Connect with us

ACTUALITATE

Mai puține divorțuri și mai multe căsătorii, în ianuarie 2022

Publicat

bebe scaled e1628152347249

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ şi în luna ianuarie a acestui an, la minus 12.146 de persoane, comparativ cu minus 14.538 de persoane în ianuarie 2021, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în perioada de referinţă, numărul născuţilor-vii înregistrat în luna ianuarie 2022 a fost mai mare cu 317 comparativ cu aceeaşi lună din 2021.

Datele INS relevă că numărul persoanelor care au decedat în luna ianuarie 2022 a fost cu 2.075 mai mic faţă de luna ianuarie 2021.

Astfel, după primele trei cauze principale de deces, în ianuarie 2022, faţă de luna similară din 2021, s-au înregistrat cu 1.523 de decese mai puţine din cauza bolilor aparatului respirator, cu 682 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului circulator, dar cu 60 mai multe decese având cauză principală tumorile.

Totodată, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 17 mai mare în luna ianuarie 2022 decât cel înregistrat în luna ianuarie 2021.

În luna ianuarie 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 12.520 de persoane (6.429 de bărbaţi şi 6.091 de femei), iar în mediul rural decesul a 13.795 de persoane (7.265 de bărbaţi şi 6.530 de femei).

Faţă de aceeaşi lună din anul 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 1.450 de persoane (1.115 bărbaţi şi 335 de femei) în mediul urban şi cu 625 de persoane (409 bărbaţi şi 216 femei) în mediul rural.

În plus, numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie 2022, cu 288 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010, în luna ianuarie 2022 s-au pronunţat cu 103 divorţuri mai puţine decât în ianuarie 2021.

„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie şi august 2021 fiind primele luni de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, iar în lunile septembrie-noiembrie creşterile faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent au fost semnificative, luna octombrie înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese. Luna decembrie 2021 a înregistrat, de asemenea, o scădere a numărului de decese faţă de luna decembrie 2020, iar luna ianuarie 2022 a înregistrat o scădere a numărului de decese faţă de aceeaşi lună din anul precedent, dar şi faţă de luna decembrie 2021”, notează INS.

Conform statisticii oficiale, în 2020, numai în lunile februarie, iunie, septembrie, octombrie şi noiembrie s-au înregistrat creşteri ale numărului de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent.

Totodată, în 2021, lunar s-a înregistrat o scădere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul precedent, excepţie făcând august şi decembrie. În ianuarie 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul 2021.

În cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, situaţie care s-a menţinut în perioada martie-decembrie 2021, excepţie făcând doar noiembrie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

În ianuarie 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de căsătorii faţă aceeaşi lună din anul 2021.

„Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în perioada martie 2020 – ianuarie 2022, în contextul pandemiei COVID-19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de trei persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi ori s-au impus măsuri de carantinare a unor localităţi şi s-au suspendat, din nou, unele activităţi în spaţii închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică”, notează sursa citată.

Raportat la intervalul ianuarie 2022 – decembrie 2021, în ianuarie s-a înregistrat naşterea a 14.169 copii, cu 2.381 mai puţini copii decât în decembrie 2021.

Numărul deceselor înregistrate în luna ianuarie 2022 a fost de 26.315 (13.694 de bărbaţi şi 12.621 de femei), cu 1.325 de decese (604 bărbaţi şi 721 de femei) mai puţine decât în luna decembrie 2021. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în ianuarie 2022, a fost de 103 copii, în creştere cu 7 faţă de luna decembrie 2021.

Conform statisticii, în anul 2020, numărul deceselor a crescut semnificativ în octombrie, noiembrie şi decembrie, faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie – februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni din 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent.

În contextul pandemiei COVID-19, în luna octombrie 2021 s-a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, după o perioadă de descreştere de 5 luni a numărului total de decese (aprilie-august). În ultimele două luni din 2021 şi în prima lună din 2022 s-a înregistrat, de asemenea, un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta.

În luna ianuarie 2022, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 11.365 decese, reprezentând 43,2%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 6.358 decese, reprezentând 24,2%, la persoanele de 70-79 ani şi 4.823 decese, reprezentând 18,3%, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (71 decese), 20-29 ani (119 decese) şi 0-4 ani (121 decese).

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna ianuarie 2022 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (14.896 de persoane, reprezentând 56,6%); tumori (3.865 de persoane, reprezentând 14,7%); boli ale aparatului respirator (3.423 de persoane, respectiv 13%).

Sporul natural s-a menţinut negativ (-12.146) în luna ianuarie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,9 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.

Totodată, în luna ianuarie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.427 de căsătorii, cu 677 mai puţine decât în decembrie 2021.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 610 în ianuarie 2022, cu 1.814 mai puţine decât în luna decembrie 2021. AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Se oprește apa la marginea municipiului Botoșani. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

1711463397 nova apaserv.jpg

Din cauza unei avarii apărută pe conducta de distribuție apă din Azbo Dn 125 mm, localizată în zona străzii Parcul Tineretului,  S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani a oprit sistemul de alimentare cu apă, astăzi 26 martie 2024 începând cu ora 14:00, până mâine 27 martie 2024 ora 10:00, către utilizatorii din municipiul Botoșani strada Parcul Tineretului nr. 3, scările A, B, C, Aleea Parcul Tineretului nr. 8, scările A, B, Aleea Zimbrului.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat prin această intervenție bruscă!”, au transmis reprezentanții Nova APaserv.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ludoteca de la Botoșani, proiectul unic care dă speranțe copiilor cu probleme de vedere sau de auz

Publicat

index 7 1000x600.webp.webp

În municipiul Botoșani se află un centru educațional unicat în România. Este vorba despre o ludotecă specializată pentru copii cu deficiențe de auz și văz. Ludoteca beneficiază de jocuri și materiale didactice personalizate pentru aceste deficiențe, dar și de creații originale, scrie Adevărul.

Copiii la joacă FOTO Adevărul
Copiii la joacă FOTO Adevărul

În România, sunt numeroși copii cu deficiențe de văz și auz care nu au parte de o șansă reală de integrare în societate, mai ales din cauza lipsei spațiilor gratuite pentru terapie sau a materialelor educaționale adaptate nevoilor acestora.

În județul Botoșani, o echipă de voluntari condusă de Laura Dănilă, un apreciat specialist în logopedie și psihologie pediatrică, a reușit, în 2021 să deschisă prima…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Beat criță, așa a condus un bărbat din municipiul Botoșani. Polițiștii l-au dat jos de la volan la Stăuceni

Publicat

razie 4 1000x600.jpeg

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit luni pe drumul național, DN 29D, în comuna Stăuceni, un autoturism condus de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior,  bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe botosani24

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Locuri de muncă disponibile la Botoșani. 492 de locuri pe LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

bucatar1.jpg

AJOFM Botoșani a anunțat astăzi că nu mai puțin de 492 locuri de muncă sunt disponibile astăzi la nivelul județului Botoșani, conform datelor centralizate de de la agenții economici.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

UNITATEA
DIRECTOR TEHNIC SC TAMIŞTEF SRL

Str. Pacea nr.37A

E-mail:tamistef@yahoo.com

DIRECTOR TEHNIC SC ELLY FOOD TRADITIONAL SRL; Flamanzi

Tel:0231/552255

MANAGER SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI

Str. Marchian nr. 11

Tel:0231/518812

SEF FERMA AGRICOLA SC ELLY FOOD TRADITIONAL SRL; Flamanzi

Tel:0231/552255

INGINER CONSTRUCTII CIVILE,INDUSTRIALE SI AGRICOLE SC BRAMIS REBUILD SRL

Str. O. Onicescu nr.3,parter

Tel. 0745521363

INGINER CONSTRUCTII CIVILE,INDUSTRIALE SI…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe