amendată.

UPDATE ORA 21:00  Protest în Bucureşti/ Circulaţia în faţa Palatului Victoria a fost blocată; peste 15.000 de oameni în stradă

Circulaţia în faţa Palatului Victoria din Capitală a fost blocată, după ce protestatarii s-au apropiat de sediul Guvernului, în prezent fiind acolo peste 15.000 de oameni, potrivit ultimelor estimări.

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a precizat că nu au fost înregistrate incidente grave.

Au fost două cazuri de persoane depistate la filtrele de la intrarea în piaţă cu arme albe, iar o a treia persoană cu obiecte pirotehnice. De asemenea, o a patra persoană care a avut o dispută verbală cu forţele de ordine a fost identificată şi amendată.

Acesta le-a mulţumit organizatorilor pentru înţelegerea şi deschiderea de care au dat dovadă.

El a precizat că protestul trebuie să se încheie la ora 22,15, aşa cum a fost programat, şi că le vor pune în vedere acest lucru organizatorilor.

Jandarmii vor rămâne în zonă până se eliberează piaţa.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a anunţat că restricţiile de circulaţie vor fi ridicate gradual, ultima rută închisă fiind bd. Lascăr Catargiu.

UPDATE ORA 20:18 Protest în Bucureşti - Pianistul Davide Martello, în Piaţa Victoriei

Pianistul german de origine italiană Davide Martello, cunoscut pentru reprezentaţiile susţinute în mai multe zone de conflict din lume sau unde au avut loc tragedii, printre care Istanbul, Battaclan, Euromaidan sau Afganistan, a ajuns sâmbătă seară cu pianul său în Piaţa Victoriei din Capitală, la protestul din faţa Guvernului.

În prezent, potrivit unor estimări, sunt prezenţi în Piaţa Victoriei în jur de 10.000 de persoane.

Davide Martello şi-a anunţat această intenţie de a veni la Bucureşti şi de a susţine protestul în urmă cu câteva zile, într-o postare pe Facebook, în care îşi cerea scuze pentru anularea concertelor din Germania.

"Îmi pare rău că trebuie să îmi anulez concertele următoare din Germania. Este un protest mare pe 10 august în Bucureşti împotriva corupţiei din România. Anul trecut, în cadrul unei manifestaţii paşnice similare, poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva propriului popor. Vreau să îi ajut de această dată, astfel încât să se poată ascunde în spatele pianului meu în cazul în care poliţia foloseşte din nou gaze lacrimogene", a transmis Davide Martello pe pagina sa de Facebook.

Davide Martello a mai fost la Bucureşti pentru un concert la o lună de la protestul din 10 august 2018.

UPDATE ORA 19.20 Protest în Bucureşti - Peste 5.000 de persoane în Piaţa Victoriei

Numărul persoanelor care s-au strâns sâmbătă în Piaţa Victoriei din Capitală, în faţa Guvernului, reeditând protestul diasporei de anul trecut, a trecut de 5.000, potrivit unor estimări ale forţelor de ordine.

Lor li s-a alăturat, după ora 19,30, un grup format din circa 150 de oameni care au participat la un marş pornit din Piaţa Revoluţiei, de la sediul Ministerului de Interne.

Oamenii adunaţi în Piaţa Victoriei poartă pancarte cu diverse mesaje şi steaguri ale României şi ale Uniunii Europene, cer demisia Guvernului, au fluiere şi vuvuzele. PSD şi Jandarmeria sunt ţinta altor scandări ale protestatarilor. Se strigă: "Demisia!", "Hoţii!", "Jandarmeria apără hoţia!", "PSD, ciuma roşie!"

"Fără penali în funcţii publice", "Corupţia ucide!", "România nu e a voastră! Plecaţi la căpşuni sau la puşcărie" - sunt câteva dintre mesajele afişate în piaţă.

Manifestanţii au început să se adune în Piaţa Victoriei de la orele prânzului.

Un alt grup s-a adunat, sâmbătă după-amiază, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne. Ei au afişat în apropiere mai multe portrete cu politicieni şi şefi din Jandarmerie pe care îi consideră vinovaţi pentru violenţele de la protestul din 2018 şi pentru faptul că nu a fost rezolvat dosarul "10 august" legat de acele evenimente.

Între grupul mare de protestatari şi sediul Guvernului, traficul rutier se desfăşoară normal.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a anunţat sâmbătă că în Piaţa Victoriei au fost instalate dispozitivele de protecţie, în mod gradual, urmând să intre şi efective de jandarmi, patrule de dialog. Acesta a făcut un apel ca participanţii la miting să nu poarte asupra lor bagaje voluminoase. Georgian Enache a reiterat disponibilitatea Jandarmeriei pentru "o comunicare deschisă şi transparentă cu participanţii şi cu organizatorii".

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, manifestaţia este organizată de Tomescu Tommy Joul în calitate de reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România. Cererea a fost aprobată pentru aproximativ 250.000 de persoane.

ORA 17.26 Protest în Bucureşti - 250.000 de oameni aşteptaţi în Piaţa Victoriei

Câteva sute de oameni s-au adunat, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Victoriei din Capitală, în faţa Guvernului, reeditând protestul diasporei de anul trecut, care a avut loc la aceeaşi dată.

Oamenii poartă pancarte cu diverse mesaje şi steaguri, cer demisia Guvernului, au fluiere şi vuvuzele. PSD şi Jandarmeria sunt ţinta altor scandări ale protestatarilor.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a explicat că prezenţa autospecialelor parcate în zonă este justificată de numărul mare de participanţi anunţaţi şi că rolul lor este să protejeze manifestanţii. El a adăugat că nu au fost aduse maşini cu tunuri cu apă. Precizările au fost făcute în contextul în care în mediul online au fost difuzate astfel de informaţii.

"Demisia Teodorovici, Daea", "Fără penali în funcţii publice", "Corupţia ucide", "România nu e a voastră! Plecaţi la căpşuni sau la puşcărie" - sunt mesajele afişate în piaţă.

Au fost aprinse candele în memoria fetelor dispărute la Caracal, dar şi a celor care au murit la Colectiv.

Reprezentanţi ai Poliţiei Locale împart oamenilor sticle cu apă.

Manifestanţii au început să se adune în Piaţa Victoriei de la orele prânzului.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a anunţat sâmbătă că în Piaţa Victoriei au fost instalate dispozitivele de protecţie, în mod gradual, urmând să intre şi efective de jandarmi, patrule de dialog. Acesta a făcut un apel ca participanţii la miting să nu poarte asupra lor bagaje voluminoase. Georgian Enache a reiterat disponibilitatea Jandarmeriei pentru "o comunicare deschisă şi transparentă cu participanţii şi cu organizatorii".

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, manifestaţia este organizată de Tomescu Tommy Joul în calitate de reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România. Cererea a fost aprobată pentru aproximativ 250.000 de persoane.

Jandarmeria Capitalei susţine că organizatorii au comunicat faptul că protestul din Piaţa Victoriei începe la ora 14,00 şi se desfăşoară până la ora 22,15.

Pe paginile de socializare au fost create mai multe evenimente dedicate protestului, inclusiv o adunare publică la sediul Ministerului Afacerilor Interne din Piaţa Revoluţiei. Vor avea loc şi marşuri pe arterele din centrul Capitalei. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

27 decembrie, Sfântul Ștefan, sărbătorit în a treia zi de Crăciun: Martirul ucis pentru iubirea față de Hristos. Tradiții

Publicat

27 decembrie, sfântul Ștefan, sărbătorit în a treia zi de

În a treia zi de Crăciun, pe data de 27 decembrie, românii sărbătoresc unul dintre cei mai importanți sfinți ai calendarului creștin: Sfântul Ștefan. Sfântul Ștefan este sărbătorit atât de credincioşii ortodocşi, dar și cei greco-catolici. 

Sfântul Ștefan este potrivit scrierilor religioase primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim. Mai exact a fost primul martir ucis care a mărturisit credința în Isus Hristos.

Acesta a suferit o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Mesaje de Sfântul Ștefan: Urări pentru WhatsApp, Messenger sau SMS pentru cei care își sărbătoresc onomastica pe 27 decembrie

Publicat

mesaje de sfântul Ștefan: urări pentru whatsapp, messenger sau sms

Mesaje de Sfântul Ștefan: La mulți ani Ștefan, La mulți ani Ștefania. Peste 500.000 de români își serbează pe data de 27 decembrie ziua onomastică. Este vorba despre cei pe care îi cheamă Ștefania, Ștefan, Istvan, Fănel, Ştefănel, Ștefănuț, Fane, Ştefana, Fănica, Fănuța. 

Cele mai frumoase urări fie prin mesaje pe Whats App, Messenger sau SMS sunt redate mai jos. Alege un mesaj și transmite-l unui prieten sau unei prietene care pe 27 decembrie își serbează...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Victorie de Crăciun pentru U-BT Cluj în fața SC Derby. Al treilea meci consecutiv câștigat pe teren propriu în Liga Adriatică

Publicat

605771557 1522539059384590 5823313742111387045 n.jpg






U-Banca Transilvania a câștigat al treilea meci consecutiv pe teren propriu în Liga Adriatică, împotriva SC Derby în etapa a XII-a a competiției, scor de 96-85. Partida s-a disputat în a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, de la ora 21:00, în BTarena, iar accesul publicului a fost gratuit.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

A crescut numărul ”pensionarilor speciali” din România. Câte pensii speciale au fost plătite în ultimele luni ale anului 2025

Publicat

o nouă emisiune fidelis de titluri de stat a fost

Un număr de  de 11.788 de persoane au primit pensie specială în noiembrie 2025, potrivit datelor statistice centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Cei mai mulți pensionari care primesc pensie de serviciu sunt beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv 5.768, dintre care 2.547 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.416 lei, din care 7.517 din BASS și 22.259 de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe