Connect with us

EVENIMENT

Localitatea Berceni din județul Ilfov a intrat în scenariul roşu. Ce măsuri au luat autoritățile

Publicat

Sursa foto: Berceni - Ilfov/Facebook

Localitatea Berceni intră în scenariul roşu, începând de sâmbătă, ora 20,00, ca urmare a depăşirii ratei de infectare cu noul coronavirus de 3 la mia de locuitori, au anunţat reprezentanţii Instituţiei Prefectului - Judeţul Ilfov.

Potrivit sursei citate, rata de infectare în Berceni este de 3,31 la mia de locuitori.

Astfel, în urma şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, au fost adoptate, pentru o perioadă de 14 zile, următoarele măsuri: purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise; organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă; activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi; activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă; se suspenda temporar activităţile didactice care presupun prezenţa faţă în faţă, din unităţile de învăţământ aplicându-se scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online).

De asemenea, în comuna Afumaţi, rata este de 1,53 la mia de locuitori, în comuna Copăceni - 1,71, iar în comuna Mogoşoaia - 1,65, aici aplicându-se corespunzător măsurile prevăzute în HG nr. 856 din 14 octombrie, pentru o perioadă de 14 zile începând de sâmbătă, ora 20,00. Agerpres

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Un clujean și o argentiniancă, uniți de tango. O poveste de dragoste începută la Barcelona și continuată la Cluj

Publicat

lehel 1.jpeg






Pentru unii, tango-ul este doar un dans. Pentru Lehel Makara, din Cluj-Napoca, a fost începutul unei povești de dragoste care l-a purtat până în Argentina. Astăzi, el și soția sa, Alejandra, trăiesc la Cluj și își cresc copiii într-o familie în care se vorbesc trei limbi și se împletesc două culturi.

De la milonga la căsătorie, în doar câteva luni

 

Cei doi s-au cunoscut în Barcelona, la o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

28 februarie-1 martie: Concursul de robotică Regionala Centru FIRST Tech Challenge, la Alba Iulia. 26 de echipe de elevi, la start

Publicat

28 februarie 1 martie: concursul de robotică regionala centru first tech

În perioada 28 februarie - 1 martie 2026, Alba Iulia găzduiește Regionala Centru FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE un eveniment dedicat educației STEM, inovării și roboticii, care va reuni 26 de echipe de elevi la start.

Competiția este organizată la nivel național de Asociația Nație Prin Educație, iar implementarea evenimentului la Alba Iulia este realizată de echipele Team Xeo #14278 din Alba Iulia, IDeaL Electronics #19085 din Cugir si Star B1T0 #27846 din Sebeș.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Proprietarul Carolina Mall din Alba Iulia a scos la vânzare șase parcuri de retail din România. Care este motivul tranzacției

Publicat

proprietarul carolina mall din alba iulia a scos la vânzare

Grupul sud-african MAS Real Estate, care deține printre altele și Carolina Mall din Alba Iulia, a scos la vânzare șase parcuri de retail din România, evaluate la peste 300 de milioane de euro, scrie Profit.ro

Grupul sud-african își schimbă astfel strategia pe piața locală și începe să renunțe la activele mai mici, concentrându-se pe proiecte comerciale de mari dimensiuni.

La începutul anului 2025, MAS a vândut șapte strip malluri (centre comerciale în aer liber) din...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat cu permisul anulat, prins de polițiști la volanul unei mașini, pe un bulevard din Alba Iulia. S-a ales cu dosar penal

Publicat

un bărbat din alba a confecționat o armă de foc

Un bărbat din județul Hunedara s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiștii din Alba Iulia în timp ce conducea un autoturism, având permisul anulat.

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 11.15, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism, pe Bulevardul Ferdinand I din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din orașul Geoagiu, județul...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe