Connect with us

EVENIMENT

Managerul Spitalului Universitar din București, a fost demis în urma unor deficienţe constatate de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii

Published

on

Conducerea Ministerului Sănătăţii a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica.

Potrivit unei informări a MS, decizia vine în urma propunerii Corpului de Control al ministerului care arată într-o Nota că, la nivelul unităţii sanitare, s-au constatat mai multe deficienţe de management, dar şi că, în aceste zile nu au fost luate măsurile necesare şi suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus (COVID 19) atât în rândul pacienţilor, cât şi a personalului medical.

"De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arată că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie, în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienţilor cu noul coronavirus", precizează MS.

Adriana Nica va fi înlocuită la conducerea spitalului de Cătălin Cârstoiu. AGERPRES

1 Comentariu

1 Comment

  1. Oare de ce?

    22.03.2020 at 12:41

    Nu comentez dacă a fost sau nu a fost un manager bun, însă atunci când schimbi pe cineva toți se așteaptă ca în locul lui să fie UNS unul mai bine pregătit.
    Oare de ce noul director, fiu de parlamentar, a dorit să ajungă conferențiar universitar fără să aibă condițiile conform standardelor naționale?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Prefectura Cluj trimite o nouă adresă către ANI, în cazul primarului din Căpuș, după ce Cluj24 a semnalat o contradicție

Published

on

1789638491 primar capus gheorghe iancu prima.jpg






Instituția Prefectului Cluj continuă demersurile în cazul primarului comunei Căpușu Mare, Gheorghe Iancu. Prefectul Maria Forna a anunțat că instituția trimite o nouă adresă către Agenția Națională de Integritate (ANI), prin care solicită clarificări suplimentare.

Demersul nu apare din senin — vine direct în urma unei sesizări făcute de Cluj24 către Prefectură, care a scos la iveală o contradicție...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

FOTO Acțiune pentru siguranța elevilor în Sebeș și alte cinci localități din Alba. Peste 800 de persoane au discutat cu polițiștii

Published

on

foto acțiune pentru siguranța elevilor în sebeș și alte cinci

Polițiștii din Alba au desfășurat 30 de activități pentru prevenirea delincvenței juvenile și a situațiilor în care minorii pot deveni victime.

Acțiunile au avut loc în unități de învățământ din Sebeș și din alte cinci localități ale județului, iar la discuții au participat peste 800 de elevi, profesori și părinți.

Publicitate

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Reguli noi pentru transportul mărfurilor periculoase, din 17 septembrie. Când pot fi imobilizate camioanele

Published

on

reguli noi pentru transportul mărfurilor periculoase, din 17 septembrie. când

Reguli noi pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase se aplică în România începând de joi, 17 septembrie 2026. Sunt actualizate controalele în trafic, documentele și marcajele obligatorii, precum și clasificarea abaterilor în funcție de gravitate. Pentru neregulile cu risc ridicat, autoritățile pot lua măsuri imediate, inclusiv...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Fără plăți în numerar la Serviciul Permise și Înmatriculări Cluj, din 3 octombrie. Cum vor putea fi achitate taxele

Published

on

permise.jpg






Clujenii care au nevoie de servicii de înmatriculare sau de eliberare a permiselor de conducere nu vor mai putea achita taxele în numerar la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Cluj, începând din 3 octombrie 2026.

Măsura a fost dispusă prin Ordin al Prefectului Județului Cluj, în contextul reorganizării structurii instituției și al...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading