EVENIMENT
”Lockdown”, desemnat cuvântul anului 2020 de dicţionarul Collins
În timp ce guvernele lumii şi-au petrecut cea mai mare parte din 2020 încercând să controleze pandemia de coronavirus, dicţionarul Collins a anunţat că "lockdown" a fost desemnat cuvântul anului, relatează marţi agenţia DPA.
Potrivit Collins, cuvântul pe care îl defineşte drept "impunerea unor restricţii stricte privind călătoriile, interacţiunea socială şi accesul la spaţiile publice" a fost ales pentru că reprezintă o "experienţă unificatoare pentru miliarde de oameni din întreaga lume".
Şase din zece cuvinte selectate pe lista scurtă au fost asociate pandemiei, printre acestea numărându-se "coronavirus", "autoizolare" şi "distanţare socială".
La nivel mondial au fost înregistrate peste 50,2 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 1,2 milioane de decese asociate COVID-19, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Collins a precizat că a înregistrat peste 250.000 de utilizări ale cuvântului "lockdown" în 2020, prin comparaţie cu doar 4.000 în anul precedent.
Printre cuvintele incluse pe lista scurtă s-a numărat şi "TikToker", pe care Collins îl defineşte drept "o persoană care distribuie sau apare în mod regulat în înregistrări video pe TikTok", o aplicaţie de partajare video.
Cuvântul "BLM", prescurtarea "Black Lives Matter", a figurat, de asemenea, pe lista scurtă, notează DPA. Collins îl defineşte drept "o mişcare care face militează împotriva violenţei şi opresiunii rasiale". BLM a început sub forma unei mişcări online declanşate de uciderea adolescentului neînarmat afro-american Trayvon Martin, în 2012, în Statele Unite. AGERPRES
Sursa foto: collinsdictionary.com
EVENIMENT
VIDEO: Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR
Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând 24 de ore din 24 acolo unde frontul de lucru permite.
EVENIMENT
Femeie din Gârbova, prinsă de polițiști la volanul unei mașini radiate din circulație. S-a ales cu dosar penal
O femeie de 27 de ani din Gârbova a fost prinsă de polițiști vineri seara, în timp ce conducea o mașină care era radiată din circulație.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Horea, Cloșca și Crișan din localitatea Gârbova, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Gârbova.
Din verificări a reieșit că autoturismul condus de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Suspiciune de crimă în Florești. Un româno-american cunoscut a fost găsit mort în casă
O moarte suspect în Florești, cel mai posibil o crimă oribilă. Iar victima este Gheorghe Chindriș, un româno-american cunoscut, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj.
Ce spune poliția
„În data de 14 februarie a.c., în jurul orei 12:50, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Ziua porților deschise la primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș. Condiții la standarde internaționale
Primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș și-a deschis sâmbătă, 14 februarie, porțile pentru toată lumea. Este vorba despre singurul spital privat multidisciplinar din județul Alba cu secție de internare continuă. Timp de câteva ore bune, cei care au vrut să vadă cum arată primul spital privat din municipiu, dar și din județ au avut această ocazie.
Mai mult de atât au avut ocazia să afle informații despre procedurile medicale care vor fi realizate în cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
