Connect with us

EVENIMENT

Locuitorii unei comune din Vaslui au rămas fără curent, după ce un șofer beat s-a izbit cu mașina într-un stâlp de electricitate

Publicat

politia accident

Un tânăr de 32 de ani, din localitatea Tanacu, a provocat un accident de circulaţie în noaptea de duminică spre luni, când, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns pe contrasens, a lovit un autoturism şi şi-a continuat drumul intrând într-un stâlp de electricitate pe care l-a distrus.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în urma accidentului, un pasager care se afla în autoturismul condus de tânărul de 32 de ani a fost rănit.

"Evenimentul s-a produs pe DJ 244 K, pe raza comunei Tanacu. Un tânăr în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se deplasa dinspre dispensar spre postul de poliţie, în maşină mai aflându-se un pasager. Conducătorul auto a pătruns pe sensul opus, a intrat într-un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 61 de ani, a continuat deplasarea, intrând într-un stâlp de electricitate pe care l-a doborât, în urma impactului pasagerul fiind rănit. Conducătorul auto a fost a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice", a declarat Silvia Manta, din cadrul IPJ Vaslui.

În urma distrugerii stâlpului de electricitate, locuitorii din zonă au rămas fără energie electrică. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Premieră cinematografică la Sebeș: Va rula filmul ”Dobrogea” regizat de Mircea Bezergheanu. Ce spune videograful Eduard Schneider

Publicat

premieră cinematografică la sebeș: va rula filmul ”dobrogea” regizat de

Premieră cinematografică la Sebeș, în weekend-ul următor. Este vorba despre o proiecție a filmului Dobrogea, film în regia lui Mircea Bezegheru. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 februarie de la ora 17.00, la Centrul Cultural ”Lucian Blaga. Accesul la film este gratuit.

„După părerea mea, este cel mai ambițios și elaborat material de film documentar în materie de natură, peisaj, floră și faună pe care l-am văzut vreodată, realizat în România” transmite sebeșeanul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Dorin Cioabă profită și promite că se implică în găsirea copilului dispărut în Gherla. Romii din Cluj nu îl recunosc ca ”rege”

Publicat

copil romi gherla e1769953205119.jpeg






Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, care locuiește la Sibiu, profită de tragedia de la Gherla, unde un copil a căzut în râul Someș și este de negăsit după 10 zile, și a promis că se va implica, acuză romii din județul Cluj. 

”A intrat (Cioabă – n.a.) pe o rețea de socializare și a promis că se implică în căutările copilului dispărut. Noi nu îl recunoaștem ca rege al romilor, să își...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

INCENDIU la Alba Iulia: Acoperișul unei case, cuprins de flăcări

Publicat

incendiu la alba iulia: acoperișul unei case, cuprins de flăcări

Un incendiu a izbucnit duminică, 1 februarie, în jurul orei 15.40 pe strada Rândunelelor din Alba Iulia. Din primele informații incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case. 

La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj de prim ajutor.

Misiunea pompierilor este în dinamică.

Știre în curs de actualizare.

UPDATE 16.15: Potrivit ISU Alba, la scurt timp de la intervenția pompierilor,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, antrenat de Andrei Dărămuș, va urca iar în ring într-o competiție la Ploiești

Publicat

pugilistul din alba iulia, aurelian david popescu, antrenat de andrei

Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, un sportiv de perspectivă al orașului va urca iar în ring într-o competiție desfășurată în luna februarie. 

David este un sportiv descoperit de antrenorul și fostul sportiv profesionist, Andrei Dărămuș. În luna octombrie a anului 2025 Aurelian devenea campion național la cadeți. 

Acesta este legitmat la Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia, dar este legitimat și la lotul național de box al României.

Aurelian va urca iar...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe