Connect with us

ACTUALITATE

Ludovic Orban: ”Este cea mai urâtă campanie cu care m-am confruntat în 31 de ani de politică”

Publicat

Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat că de când şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al partidului a trăit "cea mai urâtă" perioadă de când este în viaţa politică.

"Eu vă spun sincer că am trăit din momentul anunţării candidaturii cea mai urâtă perioadă din viaţa mea în PNL şi este practic cea mai urâtă campanie cu care m-am confruntat eu în 31 de ani de politică. Nu poţi să faci campanie cu: 'pâinea şi cuţitul sunt la mine'. 'Dacă nu mă votaţi, nu primiţi nimic, nici funcţii, ba chiar vă dăm afară oameni'. 'Cine e cu Orban, să plece'. (...)

Pe 1 septembrie, practic toţi susţinătorii care au semnat moţiunea mea au fost schimbaţi din funcţiile de conducere de la Cameră şi de la Senat. În condiţiile unui echilibru aproape simetric şi dacă ar fi fost vot pe bune, niciunul nu ar fi fost schimbat din funcţie. În aceeaşi zi, 1 septembrie, când a fost rupt în două efectiv grupul parlamentar, lipsit complet de reprezentare de cei care mă susţin pe mine, preşedintele PNL, în competiţia electorală, s-a făcut praf şi coaliţia", a declarat Ludovic Orban.

Orban a afirmat că doar democraţia dă rezultate potrivite atunci când sunt alegeri

"Doar votul liber exprimat de oameni, conform convingerilor, conform propriei credinţe, conform propriei evaluări, este cel care dă rezultate libere. Ce mi-a fost dat să aud de la susţinătorii mei în ultimele trei luni de zile nu am auzit în viaţa mea de la colegi din PNL. Să fie sunaţi să îşi retragă like-urile de pe postările mele, să se facă monitorizare pe like-uri ca să nu cumva să îi bage delegaţi la congres, să îi pună pe primari să semneze pentru susţinerea unui candidat că altfel nu îi bagă delegaţi la congres, să li se spună primarilor sau preşedinţilor de filiale că niciun primar din filială nu va primi niciun proiect dacă nu se aliniază în susţinerea aceluia care are 'pâinea şi cuţitul'.

Fraţilor, eu aşa ceva nu am văzut în viaţa mea, nu am auzit în viaţa mea şi, credeţi-mă, toate aceste lucruri nu le ştiu de la un om, nici de la zece, le ştiu de la sute. Pentru că eu vorbesc zilnic cu sute de oameni care au curajul numai mie să-mi spună lucrurile cu care se confruntă", a susţinut preşedintele PNL.

Ludovic Orban a adăugat că nu şi-a dorit această competiţie electorală.

"L-am susţinut cu bună credinţă pe Florin Cîţu, deşi îl cunoşteam de puţină vreme. Prima oară, în echipa mea, ca vicepreşedinte economic al PNL, ulterior lider de grup parlamentar la Senat, ministrul finanţelor, senator, în condiţiile în care nu prea trecuse pe la filială şi filiala nu voia să îl voteze pentru un nou mandat şi, într-un final, premier. M-am trezit, fără măcar să primesc un telefon, că Florin Cîţu este candidat la preşedinţia PNL", a afirmat liderul liberal.

Orban a mai spus că el este "un copil" al PNL.

"Am intrat în viaţa partidului la 27 de ani şi aproape toată viaţa matură mi-am petrecut-o în PNL. (...) Foarte greu m-am hotărât să candidez pentru un nou mandat la funcţia de preşedinte al PNL. (...) Am luat decizia nu pentru mine (...), am luat decizia pentru PNL, pentru că ştiu că am forţa, energia, ştiinţa, bunăvoinţă, cunoaşterea necesară şi arta de a putea conduce PNL spre o guvernare performantă, care să facă lucruri vizibile în bine pentru România şi, mai ales, capacitatea de a conduce PNL spre succes în anul 2024", a conchis preşedintele PNL. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe