EVENIMENT
Locuitorii din Târgu-Mureș, avertizați prin RO-alert de prezența unui urs în zonă
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al Judeţului Mureş a anunţat, joi, că în ultima perioadă se constată o creştere a prezenţei animalelor periculoase în zone locuite sau frecventate de turişti şi că pentru protecţia cetăţenilor, în noaptea de 2 spre 3 octombrie, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert care semnala prezenta unui urs în municipiul Târgu Mureş.
"Ca urmare a sesizărilor primite atât din partea mass-media, cât şi din partea cetăţenilor legate de mesajul transmis de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, prin intermediul sistemului Ro-Alert, în noaptea dinspre 2-3 octombrie, facem următoarele precizări. În ultima perioadă de timp se constată o creştere a prezenţei animalelor periculoase în proximitatea comunităţilor sau în locuri frecventate de turişti, preponderent din zona montană, precum şi o intensificare a atacurilor violente ale acestora împotriva personalului şi/sau proprietăţilor publice şi private. Astfel, pentru protecţia cetăţenilor, a fost transmis un mesaj de avertizare ce semnala prezenţa unui urs în municipiul Târgu Mureş. Vă asigurăm că permanent depunem eforturi considerabile pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de prevenţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă Suntem conştienţi de disconfortul creat şi ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă transmiterea acestor mesaje este imperios necesară având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT", a anunţat ISU Mureş, într-un comunicat de presă.
ISU Mureş a precizat că prin intermediul Sistemul RO-ALERT se transmit, indiferent de oră, informaţii relevante, bazate pe date concrete furnizate atât de structuri specializate (Administraţia Naţională de Meteorologie, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi alte instituţii cu rol şi competenţe în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă), dar şi de către apelanţi (martori ai situaţiilor în speţă), atent verificate şi documentate.
"Dezactivarea opţiunii de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieţii comunităţilor în cazul producerii situaţiilor de urgenţă, ce va pot pune viaţa in pericol. Asigurăm opinia publică de faptul că obiectivul fundamental al activităţii noastre rămâne eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, cu scopul de a creşte continuu gradul de siguranţă al cetăţeanului", a precizat ISU Mureş. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior
”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
