EVENIMENT
MAI despre noile buletine: Lucrăm la înlocuirea expresiei gen şi la introducerea drapelului naţional

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) lucrează la înlocuirea expresiei „gen” de pe noile cărţi de identitate, dar şi la introducerea drapelului naţional. O decizie finală în acest sens nu va fi luată mai devreme de două săptămâni.
Ministerul de Interne vrea să aducă modificări noilor cărţi de identitate electronice, astfel încât noţiunea de „gen” să fie înlocuită, iar pe noile buletine să apară şi steagul României.
„Lucrăm la identificarea celor mai bune opţiuni pentru reconsiderarea expresiei <gen> şi pentru găsirea unei soluţii tehnice pentru integrarea în blancheta cărţii electronice de identitate a însemnului naţional reprezentat de drapel. Până în acest moment nu a fost adoptată nicio decizie. O eventuală hotărâre se va lua peste 2-3 săptămâni”, a declarat pentru MEDIAFAX chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Evidenţei Populaţiei din cadrul MAI.
Modificările vin după ce AUR şi mai mulţi lideri PNL au criticat noul document de identitate. MEDIAFAX
EVENIMENT
Daniel David, gata să-și depună mandatul: „Dacă moțiunea simplă trece, nu mai am de ce să rămân ministru”

Ministrul Educației, clujeanul Daniel David, spune că nu va mai rămâne în funcție în cazul în care moțiunea simplă depusă de AUR împotriva sa va fi aprobată luni în Parlament.
De altfel, cadrele didactice, care continuă protestele în școli în cer demisia din momentul în care a adoptat măsurile de austeritate.
Daniel David: „Pot să plec liniștit, sistemul a fost salvat”
„Dacă în urma moțiunii…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Măsurile de austeritate luate de Guvern, deși extrem de criticate și contestate prin proteste, au împiedicat România să ajungă într-o criză majoră de finanțare a datoriei publice, arată analiza Romanian Economic Monitor (RoEM) UBB-FSEGA, proiect al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj.
„O criză de finanțare ar fi dus la pierderea încrederii creditorilor externi și…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Bombe și un proiectil explozibil descoperite la Florești și Săliște. Intervenție a pirotehniștilor ISU Cluj

Zi plină pentru echipajul pirotehnic al ISU Cluj, chemat astăzi la două intervenții de urgență după ce au fost descoperite elemente de muniție rămase neexplodate din cele două războaie mondiale.
Cei care le-au găsit au sunat imediat la 112, iar ISU Cluj atrage atenția că munițiile neexplodate sunt un mare pericol
Bombe și un proiectil găsite în păduri la Cluj
Prima misiune a avut loc în comuna…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

O dronă a fost interceptată sâmbătă seara, de către Forțele Aeriene Române, în spațiul aerian național. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a făcut precizări.
”Două aeronave de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană Fetești au decolat sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18:05, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre.
La ora 18:23, aeronavele F-16 au detectat o dronă în…
Citește mai mult pe Alba24.ro