Connect with us

EVENIMENT

Mai mult de 4.500 de intervenții ale Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore

Publicat

ucraineanul care și a ucis un coleg la brăila a fost
Arhivă foto

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în gestionarea a 4.556 de evenimente, din care 3.041 au fost asociate menținerii ordinii publice și 1.515 au fost legate de situații de urgență. Pe parcursul acestor intervenții, structurile de poliție au raportat 840 de posibile infracțiuni, dintre care peste 25% au fost identificate din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de sâmbătă, s-au dispus măsuri preventive pentru 20 de persoane, a informat un comunicat al MAI, transmis duminică AGERPRES.

Au fost prinşi în flagrant 200 de autori de infracţiuni care au săvârşit 197 de fapte penale, şi au fost depistate 17 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliţie au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Poliţiştii rutieri au reţinut 766 de permise de conducere (dintre care 79 pentru consum de alcool şi 8 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise) şi au retras 235 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 11.278 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,9 milioane de lei.

Mai mult de 4.500 de intervenții ale Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore. Pompierii au desfăşurat 37 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă

Sâmbătă, pompierii au desfăşurat 37 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 3 obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 163 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 110.500 de lei.

În ceea ce priveşte misiunile desfăşurate de pompieri, cele mai multe (1.248) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 76 pentru stingerea de incendii şi 12 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervenţiilor acestora au fost salvate 9 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 26 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 24 de persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.418 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România.

Mai mult de 4.500 de intervenții ale Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore. Din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 135.162 de permise de şedere

Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 135.162 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 20 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 42,3%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 31.264 de mijloace de transport şi 123.203 persoane, dintre care 12.916 cetăţeni ucraineni, a menţionat sursa citată. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Banii românilor cresc accelerat în Pilonul II. Active record de peste 200 miliarde lei și aproape 8,5 milioane de participanți

Publicat

bani lei pensie.jpg






Fondurile de pensii private obligatorii au încheiat anul 2025 la un nivel record, cu active totale de 201,6 miliarde de lei, marcând o creștere spectaculoasă de 34% față de finalul anului precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). 

Conform ASF, aproximativ 94% din investițiile fondurilor sunt direcționate către active românești, majoritatea denominate în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie

Publicat

horoscop 9 15 februarie 2026: ce spun astrele despre ziua de

Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.

Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.

Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de decizie.

Dincolo de această zi, întreaga săptămână...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat

Publicat

l ați văzut? bărbat din aiud, dat dispărut de mama sa.

Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, spre municipiul Alba Iulia și nu a mai revenit,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă

Publicat

video: imagini impresionante cu tunelurile de pe autostrada sibiu

O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.

O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

YouTube videoYouTube video

Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin excavare –...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe