EVENIMENT
Majoritatea zonelor țării, sub cod galben de vânt. Sunt vizate zone din 34 de județe

Meteorologii au actualizat informarea meteorologică pentru următoarele ore, fiind emise noi alerte de vânt pentru majoritatea zonelor țării. Până luni seara, 34 de județe se află sub cod galben.
Potrivit ANM, sunt vizate județele Cluj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Buzău, Covasna, Vrancea, Harghita, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Mureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu Mare.
Meteorologii spun că în estul, sud-estul și sud-vestul țării, local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55-60 km/h, iar luni, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei, rafalele vor depăși 70 km/h.
Pe parcursul zilei de luni, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va continua să sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
Avertizarea este în vigoare de duminică, de la ora 1.00, până luni, la ora 21.00.
În vigoare este până luni dimineața și o avertizare Cod galben de ninsori și vânt, valabilă pentru zonele montane.
(sursa: Mediafax)
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Înșelăciune cu utilaj agricol. Suspect reținut după ce a înșelat un bărbat din Fizeșul Gherlii

Polițiștii din Gherla au descins în 8 august în județul Bihor, unde au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui tânăr de 25 de ani, bănuit de înșelăciune.
Totul a început pe 28 iulie, când un bărbat de 37 de ani din Fizeșul Gherlii a reclamat că a fost păcălit de persoane necunoscute. Acestea s-ar fi prezentat, pe rând, drept directorul unei firme de transport și apoi…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Armin van Buuren, emoționat de energia publicului român: „Untold mă face să mă simt ca acasă”

DJ-ul olandez Armin van Buuren a oferit un show de peste trei ore la ediția din 2025 a Untold Festival, lăsându-se purtat de energia publicului român.
După un set impresionant, Armin van Buuren a postat pe rețelele sociale un mesaj plin de recunoștință pentru fanii săi din România, subliniind legătura puternică pe care o simte cu publicul de la Untold.
„Am rămas fără cuvinte. Mulțumesc, mulțumesc,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Primarul Emil Boc a anunțat astăzi un moment important în proiectul metroului din Cluj, care intră oficial în faza subterană.
Luni, 11 august, încep lucrările de construcție a puțului de lansare a mașinilor specializate care vor fora cele două tuneluri subterane ale metroului.
„Metroul de la Cluj intră în faza subterană. Luni, 11 august, ora 9 dimineața, încep lucrările de construcție a puțului de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Incendiu de proporții în comuna Mihai Viteazu. Acoperișul unei case, cuprins de flăcări

Pompierii au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe din comuna Mihai Viteazu.
Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, fiind nevoie de o mobilizare consistentă de forțe pentru limitarea și lichidarea focului.
Potrivit ISU Cluj, doi bărbați au suferit leziuni ușoare la nivelul membrelor superioare. Aceștia au primit îngrijiri…
Citește mai mult pe Cluj24.ro