Connect with us

EVENIMENT

Mai mulți elevi de la o școală din Neamț au ajuns la spital, intoxicați cu monoxid de carbon. O fetiță, în stare de semiconștiență

Published

on

ambulanta

Cinci copii de la școala din Petru Vodă, Poiana Teiului, din județul Neamț, au fost transportați la spital, după ce li s-a făcut rău în timpul orelor. Potrivit ISU Neamţ, este posibil ca aceștia să fie intoxicaţi cu monoxid de carbon provenit de la o centrală din şcoală. O fetiţă de 12 ani, transportată la spital în stare de semiconştienţă.

Potrivit sursei citate, la locul solicitarii s-au deplasat pompierii de Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor calificat și două ambulanțe SMURD, precum și două ambulanțe de la SAJ.

Din primele informații, copiii ar fi fost intoxicați cu monoxid de carbon provenit de la centrala termică din școală.

O fetiță de aproximativ 12 ani, semiconștientă, a fost preluată de un echipaj de la SAJ și transportată la Spitalul din Târgu Neamț.

Ceilalți patru copii au primit asistență medicală la locul evenimentului, apoi au fost transportați la spital, pentru investigații.

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

O nouă materie opțională în şcolile din țară: „Ora cu şi pentru animale”. Ce vor învăța elevii de clasa a V-a și a VI-a

Published

on

o nouă materie opțională în şcolile din țară: „ora cu

O nouă materie opțională în şcolile din țară: „Ora cu şi pentru animale”. O nouă materie opțională, destinată elevilor de clasa a V-a și a VI-a, va fi introdusă în școli la nivel național. Este vorba despre „Ora cu și pentru animale”, o disciplină care poate fi predat de orice profesor, indiferent de specializare. 

Noua materie oferă un cadru educațional modern prin care elevii pot înțelege relația dintre oameni, animale și mediul înconjurător, dezvoltând...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Gerovital H3 Evolution: un refresh pentru ten, cu șanse la un premiu pe măsură

Published

on

kv campanie evo 2026 landscape.jpg scaled.jpeg






Februarie este luna care spune lucrurilor pe nume atunci când vine vorba despre piele. După săptămâni de frig, vânt și aer uscat în spațiile încălzite, tenul matur începe să aibă efecte vizibile: deshidratare, pierdea elasticității, riduri mai vizibile.

E momentul în care rutina de skincare are nevoie de un upgrade, iar Gerovital H3 Evolution, gama anti-age ce încetinește mecanismele îmbătrânirii și...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

VIDEO: Ansamblul ”Valea Târnavelor” din Blaj va avea o grupă de dansuri populare la Alba Iulia. Peste 130 de copii la înscrieri

Published

on

video: ansamblul ”valea târnavelor” din blaj va avea o grupă

Ansamblul folcloric ”Valea Târnavelor” din Blaj va avea o grupă și la Alba Iulia. Luni a fost prima zi de înscrieri și preselecție și interesul a fost mare. Peste 130 de copii și familiile lor și-au manifestat intenția de a învăța dansuri populare.

Mihai Gogîță, instructorul ansamblului, spune că nu se aștepta să fie atâția oameni interesați. Pe listă, în prima zi de înscrieri, au fost prezenți 132 de copii.

Acesta a precizat că grupa nouă de dansuri începători...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Producătorii de carne de porc avertizează: fermele românești vor începe să se închidă în curând

Published

on

producătorii de carne de porc avertizează: fermele românești vor începe

Producătorii de carne de porc avertizează că fermele românești vor începe să se închidă în curând. Aceștia reclamă că situația în sector este critică din cauza scăderii accelerate a prețului de vânzare, în condițiile creșterii costurilor reale de producție.

Producătorii atenționează asupra lipsei măsurilor concentrate și a susținerii din partea partenerilor, fie din lanțul de procesare, fie din cel de distribuție.

Conform datelor publicate de Comisia de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading