EVENIMENT
Manelistul Dani Mocanu, condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la ură sau discriminare
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat, joi, de Judecătoria Piteşti la şase luni de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat că a lansat în aprilie 2019 un videoclip pe canalul YouTube în care incita la ură împotriva femeilor.
"Condamnă pe inculpatul, M.D., la pedeapsa de 250 de zile amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de incitare la ură sau discriminare (...), cuantumul unei zile amendă fiind de 60 lei, în total 15.000 de lei. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta a fost comisă în timpul termenului de supraveghere stabilit prin S.P. nr. x Judecătoriei Piteşti, astfel cum a fost modificată prin D.P. nr. x a Curţii de Apel Piteşti, revocă amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare (...), aplică inculpatului această pedeapsă şi dispune executarea ei. (...) Contopeşte pedeapsa amenzii aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare (...), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 6 luni, precum şi pedeapsa amenzii în întregime, în total o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare şi amenda în cuantum de 15.000 lei (250 de zile amendă). În baza art. 88 alin. 3 C.pen, pedeapsa închisorii se va executa în stare de detenţie", se arată în minuta deciziei.
De asemenea, instanţa a obligat YouTube să retragă/înlăture videoclipul "Curwa" (Official Video) Hit 2019, precum şi toate videoclipurile conexe.
Decizia nu este definitivă.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în data de 27.04.2019, Dani Mocanu a încărcat pe platforma online YouTube un videoclip filmat şi montat anterior, prin intermediul căruia a instigat publicul larg la ură şi discriminare împotriva femeilor.
"La finalul lunii noiembrie 2019, videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări şi a generat venituri de aproximativ 34.000 USD, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului", menţionează anchetatorii. AGERPRES
EVENIMENT
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Lăsatul Secului pentru carne. Semnificații și tradiții înainte de Postul Paștelui 2026
Postul Paștelui 2026: În 15 februarie este Lăsatul secului pentru carne și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, potrivit calendar ortodox. Credincioșii se pregătesc pentru cel mai lung și mai aspru post din acest an. Se păstrează încă unele obiceiuri sau tradiții, legate de acest moment din an.
Lăsata Secului are două etape ce conduc treptat către Postul Sfintelor Paști, potrivit crestinortodox.ro.
Prima este Duminica Infricoșătoarei Judecăți, în acest an în 15...
Citește mai mult pe Alba24.ro
„Buletinul de luciditate” este o rubrică de analiză și opinie semnată de Radu Nicosevici & GPT. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția editorială a publicației Cluj24.ro. Analiza se bazează pe date și informații provenite din surse internaționale și instituționale (Financial Times, Reuters, OECD, Comisia Europeană, Eurostat, după caz), integrate în text și menționate la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
