EVENIMENT
Loteria Română: Report de aproape 31 de milioane de lei la Joker
Reportul la categoria I a jocului Joker se ridică la aproape 31 de milioane de lei (aproximativ 6,23 milioane de euro) în cadrul tragerilor loto de duminică, conform unui comunicat remis de Loteria Română.
La categoria a II-a a acestui este reportul este în valoare de peste 77.300 de lei (15.600 de euro).
La Loto 6/49, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 2 milioane de lei (circa 421.800 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de 73.500 de lei (peste 14.800 de euro). La Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 2,77 milioane lei (aproximativ 560.500 de euro).
La Noroc Plus, categoria I, reportul depăşeşte 196.800 de lei (peste 39.700 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report de peste 25.500 de lei.
Reportul la jocul Loto 5/40, categoria I, este în valoare de peste 455.300 de lei, respectiv 92.000 de euro. La Super Noroc se înregistrează un report cumulat de peste 35.700 de lei.
Potrivit Loteriei Române, la tragerea Loto 5/40 de joi, 11 noiembrie, la categoria a II-a s-a înregistrat un câştig în valoare de 79.060,80 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Câmpina, judeţul Prahova, şi a fost completat cu o varianta simpla la Loto 5/40 şi o varianta la Super Noroc.
La tragerea Joker de joi, 11 noiembrie, la categoria a III-a s-au înregistrat două câştiguri a câte 61.905,79 lei. Unul dintre biletele norocoase a fost jucat la o agenţie din Caraş-Severin şi a fost completat cu două variante la Joker. Pe lângă câştigul de categoria a III-a, posesorul biletului norocos a obţinut şi un câştig de categoria a IV-a, in total 62.426 lei. Cel de-al doilea bilet câştigător a fost jucat la o agenţie din Satu Mare şi a fost completat cu 10 variante la Joker. Pe lângă câştigul de categoria a III-a, posesorul biletului norocos a obţinut şi patru câştiguri de categoria a IV-a, în total 63.986,63 lei.
Duminică, 14 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 11 noiembrie, Loteria Română a acordat 19.359 de câştiguri în valoare totală de peste 1 milion de lei. Agerpres
EVENIMENT
FOTO: Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății din Alba Iulia, în plină desfășurare. Cum va arăta zona
Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății Alba Carolina sunt în plină desfășurare la Alba Iulia. Constructorul a intrat cu utilajele în zonă și în prezent decopertează terenul în vederea realizării investiției.
Zona va include, printre altele, un teren de volei, o piațetă pentru odihnă și socializare, mese de ping-pong, o oglindă de apă, un amfiteatru, un parc de joacă pentru copii și două parcuri pentru câini. Lucrările ar urma să fie finalizate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Grevă de avertisment în primării din județul Alba și din țară. Revoltă în peste 1.300 de comune
Sindicaliștii din administrația publică locală anunță grevă de avertisment, marți, timp de două ore, în peste 1.300 de primării de comune din țară, inclusiv din județul Alba. Angajații din primăriile din mediul rural spun că nu acceptă să fie ”săracii administrației locale”.
Acțiunea de protest a fost anunțată de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), dar și de Asociația Comunelor din România. Greva de avertisment ar urma să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
La data de 7 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis pe numele unui bărbat de 41 de ani din Lechinţa. Bărbatul în cauză a fost depistat în zona terminalului sosiri a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj-Napoca, de către poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca.
Mandat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea până în 22 februarie. Alternanțe de frig și cald. Prognoza meteo în Transilvania și în celelalte regiuni din țară
Vremea până în 22 februarie. Vor fi două săptămâni cu variații mari de temperatură. Vor fi alternanțe de perioade mai reci cu altele mai calde. Meteorologii anunță și precipitații sub formă de ploi sau ninsori.
Vremea va fi schimbătoare, cu diferențe de temperaturi maxime de la 5-6 grade la 10-12 grade sau chiar 15 grade în vest. Variațiile se vor înregistra la interval de o zi sau câteva zile.
După perioada mai caldă, se răcește iar, apoi se încălzește din nou,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
