Connect with us

ACTUALITATE

MAE, despre românii blocaţi pe aeroportul din Cancun: Este obligatoriu ca aceste decizii să nu fie arbitrare

Publicat

mae

Autorităţile române nu contestă dreptul suveran al Statelor Unite Mexicane privind decizia de acordare a dreptului de intrare pe propriul teritoriu, dar este obligatoriu ca aceste decizii să nu fie arbitrare, ci luate în baza unor evaluări individuale, de la caz la caz şi să nu genereze situaţii ofensatoare, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în contextul în care 50 de români sunt blocaţi pe aeroportul oraşului mexican Cancun.

În acest caz, arată MAE, partea română a solicitat părţii mexicane „asigurarea unei abordări transparente şi predictibile cu privire la regimul turiştilor străini în Mexic, mai ales în contextul pandemic actual, în caz contrar existând riscul ca astfel de cazuri să inducă ideea unei abordări discriminatorii”.

Ministerul român precizează că 50 de cetăţeni români se află în continuare în aeroportul din Cancun, în aşteptarea curselor de retur, iar o echipă desemnată de consulul onorific al României din acest oraş s-a deplasat la aeroport în vederea furnizării de alimente şi apă pentru cetăţenii români. Acestea au fost preluate de către funcţionarii din cadrul aeroportului şi vor fi distribuite cetăţenilor români.

Comunicatul MAE este transmis în contextul multiplelor semnalări din ultimele zile referitoare la refuzul intrării pe teritoriul Statelor Unite Mexicane a mai multor cetăţeni români care se deplasau în scop turistic, situaţie în care Ministerul Afacerilor Externe a continuat demersurile diplomatice pe lângă autorităţile mexicane. În cursul zilei de marţi, conducerea MAE a avut o convorbire în format videoconferinţă cu ambasadorul Statelor Unite Mexicane la Bucureşti, Jose Guillermo Ordorica Robles.

În cadrul dialogului, partea română „a exprimat îngrijorarea şi nemulţumirea cu privire la situaţiile generate de deciziile autorităţilor mexicane referitoare la accesul turiştilor români în Mexic şi de tratamentul la care sunt supuşi cetăţenii români la intrarea pe teritoriul acestui stat”, precizează sursa citată.

Ministerul a solicitat clarificarea imediată a motivelor deciziilor autorităţilor mexicane de a nu permite intrarea pe teritoriul mexican şi luarea măsurilor necesare, în regim de urgenţă, astfel încât drepturile cetăţenilor români să fie respectate, inclusiv din perspectiva condiţiilor asigurate pe durata procedurilor desfăşurate în aeroport.

MAE subliniază importanţa informării temeinice anterior călătoriei în străinătate, inclusiv prin consultarea informaţiilor disponibile pe site-ul MAE, la secţiunile Sfaturi şi alerte de călătorie şi Atenţionări de călătorie în context COVID-19.

În acest context, MAE reaminteşte că, în conformitate cu informaţiile comunicate public de către autorităţile mexicane şi disponibile pe pagina de internet a MAE, la „Atenţionări de călătorie” în context COVID-19, având în vedere măsurile adoptate pentru gestionarea pandemiei, pe Aeroportul Internaţional din Ciudad de Mexico este permisă intrarea persoanelor care demonstrează, cu documente justificative, că efectuează o călătorie esenţială, turismul nefiind inclus în această categorie. Persoanele care nu pot demonstra caracterul esenţial al călătoriei sunt respinse la frontieră şi returnate în statul de domiciliu/reşedinţă cu primul zbor disponibil.

Cu privire la Aeroportul Internaţional din Cancun, autorităţile de frontieră mexicane au instituit controale mult mai stricte, întrucât zona turistică Riviera Maya (Cancun, Playa del Carmen, Tulum, Cozumel, Isla Mujeres etc.) a fost catalogată ca zonă portocalie de risc epidemiologic, precizează reprezentanţii ministerului român.

De asemenea, MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români să manifeste precauţie cu privire la decizia de a călători în scop turistic în această perioadă, mai ales în cazul destinaţiilor care sunt afectate de pandemia de COVID-19. MAE reaminteşte, în context, că zonele Ciudad de Mexico şi Cancun sunt clasificate ca zone cu risc epidemiologic ridicat în contextul pandemiei de COVID-19 (Ciudad de Mexico este considerată zonă roşie, iar Cancun, zonă portocalie).

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ciudad de Mexico: 00 52 55 5280 0447 şi 00 52 55 5280 1869, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice la Ciudad de Mexico: 00 52 55 38 833 072. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 16 noiembrie 2025

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 16 noiembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 16 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 16 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 14, 44, 12, 39, 40, 9

Loto 5/40: 16, 39, 31, 38, 40, 34

Noroc: 1 9 0 2 7 4 6

Noroc Plus: 2 5 5 6 9 0

Publicitate

Super Noroc: 8 1 8 2 3 8

Joker: 19, 23, 30, 37, 31 + 14


Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Doi șoferi băuți, trași pe dreapta la Botoșani și Albești: Alcoolemii ridicate și dosare penale

Publicat

acțiune a polițiștilor din dorohoi: peste 90 de persoane legitimate

Publicitate

Polițiștii au scos din trafic doi conducători auto care au urcat la volan sub influența alcoolului, unul în municipiul Botoșani și celălalt în comuna Albești. Ambii sunt acum cercetați penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Primul caz a avut loc pe 16 noiembrie 2025, pe strada Marchian din municipiul Botoșani, unde polițiștii au oprit un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani din comuna Vlădeni. Testarea alcoolscopică a…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (404)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (402)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AM CITIT, AM REȚINUT

George Santayana: „Un copil educat doar la şcoală e un copil needucat”; John F. Kennedy: „Un copil needucat e un copil pierdut”; vers latin: „Grecia cucerită şi-a cucerit sălbaticul învingător”; Emil Cioran: „Când îţi plouă în suflet, fă-ţi umbrelă dintr-o bucurie”; Sigmund Freud: Primul simptom al prostiei este lipsa totală a ruşinii”;…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat din Hilișeu-Horia, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție: A mers la locuința soției. Femeia a sunat urgent la poliție

Publicat

câtă sălbăticie! bărbat din stăuceni, reținut după ce și a bătut

Publicitate

Un bărbat de 52 de ani din comuna Hilișeu-Horia a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa. Incidentul s-a petrecut pe 14 noiembrie 2025, iar ordonanța de reținere pentru 24 de ore a fost emisă de polițiștii Postului de Poliție Hilișeu-Horia, în baza probatoriului administrat.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul s-ar fi deplasat în aceeași zi la locuința soției sale, în vârstă de 47 de ani, deși…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe