Connect with us

ACTUALITATE

Loteria bonurilor fiscale continuă duminică cu o nouă extragere

Publicat

bonuri

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează duminică, 22 martie, o nouă extragere a bonurilor fiscale, la care participă bonurile emise în perioada 1 – 29 februarie 2020, conform unui comunicat al instituţiei remis AGERPRES.

Fondul de premiere este în continuare neschimbat, respectiv 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Înregistrarea extragerii Loteriei bonurilor fiscale va fi difuzată pe TVR1 luni, 23 martie 2020, începând cu ora 22:50.

Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

„Extragerea va fi realizată cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Comisia de supraveghere va fi formată din câte un reprezentant al MFP, al ANAF şi al CNLR. Bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de tragere”, precizează MFP.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

În cazul realizării celei de-a doua etape de selecţie, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi realizată cu urnele CNLR şi va fi televizată, data organizării acesteia urmând să fie anunţată ulterior.

„Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. Pentru aflarea celorlalţi câştigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câştigător. Dacă se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câştigător este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit. Se continuă aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare a pasului, numerele câştigătoare sunt eliminate din listă”, spun reprezentanţii MFP.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Experiența polițiștilor botoșăneni, apreciată într-un proiect european de combatere a falsificării documentelor

Publicat

experiența polițiștilor botoșăneni, apreciată într un proiect european de combatere a

Publicitate

Doi polițiști din Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au participat, în perioada 7-10 octombrie, la un workshop internațional organizat în Polonia, în cadrul proiectului „Police International Cooperation – Strengthening the EU Police Capacity to Prevent and Combat Transnational Crime”.

Evenimentul a reunit specialiști în domeniul criminalisticii și investigațiilor criminale din mai multe state membre ale Uniunii Europene, având ca scop…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Modern Calor primește cereri în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței

Publicat

modern calor primește cereri în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea

Publicitate

Având în vedere că o parte dintre clienții S.C. Modern Calor S.A. se află în situații financiare vulnerabile, societatea informează că, pentru sezonul rece 2025–2026, clienții racordați la sistemul centralizat de termoficare pot depune cererile în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuințe.

Pentru a beneficia de ajutor începând cu luna noiembrie 2025, este necesar să completați Cererea și Declarația pe proprie răspundere…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de mii de pelerini la slujba liturgică de Sfânta Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. ÎPS Teofan a premiat trei familii de preoți cu mulți copii

Publicat

zeci de mii de pelerini la slujba liturgică de sfânta

Publicitate

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de înalţi ierarhi, a oficiat marţi, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva. La slujbă sunt prezente zeci de mii de persoane venite în pelerinaj din ţară şi străinătate. ÎPS Teofan a premiat trei familii de preoţi cu mulți copii, scrie adevarul.ro.

Pelerinii veniţi la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva primesc sarmale…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru creșterea siguranței elevilor

Publicat

acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru creșterea siguranței elevilor

Publicitate

La data de 13 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, polițiști rutieri, de siguranță școlară și prevenire au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe