Connect with us

ACTUALITATE

LIVE VIDEO: Comemorarea celor 23 de morți și 111 răniți ai Revoluției din Alba. Depuneri de coroane și ceremonial

Publicat

Se împlinesc 33 de ani de la momentul care a fost numit în mod convențional „Revoluția Română”. Evenimentele de atunci nu au fost niciodată elucidate complet, la fel cum nu a fost niciodată detaliat modul în care s-a produs schimbul de putere. 

Ca în fiecare an, asociațiile de revoluționari, autoritățile locale și instituțiile de forță al căror rol în Revoluție nu a fost încă elucidat, depun coroane de flori, iar reprezentanții lor țin discursuri.

De menționat că nu există nici un rezultat al investigării crimelor din acea perioadă, iar familiile morților și răniții Revoluției din județul Alba, nici acum nu au aflat adevărul complet despre ceea ce s-a întâmplat.

Ancheta a fost inclusă, la grămadă, în investigația ”mare”, rămasă nerezolvată la nivel național.

Vezi și: DOCUMENTAR Alba24: Revoluția din 1989, la Alba. 23 de morți și 111 răniți nu și-au găsit nici astăzi dreptatea

La comemorarea celor morți sau răniți la Revoluție, în fața Prefecturii din Alba participă revoluționari, oficialități locale și județene, reprezentați ai partidelor și ai armatei.

Programul activităţilor:

09.50  – 10.00  Primirea invitaților –  Troița din Piața I.I.C. Brătianu

10.00  – 10.03  Intonarea Imnului Național al României;

10.03  – 10.10  Oficierea serviciului religios;

10.10  – 10.15  Alocuțiune privind semnificația Zilei Victoriei Revoluției Române;

10.15  – 10.20  Depunere coroane și jerbe de flori, Troița Piața I.I.C. Brătianu;

10.20  – 10.22  Păstrarea unui moment de reculegere;

10.35  – 10.40  Depunere coroane și jerbe de flori – Monumentul Eroilor Revoluției;

10.40  – 10.42  Păstrarea unui moment de reculegere;

10.50  – 11.00  Primirea invitaților în Sala Unirii;

11.00  – 11.05  Intonarea Imnului Național al României;

11.05 –  11.15  Depunerea drapelului Revoluției în Sala Unirii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Se împlinesc 33 de ani de la momentul care a fost numit în mod convențional „Revoluția Română”. Evenimentele de atunci nu au fost niciodată elucidate complet, la fel cum nu a fost niciodată detaliat modul în care s-a produs schimbul de putere. 

Ca în fiecare an, asociațiile de revoluționari, autoritățile locale și instituțiile de forță al căror rol în Revoluție nu a fost încă elucidat, depun coroane de flori, iar reprezentanții lor țin discursuri.

De menționat că nu există nici un rezultat al investigării crimelor din acea perioadă, iar familiile...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Câți kilometri de drum de mare viteză s-au construit în 2025. Autostrada Moldovei, proiectul-cheie

Publicat

câți kilometri de drum de mare viteză s au construit în

Publicitate

Rețeaua de drumuri de mare viteză din România s-a extins semnificativ în anul 2025, cu 146 de kilometri noi de autostradă și drum expres, iar pentru anul 2026 autoritățile anunță deschiderea altor 255 de kilometri, potrivit datelor oficiale, relatează agerpres.ro.

Un moment important a fost consemnat pe final de an, înainte de Ajunul Crăciunului, când au fost dați în folosință aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), pe sectorul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primul proiect major al noii administrații din comuna Mihai Eminescu: Contract de aproape 2 milioane de lei pentru iluminatul public

Publicat

primul proiect major al noii administrații din comuna mihai eminescu:

Publicitate

Noua administrașie publică din comuna Mihai Eminescu a anunțat astăzi că marchează un moment important pentru comunitate, după ce noul primar, Alecu-Gireadă Andreea-Cristina, a semnat primul contract de finanțare de la preluarea mandatului.

Este vorba despre un contract încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu, care vizează obiectivul „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal – Etapa III, comuna Mihai Eminescu, județul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Datinile de iarnă scot Vorona în stradă: Festival cu măști și alaiuri, chiar în ultima zi din anul 2025

Publicat

datinile de iarnă scot vorona în stradă: festival cu măști

Publicitate

Comuna Vorona va găzdui, miercuri, 31 decembrie 2025, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, manifestare dedicată tradițiilor populare de Anul Nou.

După cum a anunțat primarul comunei Vorona, Sergiu Dascălu, evenimentul va avea loc în Piața Comunală Vorona, începând cu ora 10:00, și este organizat de Primăria Comunei Vorona, în parteneriat cu SC Prodalcom SA Vorona, Liceul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Revelion 2026 la TV: Ce programe și ce vedete aduc PRO TV, Antena 1 și TVR în noaptea dintre ani

Publicat

revelion 2026 la tv: ce programe și ce vedete aduc

Publicitate

Pentru noaptea de Revelion 2026, marile posturi de televiziune din România au pregătit ediții speciale, cu muzică, divertisment și invitați de top. PRO TV, Antena 1 și TVR propun ore întregi de spectacol pentru cei care aleg să petreacă trecerea dintre ani acasă, alături de familie și prieteni, relatează alba24.ro.

PRO TV și PROTEVELION 2026

Emisiunea de Revelion la PRO TV va fi prezentată de Pavel Bartoș și Raluca. Este vorba despre un show care...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe