Connect with us

EVENIMENT

Loteria Română suplimentează cu 225.000 de de lei premiile pentru tragerile speciale ale primăverii

Publicat

loto

Loteria Română organizează duminică, 12 martie 2023, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru care a suplimentat fondul de câştiguri cu 225.000 de lei, a anunţat instituţia.

Astfel, pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, Loteria Română organizează două trageri: o tragere principală şi una suplimentară.

Pentru cea de-a doua tragere, instituţia suplimentează fondul de câştiguri al categoriei cu 150.000 de lei pentru Loto 6/49, 50.000 de lei pentru Joker şi 25.000 de lei pentru Loto 5/40.

Potrivit Loteriei Române, la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 23,43 milioane de lei (peste 4,76 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 5,73 milioane de lei (peste 1,16 milioane de euro).

La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 939.600 de lei (peste 191.100 de euro), la categoria a II-a reportul este de peste 95.000 de lei (peste 19.300 de euro), iar la categoria a III-a se înregistrează un report de peste 28.100 de lei. La Noroc Plus este in joc un report cumulat în valoare de peste 277.500 de lei (peste 56.400 de euro).

Categoria I a jocului Loto 5/40 consemnează un report în valoare de peste 132.300 de lei (peste 26.900 de euro), iar la categoria a II-a reportul este de aproximativ 66.200 de lei (peste 13.400 de euro).

Loteria Română precizează că tragerea Super Noroc de joi, 9 martie, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 144.889,04 lei.

Biletul norocos a fost jucat la o agenţie loto din Alexandria, judeţul Teleorman.

La tragerile loto de joi, 9 martie, Loteria Română a acordat 13.565 de câştiguri în valoare totală de peste 1 milion de lei. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

OPINIE - Lucian Urcan: Despre zăpadă și asumare

Publicat

opinie lucian urcan: despre zăpadă și asumare

Au legătură între ele, doar că trebuie luate pe rând. Zăpada și asumarea, zic. Începem cu asumarea, care pare a fi peste tot și nicăieri în același timp.

Când am început să aud mai des în jur expresia “îmi asum” am zis că gata, se vindecă societatea. Oamenii își dau seama unde greșesc atunci când greșesc, realizează care-s consecințele faptelor lor și - prin urmare - vor face tot posibilul să îndrepte situația, că doar și-o asumă.

Mă loveam de verbul ăsta...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Spectacol și reveniri spectaculoase la Transylvania Open 2026. Yue Yuan merge mai departe, româncele eliminate la dublu

Publicat

dublu transylvania open foto bogdan borodi.jpeg






Zi plină de emoții și răsturnări de situație pe terenurile de la BTarena, unde Transylvania Open 2026 a oferit publicului meciuri intense atât pe tabloul de simplu, cât și la dublu.

Sportiva din China, Yue Yuan, a reușit una dintre cele mai importante victorii ale zilei, eliminând-o în trei seturi pe Antonia Ruzic, cap de serie numărul șase al turneului. Deși jucătoarea din Croația a început mai bine...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu

Publicat

”alba neagra” între alba și cluj în procesul dintre cel mai

Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie. 

Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real, Ioan Clămparu. Cel care a avut cea mai mare structură de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia

Publicat

ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un

Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026. 

La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.

În...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe