EVENIMENT
MAGIE la Târgu-Mureș. Sală ARHIPLINĂ la un spectacol. Poliția anunță amenzi
Un spectacol „de magie” s-a desfășurat, sâmbătă, la Palatul Culturii Mureș, cu sala arhiplină, în condițiile în care astfel de evenimente pot fi organizate la doar 30% din capacitatea sălii. Poliția anunță amenzi pentru organizator.
Sesizarea a venit în urma unei postări pe Facebook, în care autorul scrie despre o „lecție" de organizare de evenimente de către un „magician din București". În imaginile postate de acesta, Palatul Culturii Mureș este arhiplin, scrie MEDIAFAX.
„Dacă nu faci promovare decât pe ascuns și nu știe nimeni, poți face ce vrei. Aparent doar unii organizatori de evenimente trebuie să respecte legea”, a scris autorul postării.
Având în vedere imaginile, polițiștii din Târgu Mureș s-au sesizat și au stabilit că sâmbătă, între orele 16.00-17.00, a fost organizat un spectacol de teatru interactiv, fără respectarea reglementărilor în ce privește triajul epidemiologic și numărul de participanți raportat la capacitatea sălii.
„Polițiștii au identificat organizatorul evenimentului, în persoana unui bărbat, de 31 de ani, din municipiul Craiova, reprezentant al unei societăți comerciale, din București. În cauză urmează a fi aplicate sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, anunță poliția.
EVENIMENT
VIDEO. Podcast Cluj24. De la „Vrem dreptate” la miza reală a Justiției. Ce se ascunde în spatele protestelor
Podcastul Contraste de pe Cluj24 a analizat, marți, de la ora 13:00, în direct recentele proteste pentru independența justiție din Cluj-Napoca.
În ediția de marți, jurnalistul Florin Danciu și invitatul permanent, analistul Ion Novăcescu au discutat despre protestele declanșate după documentarul Recorder, rolul Justiției în lupta politică, controversa legată de Lia Savonea, dar și despre modul în care presa...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Echipamente de ultimă generație, cumpărate din bani europeni de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a cumpărat două echipamente medicale de ultimă generație, din bani europeni. Cu acest prilej, instituția a organizat o întâlnire în format hibrid, la care au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, dar și ai instituțiilor relevante la nivel local: Consiliul Județean Alba, ADR Centru, Casa de Asigurări de Sănătate Alba, DSP și altele.
În cadrul proiectului „Îmbunătățirea dotării tehnice la nivelul SJU Alba Iulia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, prezent la Aiud, la inaugurarea unei creșe. Construcția ridicată în trei ani
Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a fost prezent marți, 16 decembrie, la Aiud, la inaugurarea unei noi creșe în oraș.
Este vorba despre o investiție începută fix în urmă cu trei ani, în anul 2022. Atunci fosta administrație din Aiud, a predat în data de 17 decembrie 2022 spațiul pe care urma să se ridice creșa, printr-o investiție prin CNI.

Deși durata de construcție a fost estimată la 12 luni, la momentul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Studiu: Circa 60% dintre români folosesc cel puțin o soluție smart pentru gestionarea energiei în gospodărie
Peste 57% dintre români folosesc cel puțin un sistem smart pentru gestionarea energiei în locuință, cel mai utilizat dispozitiv fiind termostatul inteligent, prezent în casele a 43% dintre respondenți, urmat de aplicațiile de monitorizare a consumului pe telefonul mobil (19,5%) și prizele smart (16,9%), reiese dintr-o cercetare sociologică realizată pentru platforma despre-energie.ro, un proiect al companiilor E.ON și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


